Recitale
(1) Directiva 90/314/CEE a Consiliului (3) stabilește o serie de drepturi importante ale consumatorilor în legătură cu pachetele de servicii de călătorie, în special în ceea ce privește cerințele în materie de informare, răspunderea comercianților pentru executarea serviciilor incluse în pachet și protecția în caz de insolvență a organizatorului sau a comerciantului cu amănuntul. Cu toate acestea, este necesară adaptarea cadrului legislativ la evoluțiile pieței pentru a asigura adecvarea acestuia la specificul pieței interne, pentru a elimina ambiguitățile și pentru a remedia lacunele legislative.
(2) Turismul joacă un rol important în economia Uniunii, iar pachetele de servicii de călătorie, pachetele de vacanțe și pachetele de circuite (denumite în continuare „pachete”) reprezintă o proporție semnificativă din piața serviciilor de călătorie. Piața respectivă a suferit transformări majore de la adoptarea Directivei 90/314/CEE. Pe lângă lanțurile de distribuție tradiționale, internetul a devenit un mediu din ce în ce mai important prin intermediul căruia sunt oferite sau vândute servicii de călătorie. În prezent, serviciile de călătorie sunt combinate nu numai sub forma pachetelor prestabilite tradiționale, ci și, adesea, într-un mod personalizat. Multe dintre respectivele combinații de servicii de călătorie se încadrează într-o „zonă juridică neclară” sau nu fac, în mod evident, obiectul Directivei 90/314/CEE. Prezenta directivă își propune să adapteze domeniul de aplicare al protecției ținând cont de aceste evoluții, să sporească transparența și să îmbunătățească nivelul de securitate juridică în beneficiul călătorilor și al comercianților.
(3) În conformitate cu articolul 169 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea contribuie la atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 114 din TFUE.
(4) Directiva 90/314/CEE lasă statelor membre o marjă largă de apreciere în ceea ce privește transpunerea. Prin urmare, persistă divergențe importante între legislațiile statelor membre. Fragmentarea juridică presupune costuri mai mari pentru întreprinderi și constituie un obstacol pentru cei care vor să își desfășoare activitatea la nivel transfrontalier, limitând astfel opțiunile consumatorilor.
(5) În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) și cu articolul 49 din TFUE, piața internă urmează să cuprindă un spațiu fără frontiere interne, în care sunt asigurate libera circulație a mărfurilor și a serviciilor, precum și libertatea de stabilire. Armonizarea drepturilor și a obligațiilor care derivă din contractele referitoare la pachetele de servicii de călătorie și la serviciile de călătorie asociate este necesară pentru crearea unei veritabile piețe interne a consumatorilor în domeniul respectiv, prin identificarea unui echilibru corect între un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și competitivitatea întreprinderilor.
(6) În prezent, potențialul transfrontalier al pieței pachetelor de servicii de călătorie din Uniune nu este valorificat la maximum. Disparitățile dintre normele care îi protejează pe călători existente în diferite state membre reprezintă un factor care îi descurajează pe călătorii dintr-un stat membru să achiziționeze pachete de servicii de călătorie și servicii de călătorie asociate dintr-un alt stat membru și, în mod similar, pe organizatorii și comercianții cu amănuntul dintr-un stat membru să vândă serviciile respective într-un alt stat membru. Pentru a permite călătorilor și comercianților să beneficieze pe deplin de avantajele pieței interne, asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în întreaga Uniune, este necesară o apropiere mai accentuată a legislațiilor statelor membre în ceea ce privește pachetele de călătorie și serviciile de călătorie asociate.
(7) Majoritatea călătorilor care achiziționează pachete sau servicii de călătorie asociate sunt consumatori în înțelesul dreptului Uniunii privind consumatorii. În același timp, nu este întotdeauna ușor să se facă deosebirea între consumatori și reprezentanții întreprinderilor mici sau profesioniștii care rezervă călătorii în legătură cu activitatea lor comercială sau profesională, prin aceleași canale de rezervare ca și consumatorii. Astfel de călători necesită adesea un nivel similar de protecție. Spre deosebire de aceștia, există societăți sau organizații care fac rezervări de călătorie pe baza unui acord general, încheiat adesea pentru numeroase servicii de călătorie pentru o perioadă specificată, de exemplu cu o agenție de voiaj. Acest din urmă tip de servicii de călătorie nu necesită nivelul de protecție prevăzut pentru consumatori. În consecință, prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor care călătoresc în scop profesional, inclusiv membrilor profesiilor liberale, sau lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă sau altor persoane fizice, atunci când acestea nu fac rezervări de călătorie în baza unui acord general. Pentru a evita confuzia cu privire la definiția termenului „consumator” utilizată în alte elemente ale legislației Uniunii, persoanele protejate în temeiul prezentei directive ar trebui denumite „călători”.
(8) Întrucât serviciile de călătorie pot fi combinate în multe moduri diferite, este oportun să fie considerate drept pachete toate combinațiile de servicii de călătorie care prezintă caracteristicile pe care călătorii le asociază în mod tipic pachetelor, mai ales în cazul în care servicii de călătorie distincte sunt combinate într-un singur produs de călătorie pentru care organizatorul își asumă răspunderea pentru executarea corespunzătoare a acestuia. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (4), nu ar trebui să aibă importanță dacă serviciile de călătorie sunt combinate înainte de orice contact cu respectivul călător sau la cererea acestuia ori conform selecției sale. Aceleași principii ar trebui să se aplice indiferent dacă rezervarea este făcută prin intermediul unui comerciant tradițional sau online.
(9) Din rațiuni de transparență, ar trebui să se facă deosebirea între pachete și serviciile de călătorie asociate, în cazul în care comercianții online sau tradiționali facilitează achiziționarea de servicii de călătorie de către călători, ducând la încheierea de contracte între călător și diferiți furnizori de servicii de călătorie, inclusiv prin procese de rezervare asociate, care nu prezintă caracteristicile unui pachet și în legătură cu care nu ar fi adecvat să se aplice toate obligațiile aplicabile pachetelor.
(10) În lumina evoluțiilor pieței, este oportun ca pachetele să fie definite în continuare pe baza unor criterii obiective alternative care să se refere în principal la modul în care serviciile de călătorie sunt prezentate sau achiziționate și la aspectele cu privire la care călătorii se pot aștepta în mod rezonabil să fie protejați de prezenta directivă. Această situație se întâlnește, de exemplu, atunci când sunt achiziționate diferite tipuri de servicii de călătorie în scopul aceleiași călătorii sau vacanțe de la un singur punct de vânzare, iar respectivele servicii au fost selectate înainte de acceptarea efectuării plății de către călător, respectiv în cadrul aceluiași proces de rezervare, sau atunci când astfel de servicii sunt oferite, vândute sau facturate la un preț forfetar ori total, precum și atunci când aceste servicii sunt promovate sau vândute sub denumirea de „pachet” sau sub o denumire similară care indică o legătură strânsă între serviciile de călătorie vizate. Astfel de denumiri similare ar putea fi, de exemplu, „ofertă combinată”, „regim forfetar (all inclusive)” sau „servicii all-in”.
(11) Ar trebui să se clarifice faptul că serviciile de călătorie combinate după încheierea unui contract prin care comerciantul îi permite călătorului să aleagă dintr-o selecție de diferite tipuri de servicii de călătorie, cum ar fi cazul unui bon-cadou constând într-un pachet de servicii de călătorie, constituie un pachet. Mai mult, o combinație de servicii de călătorie ar trebui considerată drept un pachet atunci când numele călătorului, detaliile de plată și adresa de e-mail se transmit între comercianți și atunci când un alt contract se încheie cel târziu la 24 de ore după confirmarea rezervării pentru primul serviciu de călătorie.
(12) Totodată, serviciile de călătorie asociate ar trebui deosebite de serviciile de călătorie pe care călătorii le rezervă în mod independent și adesea în momente diferite, chiar dacă rezervările respective sunt pentru aceeași călătorie sau vacanță. Serviciile online de călătorie asociate ar trebui, de asemenea, deosebite de site-urile asociate care nu au obiectivul încheierii unui contract cu călătorul și de linkurile prin care călătorii sunt doar informați, la modul general, cu privire la servicii de călătorie suplimentare, de exemplu atunci când un hotel sau organizatorul unui eveniment include pe site-ul său o listă a tuturor operatorilor care oferă servicii de transport către locul unde este situat, independent de orice rezervare, sau în cazul în care sunt folosite fișiere de tip cookie sau metadate pentru a plasa reclame pe site-uri.
(13) Ar trebui stabilite norme specifice atât pentru comercianții tradiționali, cât și pentru cei online care îi ajută pe călători, cu ocazia unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul lor de vânzare, să încheie contracte separate cu furnizori de servicii individuali, și pentru comercianții online care, de exemplu, prin procese de rezervare online asociate, facilitează, într-un mod personalizat, achiziționarea a cel puțin unui serviciu de călătorie suplimentar de la un alt comerciant, în cazul în care un contract este încheiat cel târziu în termen de 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie. O astfel de facilitare se bazează adesea pe o legătură comercială care implică o remunerare între comerciantul care facilitează achiziționarea serviciilor de călătorie suplimentare și celălalt comerciant, indiferent de metoda de calcul a unei astfel de remunerări care ar putea fi, de exemplu, bazată pe numărul de accesări sau pe cifra de afaceri. Respectivele norme s-ar aplica, de exemplu, în situațiile în care, pe lângă confirmarea rezervării unui prim serviciu de călătorie, cum ar fi un zbor sau o călătorie cu trenul, un călător primește o invitație de a rezerva un serviciu de călătorie suplimentar disponibil la destinația de călătorie aleasă, de exemplu cazare la hotel, cu un link către site-ul de rezervări al unui alt furnizor de servicii sau al unui intermediar. Cu toate că astfel de servicii nu ar trebui să constituie pachete în sensul prezentei directive, în care un organizator își asumă răspunderea pentru executarea corespunzătoare a tuturor serviciilor de călătorie, astfel de servicii de călătorie asociate constituie un model de afaceri alternativ care adesea se află într-o concurență strânsă cu pachetele.
(14) Pentru a asigura o concurență loială și pentru a-i proteja pe călători, obligația de a oferi dovezi suficiente de securitate cu privire la rambursarea plăților și la repatrierea călătorilor în caz de insolvență ar trebui să se aplice și în cazul serviciilor de călătorie asociate.
(15) Achiziționarea unui serviciu de călătorie de sine stătător, cu titlul de serviciu de călătorie unic, nu ar trebui să constituie nici pachet, nici serviciu de călătorie asociat.
(16) Pentru a fi mai clar pentru călători și pentru a le da posibilitatea să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la diferitele tipuri de servicii de călătorie disponibile, comercianții ar trebui să fie obligați să indice clar și ferm dacă oferă un pachet sau un serviciu de călătorie asociat și să furnizeze informații privind nivelul de protecție corespunzător, înainte de acceptarea efectuării plății de către călător. Declarația unui comerciant cu privire la natura juridică a produsului de călătorie comercializat ar trebui să corespundă cu adevărata natură juridică a produsului respectiv. Autoritățile relevante responsabile de aplicarea legii ar trebui să intervină în cazurile în care comercianții nu furnizează informații exacte călătorilor.
(17) În scopul identificării unui pachet de servicii sau a unor servicii de călătorie asociate ar trebui să se țină seama numai de combinația dintre diferite tipuri de servicii de călătorie, cum ar fi cazarea, transportul călătorilor rutier, feroviar, naval sau aerian, precum și închirierea de autovehicule sau de anumite motociclete. Cazarea în scop rezidențial, inclusiv pentru cursuri de limbi străine de lungă durată, nu ar trebui considerată drept cazare în sensul prezentei directive. Serviciile financiare, precum asigurările de călătorie, nu ar trebui să fie considerate servicii de călătorie. În plus, serviciile care fac parte intrinsecă dintr-un alt serviciu de călătorie nu ar trebui să fie considerate servicii de călătorie de sine stătătoare. Între acestea se numără, de exemplu, transportul bagajelor oferit ca parte a transportului de călători, servicii minore de transport, precum transportul călătorilor în cadrul unei vizite cu ghid sau transferurile între un hotel și un aeroport sau o gară feroviară, mesele, băuturile și serviciile de curățenie oferite ca parte a cazării sau accesul la facilități locale precum piscină, saună, tratamente balneare sau gimnastică inclus pentru oaspeții hotelului. Aceasta mai înseamnă că, în cazurile în care, spre deosebire de cazul unei croaziere, cazarea peste noapte este oferită ca parte a transportului de pasageri rutier, feroviar, naval sau aerian, cazarea nu ar trebui considerată un serviciu de călătorie de sine stătător dacă principala componentă este în mod evident transportul.
(18) Alte servicii turistice care nu fac parte intrinsecă din transportul călătorilor, din cazare sau din închirierea de autovehicule sau de anumite motociclete pot fi, de exemplu, vânzarea de bilete pentru concerte, evenimente sportive, excursii sau parcuri tematice, vizite cu ghid, abonamente de schi și închirierea de echipament sportiv precum echipamentul de schi, sau tratamente balneare. Cu toate acestea, dacă aceste servicii se combină doar cu un alt tip de serviciu de călătorie, de exemplu cazare, aceasta ar trebui să ducă la crearea unui pachet de servicii sau a unor servicii de călătorie asociate doar dacă serviciile respective reprezintă o parte semnificativă din valoarea pachetului de servicii sau a serviciului de călătorie asociat sau sunt promovate sau reprezintă în alt fel o caracteristică esențială a călătoriei sau a vacanței. Dacă alte servicii turistice reprezintă cel puțin 25 % din valoarea combinației, serviciile respective ar trebui să fie considerate ca reprezentând o parte semnificativă a valorii pachetului sau a serviciului de călătorie asociat. Ar trebui clarificat faptul că, în cazul în care se adaugă alte servicii turistice, de exemplu, la cazarea într-un hotel, rezervate ca serviciu de sine stătător după sosirea călătorului la hotel, aceasta nu ar trebui să constituie un pachet. Aceasta nu ar trebui să conducă la eludarea prezentei directive prin oferirea de către organizatori sau comercianții cu amănuntul a posibilității călătorului de a selecta în avans servicii turistice suplimentare, oferind apoi încheierea contractului pentru aceste servicii doar după începerea executării primului serviciu de călătorie.
(19) Întrucât nevoia de a proteja călătorii este mai redusă în cazul călătoriilor de scurtă durată și în scopul de a evita o sarcină inutilă pentru comercianți, călătoriile care durează mai puțin de 24 de ore și care nu includ cazare, precum și pachetele sau serviciile de călătorie asociate oferite sau facilitate ocazional și pe o bază nonprofit și numai unui grup limitat de călători ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. Acestea din urmă pot include, de exemplu, călătorii organizate doar de câteva ori pe an de către organizații caritabile, cluburi sportive sau școli pentru membrii acestora, fără a fi oferite publicului larg. Ar trebui ca, în legătură cu această excludere, să se pună la dispoziția publicului informații adecvate pentru a se asigura informarea corespunzătoare a comercianților și călătorilor cu privire la faptul că pachetele sau serviciile de călătorie asociate respective nu fac obiectul prezentei directive.
(20) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern al contractelor cu privire la acele aspecte pe care nu le reglementează.
(21) Statele membre ar trebui să își mențină competența, în conformitate cu dreptul Uniunii, de a aplica dispozițiile prezentei directive în domenii care nu intră în domeniul de aplicare al acesteia. Prin urmare, statele membre pot menține sau introduce dispoziții de drept intern care să corespundă celor din prezenta directivă, sau unei părți a acesteia, privind contractele care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. De exemplu, statele membre pot menține sau introduce dispoziții corespunzătoare pentru anumite contracte de sine stătătoare privind servicii unice de călătorie (cum ar fi închirierea reședințelor de vacanță) sau pentru pachetele și serviciile de călătorie asociate care sunt oferite sau facilitate pe o bază nonprofit unui grup limitat de călători și numai ocazional sau pentru pachetele și serviciile de călătorie asociate care se desfășoară pe o perioadă mai mică de 24 de ore și nu includ cazare.
(22) Caracteristica principală a pachetului este aceea că un comerciant răspunde, în calitate de organizator, de executarea corespunzătoare a întregului pachet. Doar în situațiile în care un alt comerciant acționează ca organizator al unui pachet ar trebui să se considere că un comerciant, de regulă o agenție de turism tradițională sau online, poate acționa ca simplu comerciant cu amănuntul sau intermediar și nu răspunde ca organizator. Faptul că un comerciant acționează sau nu în calitate de organizator pentru un anumit pachet ar trebui să depindă de implicarea respectivului comerciant în crearea pachetului, și nu de modul în care comerciantul își descrie activitatea. Atunci când se analizează dacă un comerciant este organizator sau comerciant cu amănuntul, ar trebui să nu existe nicio diferență între situația în care comerciantul acționează în sensul ofertei și cea în care acesta se prezintă ca agent acționând în numele călătorului.
(23) Directiva 90/314/CEE a acordat statelor membre puterea discreționară de a stabili în ce măsură comercianții cu amănuntul, organizatorii sau atât comercianții cu amănuntul, cât și organizatorii răspund pentru executarea corespunzătoare a unui pachet. Această flexibilitate a dus la o situație ambiguă în unele state membre în privința comerciantului răspunzător pentru executarea serviciilor de călătorie relevante. Prin urmare, ar trebui să se clarifice în prezenta directivă faptul că organizatorii răspund pentru executarea serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie, cu excepția cazului în care dreptul intern prevede că atât organizatorul, cât și comerciantul cu amănuntul sunt răspunzători.
(24) În privința pachetelor, comercianții cu amănuntul ar trebui să răspundă, împreună cu organizatorul, de furnizarea informațiilor precontractuale. Pentru a facilita comunicarea, cu precădere în cazurile transfrontaliere, călătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a contacta organizatorul și prin intermediul comerciantului cu amănuntul prin care au achiziționat pachetul.
(25) Călătorul ar trebui să primească toate informațiile necesare înainte de achiziționarea unui pachet, indiferent dacă acesta este vândut prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, în agenție sau prin alte tipuri de distribuție. Atunci când furnizează informațiile respective, comerciantul ar trebui să țină seama de nevoile specifice pe care le-ar putea anticipa în mod rezonabil în ceea ce-i privește pe călătorii care sunt în mod special vulnerabili din cauza vârstei sau a unei infirmități fizice.
(26) Informațiile esențiale, de exemplu cele referitoare la caracteristicile principale ale serviciilor de călătorie sau la prețuri, furnizate în materialele publicitare, pe site-ul organizatorului sau în broșuri, ca parte a informațiilor precontractuale, ar trebui să aibă caracter obligatoriu, cu excepția cazului în care organizatorul își rezervă dreptul de a aduce modificări acestor elemente, iar modificările respective sunt comunicate clar, inteligibil și vizibil călătorului înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie. Cu toate acestea, având în vedere noile tehnologii ale comunicațiilor care permit actualizarea cu ușurință, nu mai este necesar să se prevadă dispoziții speciale privind broșurile, însă este oportun să se asigure faptul că modificările aduse informațiilor precontractuale sunt comunicate călătorului. Ar trebui să fie întotdeauna posibil să se aducă modificări informațiilor precontractuale în cazul în care ambele părți la contractul privind pachetul de servicii de călătorie convin în mod explicit asupra acestui lucru.
(27) Cerințele în materie de informare prevăzute de prezenta directivă sunt exhaustive, însă nu ar trebui să aducă atingere cerințelor în materie de informare stabilite în alte acte legislative aplicabile ale Uniunii (5).
(28) Organizatorii ar trebui să ofere informații generale privind cerințele legate de viză ale țării de destinație. Informațiile privind termenele aproximative de obținere a vizelor pot fi oferite ca trimitere la informațiile oficiale ale țării de destinație.
(29) Ținând seama de specificul contractelor privind pachetul de servicii de călătorie, ar trebui prevăzute drepturile și obligațiile părților contractante pentru perioada anterioară și cea ulterioară începerii executării pachetului, mai ales dacă pachetul nu este executat în mod corespunzător sau dacă se modifică anumite circumstanțe.
(30) Având în vedere că pachetele sunt adesea achiziționate cu mult timp înaintea executării lor, pot apărea evenimente neprevăzute. De aceea, călătorul ar trebui ca, în anumite condiții, să aibă dreptul de a transfera contractul privind pachetul de servicii de călătorie către un alt călător. În aceste situații, organizatorul ar trebui să aibă posibilitatea de a-și recupera cheltuielile, de exemplu în cazul în care un subcontractant cere un comision pentru schimbarea numelui călătorului sau pentru anularea unui bilet de transport și emiterea unuia nou.
(31) De asemenea, călătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului, în schimbul plății unui comision de reziliere adecvat și justificabil, ținând cont de economiile de costuri previzibile și de venitul din desfășurarea alternativă a serviciilor de călătorie. De asemenea, călătorii ar trebui să aibă dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unui comision de reziliere, în cazul în care circumstanțe inevitabile și extraordinare afectează în mod semnificativ executarea pachetului. Acestea pot include, de exemplu, războaie, alte probleme grave de securitate precum terorismul, riscuri semnificative pentru sănătatea umană precum epidemia unei boli grave în locul de destinație al călătoriei sau dezastre naturale precum inundațiile, cutremurele sau condițiile meteorologice care fac imposibilă deplasarea în condiții de siguranță către destinație, astfel cum s-a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie.
(32) În cazuri specifice, organizatorul ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără plata unei despăgubiri, de exemplu atunci când nu se atinge numărul minim de participanți și cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în contract. În acest caz, organizatorul ar trebui să ramburseze toate plățile achitate în legătură cu pachetul.
(33) În anumite cazuri, organizatorilor ar trebui să li se permită să aducă modificări în mod unilateral contractului privind pachetul de servicii de călătorie. Cu toate acestea, călătorii ar trebui să aibă dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie dacă modificările alterează în mod semnificativ oricare dintre caracteristicile principale ale serviciilor de călătorie. Aceasta poate fi situația, de exemplu, în cazul în care calitatea sau valoarea serviciilor de călătorie scade. Modificările în ceea ce privește momentul plecării sau al sosirii indicat în contractul privind pachetul de servicii de călătorie ar trebui să fie considerate semnificative, de exemplu, atunci când ar impune călătorului inconveniente considerabile sau costuri suplimentare, de exemplu reorganizarea transportului sau a cazării. Creșterile de preț ar trebui să fie posibile numai dacă au intervenit schimbări ale prețurilor carburantului sau ale altor surse de energie pentru transportul de pasageri, ale taxelor sau comisioanelor impuse de un terț neimplicat direct în executarea serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie sau ale cursului de schimb relevant pentru pachetul respectiv și doar dacă în contract se prevede în mod explicit posibilitatea unei astfel de creșteri de preț și dreptul călătorului la o reducere de preț corespunzătoare unei reduceri a acestor costuri. În cazul în care organizatorul propune o creștere a prețului cu peste 8 % din prețul total, călătorul ar trebui să aibă dreptul să rezilieze contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unui comision de reziliere.
(34) Este oportun să se stabilească norme specifice cu privire la măsurile reparatorii în cazul neconformității în executarea contractului privind pachetul de servicii de călătorie. Călătorul ar trebui să aibă dreptul de a primi soluții la problemele cu care se confruntă, iar atunci când o parte semnificativă a serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie nu poate fi furnizată, călătorului ar trebui să i se propună servicii alternative corespunzătoare. În cazul în care organizatorul nu remediază neconformitatea într-un termen rezonabil stabilit de către călător, călătorul ar trebui să o poată face el însuși și să ceară rambursarea cheltuielilor necesare. În anumite cazuri, nu ar trebui să existe necesitatea de a se preciza un termen, mai ales în cazul în care este necesară o remediere imediată. Acest lucru s-ar aplica, de exemplu, atunci când, din cauza întârzierii unui autobuz furnizat de către organizator, călătorul trebuie să ia un taxi ca să ajungă la zborul său la timp. Călătorii ar trebui, de asemenea, să aibă dreptul la reducerea prețului, rezilierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie și/sau despăgubiri pentru daunele suferite. De asemenea, despăgubirile ar trebui să acopere și daunele imateriale, de exemplu despăgubiri pentru pierderea posibilității de a se bucura de călătorie sau de vacanță din cauza unor probleme grave în executarea serviciilor de călătorie relevante. Călătorul ar trebui să fie obligat să informeze organizatorul fără întârziere, ținând cont de circumstanțele cazului, în legătură cu orice neconformitate pe care o constată pe parcursul executării unui serviciu de călătorie inclus în contractul privind pachetul de servicii de călătorie. Nerespectarea acestei obligații poate fi luată în considerare atunci când se stabilește reducerea adecvată a prețului sau despăgubirea daunelor, în cazul în care o astfel de notificare ar fi evitat sau redus daunele.
(35) Pentru a asigura coerența, este oportun să se alinieze dispozițiile prezentei directive la convențiile internaționale care reglementează serviciile de călătorie și la legislația Uniunii privind drepturile pasagerilor. Atunci când este responsabil de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie, organizatorul ar trebui să poată invoca limitările răspunderii furnizorilor de servicii prevăzute în convențiile internaționale în materie, cum ar fi Convenția de la Montreal din 1999 pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional (6), Convenția din 1980 privind transporturile internaționale feroviare (COTIF) (7) și Convenția de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor și al bagajelor lor (8). Atunci când este imposibil, din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, să se asigure revenirea la timp a călătorului la locul de plecare, organizatorul ar trebui să suporte costurile cazării necesare călătorului pentru o perioadă care nu depășește trei nopți pe călător, cu excepția cazului în care legislația prezentă sau viitoare a Uniunii privind drepturile pasagerilor prevede perioade mai lungi.
(36) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere drepturilor călătorilor de a formula cereri atât în temeiul prezentei directive, cât și în temeiul altor acte legislative relevante ale Uniunii sau în temeiul unor convenții internaționale relevante, astfel încât călătorii să poată avea în continuare posibilitatea de a adresa cereri organizatorului, transportatorului sau oricărei alte părți responsabile ori, după caz, mai multor părți. Ar trebui să se clarifice faptul că, în scopul de a se evita supracompensarea, despăgubirile sau reducerile de preț acordate în temeiul prezentei directive și despăgubirile sau reducerile de preț acordate în temeiul altor acte legislative relevante ale Uniunii sau în temeiul unor convenții internaționale relevante ar trebui să fie deduse unele din altele. Răspunderea organizatorului nu ar trebui să afecteze dreptul de a pretinde reparații de la terțe părți, inclusiv de la furnizorii de servicii.
(37) În cazul în care călătorul întâmpină dificultăți în timpul călătoriei sau al vacanței, organizatorul ar trebui să aibă obligația de a acorda asistență corespunzătoare fără întârzieri nejustificate. Asistența respectivă ar trebui să constea în principal în furnizarea, dacă este cazul, de informații cu privire la aspecte precum serviciile de sănătate, autoritățile locale și asistența consulară, precum și asistență practică, de exemplu pentru comunicarea la distanță și oferirea unor servicii de călătorie alternative.
(38) În Comunicarea sa din 18 martie 2013 intitulată „Protecția pasagerilor în caz de insolvență a companiilor aeriene”, Comisia a prevăzut măsuri pentru îmbunătățirea protecției călătorilor în cazul insolvenței unei companii aeriene, inclusiv o mai bună asigurare a respectării Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și a Regulamentului (CE) nr. 1008/2008, precum și angajarea unui dialog cu părțile interesate din industrie, în lipsa cărora ar putea fi avută în vedere o măsură legislativă. Comunicarea respectivă se referă la achiziționarea unui singur element, respectiv serviciile de transport aerian, și prin urmare nu abordează măsuri de protecție în caz de insolvență pentru pachete și pentru alte servicii de călătorie asociate.
(39) Statele membre ar trebui să se asigure că acei călători care achiziționează un pachet sunt pe deplin protejați în cazul insolvenței organizatorului. Statele membre în care sunt stabiliți organizatorii ar trebui să se asigure că aceștia oferă garanții privind rambursarea tuturor sumelor achitate de către sau în numele călătorilor și, în măsura în care pachetul include transportul călătorilor, privind repatrierea acestora în cazul insolvenței organizatorului. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil să se ofere călătorilor continuarea pachetului. Deși sunt libere să decidă asupra modului în care se va organiza protecția în caz de insolvență, statele membre ar trebui să se asigure că protecția este efectivă. Protecția efectivă implică disponibilitatea acesteia de îndată ce, drept consecință a problemelor de lichiditate ale organizatorului, serviciile de călătorie nu sunt efectuate, nu vor fi efectuate sau vor fi efectuate numai parțial sau în cazul în care furnizorii de servicii solicită călătorilor să plătească pentru acestea. Statele membre ar trebui să fie în măsură să solicite ca organizatorii să furnizeze călătorilor un certificat care atestă un drept direct față de furnizorul de protecție în caz de insolvență.
(40) Pentru ca protecția în caz de insolvență să fie efectivă, aceasta ar trebui să acopere cuantumurile previzibile ale plăților afectate de insolvența organizatorului și, după caz, costurile previzibile ale repatrierii. Acest lucru înseamnă că protecția ar trebui să fie suficientă pentru a acoperi toate plățile previzibile efectuate de către sau în numele călătorilor în legătură cu pachetele în sezonul de vârf, ținând seama de perioada dintre primirea acestor plăți și încheierea călătoriei sau a vacanței, precum și, după caz, costurile previzibile pentru repatriere. În general, acest lucru va însemna că garanția trebuie să acopere un procent suficient de ridicat din cifra de afaceri a organizatorului în cazul pachetelor și poate depinde de factori precum tipul de pachete vândute, inclusiv modul de transport, destinația călătoriei, precum și orice restricții juridice sau angajamente ale organizatorului privind cuantumurile plăților anticipate pe care le poate accepta, precum și calendarul acestora înainte de începerea executării pachetului. Întrucât acoperirea necesară poate fi calculată pe baza celor mai recente date comerciale, de exemplu cifra de afaceri realizată în ultimul exercițiu financiar, organizatorii ar trebui să aibă obligația de a adapta protecția în caz de insolvență în cazul unor riscuri ridicate, inclusiv o creștere semnificativă a vânzării de pachete. Cu toate acestea, o protecție eficace în caz de insolvență nu ar trebui să ia în considerare riscuri foarte reduse, de exemplu insolvența simultană a mai multora dintre principalii organizatori, în cazul în care acest lucru ar afecta în mod disproporționat costul protecției, împiedicând astfel eficiența acesteia. În astfel de cazuri, garanția pentru rambursare poate fi limitată.
(41) Având în vedere diferențele dintre legislațiile și practicile naționale în ceea ce privește părțile la un contract privind pachetul de servicii de călătorie și primirea plăților efectuate de către sau în numele călătorilor, statele membre ar trebui să fie autorizate să solicite comercianților cu amănuntul să prevadă și protecția în caz de insolvență.
(42) În concordanță cu Directiva 2006/123/CE, este oportun să se stabilească norme pentru a împiedica situația ca obligațiile de protecție în caz de insolvență să acționeze ca un obstacol în calea liberei circulații a serviciilor și a libertății de stabilire. Prin urmare, statele membre ar trebui să fie obligate să recunoască protecția în caz de insolvență în temeiul legislației statului membru de stabilire. În scopul de a facilita cooperarea administrativă și supravegherea organizatorilor și, după caz, a comercianților cu amănuntul care desfășoară activități în mai multe state membre în ceea ce privește protecția în caz de insolvență,statelor membre ar trebui să le revină obligația de a desemna puncte de contact centrale.
(43) Comercianților care facilitează servicii de călătorie asociate ar trebui să le revină obligația de a informa călătorii asupra faptului că nu cumpără un pachet și că fiecare furnizor de servicii de călătorie individuale este unicul răspunzător pentru executarea corespunzătoare a contractului referitor la serviciile sale. Comercianțiilor care facilitează achiziționarea serviciilor de călătorie asociate ar trebui, în plus, să le revină obligația să ofere protecție în caz de insolvență pentru rambursarea plăților pe care le primesc și, în măsura în care sunt responsabili pentru transportul pasagerilor, pentru repatrierea călătorilor și ar trebui să informeze călătorii în acest sens. Comercianții responsabili pentru executarea contractelor individuale care fac parte dintr-o formulă de călătorie asociată se supun dispozițiilor legislației generale a Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și ale legislației sectoriale specifice a Uniunii.
(44) Atunci când stabilesc norme privind sistemele de protecție în caz de insolvență legate de pachetele de călătorie și serviciile de călătorie asociate, statele membre nu ar trebui să fie împiedicate să ia în considerare situația specială a societăților mai mici, asigurând, simultan, același nivel de protecție pentru călători.
(45) Călătorii ar trebui protejați în legătură cu erorile care au loc în cadrul procesului de rezervare a pachetelor și a serviciilor de călătorie asociate.
(46) Ar trebui să se confirme faptul că nu le este permis călătorilor să renunțe la drepturile care le revin în temeiul prezentei directive și că organizatorii sau comercianții care facilitează achiziționarea de servicii de călătorie asociate nu se pot sustrage de la obligațiile care le revin sub pretextul că acționează în simpla calitate de furnizor de servicii de călătorie, de intermediar sau în orice altă calitate.
(47) Statele membre ar trebui să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor naționale care transpun prezenta directivă și să asigure punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile respective ar trebui să fie efective, proporționale și disuasive.
(48) Adoptarea prezentei directive face necesară adaptarea anumitor acte legislative ale Uniunii în materie de protecție a consumatorilor. În special, ar trebui să se clarifice faptul că Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (10) se aplică încălcărilor prezentei directive. De asemenea, ținând cont de faptul că Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11) nu se aplică, în forma sa actuală, contractelor reglementate de Directiva 90/314/CEE, este necesar să se modifice Directiva 2011/83/UE pentru a se asigura faptul că se aplică în continuare serviciilor de călătorie individuale care fac parte dintr-un serviciu de călătorie asociat, în măsura în care respectivele servicii individuale nu sunt excluse, din alte motive, din domeniul de aplicare al Directivei 2011/83/UE, și că anumite drepturi ale consumatorilor prevăzute în respectiva directivă se aplică și în cazul pachetelor.
(49) Prezenta directivă nu aduce atingere normelor privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12) și normelor Uniunii privind dreptul internațional privat, inclusiv Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (13).
(50) Ar trebui să se clarifice faptul că cerințele de reglementare ale prezentei directive privind protecția în caz de insolvență și informarea în legătură cu serviciile de călătorie asociate ar trebui să se aplice, de asemenea, comercianților care nu sunt stabiliți într-un stat membru și care, prin orice mijloace, își direcționează activitățile, în înțelesul Regulamentului (CE) nr. 593/2008 și al Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (14), către unul sau mai multe state membre.
(51) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume de a contribui la funcționarea corespunzătoare a pieței interne și la atingerea unui nivel ridicat și cât se poate de uniform de protecție a consumatorilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea acestuia, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(52) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prezenta directivă respectă în special libertatea de a desfășura o activitate comercială, prevăzută la articolul 16 din cartă, asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în cadrul Uniunii, în conformitate cu articolul 38 din cartă.
(53) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (15), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să anexeze la notificarea măsurilor lor de transpunere unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare ale instrumentelor naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.
(54) Prin urmare, Directiva 90/314/CEE ar trebui abrogată,