Recitale
(1) Articolul 5 din tratat prevede ca Uniunea să ia măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de ocupare a forței de muncă ale statelor membre cu scopul de a mări eficacitatea lor prin elaborarea unei strategii coordonate pentru ocuparea forței de muncă.
(2) Titlul IX din partea a treia din tratat stabilește procedurile conform cărora statele membre și Uniunea ar trebui să elaboreze o strategie coordonată pentru ocuparea forței de muncă și, în special, pentru promovarea unei forțe de muncă calificate, formate și adaptabile, precum și a unor piețe ale forței de muncă pregătite pentru a reacționa rapid la evoluția economiei.
(3) În realizarea misiunii sale, care constă, printre altele, în a formula avize și a contribui la pregătirea lucrărilor Consiliului și Comisiei, Comitetul pentru ocuparea forței de muncă („comitetul”) ar trebui să contribuie la asigurarea faptului că strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă, coordonarea politicilor macroeconomice și procesul de reformă economică sunt formulate și puse în aplicare în mod coerent și se completează reciproc.
(4) Comitetul ar trebui să colaboreze îndeaproape cu partenerii sociali, mai ales cu cei care sunt reprezentanți în cadrul Summit-ului social tripartit pentru dezvoltare și ocuparea forței de muncă, instituit prin Decizia 2003/174/CE a Consiliului (1).
(5) În concluziile sale din 27 și 28 iunie 2013, Consiliul European a afirmat că dimensiunea socială a uniunii economice și monetare ar trebui consolidată. Ca primă etapă, este important să se monitorizeze și să se ia în considerare, în mai mare măsură, situația socială și de pe piața forței de muncă din uniunea economică și monetară, în special prin utilizarea indicatorilor sociali și de ocupare a forței de muncă adecvați în cadrul semestrului european. Este, de asemenea, importantă asigurarea unei mai bune coordonări a politicilor din domeniul ocupării forței de muncă și din cel social, respectându-se pe deplin, totodată, competențele naționale.
(6) În concluziile sale din 24 și 25 octombrie 2013, Consiliul European a afirmat că va fi consolidată în continuare coordonarea politicilor economice, sociale și privind ocuparea forței de muncă, în conformitate cu procedurile existente, respectându-se totodată pe deplin competențele naționale. Consiliul European a considerat că, în acest sens, sunt necesare eforturi suplimentare pentru consolidarea cooperării dintre diferitele formațiuni ale Consiliului, în vederea asigurării consecvenței politicilor respective cu obiectivele comune.
(7) Prezenta decizie ar trebui să reflecte dezvoltarea semestrului european și rolul comitetului în acest proces. În special, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului (2), Comitetul economic și financiar, Comitetul pentru politică economică, Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și Comitetul pentru protecție socială sunt consultate în cadrul semestrului european, atunci când este cazul. În plus, Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (3) prevede că bilanțurile aprofundate țin seama, după caz, de recomandările sau invitațiile adresate de Consiliu statelor membre. Regulamentul respectiv prevede, de asemenea, că planul de acțiuni corective pentru orice stat membru pentru care se declanșează o procedură de dezechilibru excesiv ține seama de impactul economic și social al măsurilor politice și este în concordanță cu orientările generale de politică economică și cu orientările privind ocuparea forței de muncă.
(8) Comitetul și organismele Uniunii implicate în coordonarea politicilor economice și sociale, mai ales Comitetul economic și financiar, Comitetul pentru politică economică și Comitetul pentru protecție socială, ar trebui să lucreze în strânsă colaborare. După caz și dacă se convine de comun acord între comitetele implicate, cooperarea comitetului cu Comitetul pentru protecție socială, Comitetul economic și financiar și Comitetul pentru politică economică poate include organizarea de reuniuni comune, în special în contextul rolurilor respective ale acestor comitete în cadrul semestrului european.
(9) Pentru a asigura îndeplinirea în mod efectiv a mandatului conferit comitetului prin tratat și pentru a permite flexibilitatea necesară în vederea adaptării la calendarul activităților comitetului, în special în cadrul ciclului semestrului european, dispozițiile în materie de guvernanță referitoare la funcționarea comitetului ar trebui revizuite în vederea asigurării eficienței și a continuității.
(10) Decizia 2000/98/CE a Consiliului (4) ar trebui să fie abrogată,