Începe proba gratuită

Decizie 2000/98 · CELEX 32000D0098

Decizia Consiliului din 24 ianuarie 2000 de constituire a Comitetului pentru ocuparea forței de muncă

Data act
24.01.2000
Intrare in vigoare
24.01.2000
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2000_029_R_0021_01
Status
In vigoare
comitet (UE) instituții ale Uniunii Europeane politica UE în domeniul ocupării forței de muncă

Articolul 1

Instituții și funcții (1) Prin prezenta decizie, Consiliul instituie un Comitet pentru ocuparea forței de muncă (denumit în continuare „comitet”) cu caracter consultativ, cu scopul de a promova coordonarea între statele membre a politicilor în materie de ocupare și de piață a muncii, în conformitate cu dispozițiile tratatului și ținând seama de competența instituțiilor și organismelor Comunității. (2) Comitetul are ca sarcină: — să urmărească evoluția situației ocupării forței de muncă și a politicilor de ocupare a forței de muncă în statele membre și în cadrul Comunității; — să formuleze avize, fără a aduce atingere articolului 207 din tratat, fie la cererea Consiliului sau a Comisiei, fie din proprie inițiativă, și să contribuie la pregătirea deliberărilor Consiliului menționate la articolul 128 din tratat. În acest scop, comitetul trebuie, de asemenea, să fie abilitat, în special, pentru: — a promova luarea în considerare, drept obiectiv, a unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă pentru elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor comunitare; — a contribui la procedura de adoptare a marilor orientări ale politicilor economice cu scopul de a supraveghea compatibilitatea lor cu liniile directoare pentru ocuparea forței de muncă și pentru a contribui la realizarea sinergiei între strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă, coordonarea politicilor macroeconomice și procesul de reformă economică, sprijinindu-se reciproc; — a participa la dialogul macroeconomic la nivelul Comunității; — a promova schimburile de informații și experiență între statele membre și între acestea și Comisie.

Articolul 2

Componența (1) Fiecare stat membru împreună cu Comisia desemnează doi membri ai comitetului. Pot fi, de asemenea, numiți doi membri supleanți. (2) Membrii comitetului și membrii supleanți sunt aleși dintre înalții funcționari sau experți cu mare competență în domeniul politicii ocupării forței de muncă și a pieței muncii în statele membre. (3) Comitetul poate face apel la experți din exterior, în funcție de ordinea sa de zi.

Articolul 3

Funcționarea (1) Comitetul își alege președintele dintre membrii desemnați de statele membre pentru un mandat de doi ani, care nu poate fi reînnoit. (2) Președintele este asistat de patru vicepreședinți, dintre care doi sunt aleși de comitet dintre membrii săi pentru un mandat de doi ani. Al treilea este un reprezentant al statului membru care exercită președinția Consiliului, iar al patrulea este un reprezentant al statului membru care o va exercita în următorii doi ani. (3) Comisia furnizează comitetului mijloacele necesare în materie de analiză și de organizare. Ea desemnează un membru al personalului său în calitate de secretar care acționează în funcție de instrucțiunile comitetului atunci când îl asistă în realizarea însărcinărilor sale. Comisia se pune de acord cu Secretariatul General al Consiliului în ceea ce privește desfășurarea reuniunilor. (4) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură. (5) Reuniunile comitetului sunt convocate de președinte din proprie inițiativă sau la cererea majorității membrilor comitetului.

Articolul 4

Grupuri de lucru Comitetul poate încredința studierea problemelor specifice membrilor săi supleanți sau poate crea în acest scop grupuri de lucru. În acest caz, președinția este asigurată fie de către un membru sau un membru supleant al comitetului, fie de către un funcționar al Comisiei numit de comitet. Grupurile de lucru pot face apel la experți pentru a le asista.

Articolul 5

Relații cu alte organisme (1) În îndeplinirea mandatului său, comitetul consultă partenerii sociali. În acest context, stabilește contacte cu partenerii sociali reprezentați în cadrul Comitetului permanent pentru ocuparea forței de muncă. (2) Dacă este cazul, comitetul lucrează în cooperare cu alte organisme și comitete competente care se ocupă de probleme de politică economică.

Articolul 6

Abrogarea Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și piața muncii, constituit în temeiul Deciziei 97/16/CE, își încetează existența la data primei reuniuni a comitetului constituit prin prezenta decizie. Prima reuniune a comitetului are loc după cel târziu patru luni de la adoptarea prezentei decizii. Decizia 97/16/CE se abrogă la data la care Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și piața muncii încetează să mai existe.

Articolul 7

Publicarea Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.