Recitale
(1) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011, statele membre trebuie să înregistreze și să transmită Comisiei, în fiecare an, date privind vehiculele utilitare ușoare noi înmatriculate pe teritoriul lor în anul precedent. Având în vedere că scopul datelor respective este de a constitui un punct de reper pentru producătorii de vehicule utilitare ușoare noi în vederea stabilirii obiectivului privind emisiile specifice de CO2 și a îndeplinirii de către producători a obiectivului astfel stabilit, este necesară armonizarea normelor privind colectarea și raportarea acestor date.
(2) Pentru a permite includerea ulterioară a vehiculelor din categoriile M2 și N2 în Regulamentul (UE) nr. 510/2011 în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din regulamentul respectiv, datele referitoare la aceste categorii de vehicule trebuie înregistrate și comunicate Comisiei.
(3) Pentru o evaluare completă a îndeplinirii de către fiecare producător a obiectivului privind emisiile specifice de CO2 stabilit conform Regulamentului (UE) nr. 510/2011 și pentru a câștiga experiența necesară în aplicarea regulamentului respectiv, Comisia are nevoie de date detaliate la nivel de producător pentru fiecare serie de vehicule, defalcate pe tipuri, variante și versiuni. Prin urmare, statele membre trebuie să asigure înregistrarea și transmiterea către Comisie a acestor date, precum și a datelor agregate, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din regulamentul menționat.
(4) În conformitate cu articolele 18 și 26 din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (2), producătorul trebuie să se asigure că fiecare vehicul utilitar ușor nou introdus pe piață în Uniune este însoțit de un certificat de conformitate valabil, iar un stat membru poate înmatricula un astfel de vehicul doar dacă acesta este însoțit de respectivul certificat de conformitate. Prin urmare, certificatul de conformitate constituie sursa primară pentru informațiile pe care statele membre trebuie să le înregistreze, să le pună la dispoziția producătorilor în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 și să le raporteze Comisiei. În anumite cazuri justificate, statele membre pot, de asemenea, să utilizeze informații din alte surse decât certificatul de conformitate, cu condiția ca exactitatea acestor surse să fie echivalentă cu certificatul de conformitate și, în cazul în care este necesar, ca statele membre în cauză să pună în aplicare măsuri pentru a garanta această exactitate.
(5) Datele privind înmatricularea vehiculelor utilitare ușoare noi trebuie să fie precise și prelucrate în mod eficace în scopul stabilirii obiectivului privind emisiile specifice în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011. Astfel, producătorii trebuie să furnizeze Comisiei informații actualizate privind denumirile producătorilor care sunt utilizate pe certificatele de conformitate în diferitele state membre în care are loc înmatricularea. Aceste informații vor permite Comisiei să furnizeze statelor membre o listă actualizată cu denumirile producătorilor desemnați, care se utilizează în scopul raportării datelor.
(6) Statele membre trebuie să înregistreze și să raporteze informațiile privind vehiculele nou înmatriculate care sunt concepute pentru utilizarea carburanților alternativi. Pentru a permite Comisiei să ia în considerare reducerile din cadrul obiectivului privind emisiile specifice de CO2 datorită utilizării carburanților pe bază de etanol (E85) în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011, statele membre trebuie să furnizeze Comisiei informațiile necesare în acest sens, inclusiv proporția stațiilor de alimentare cu astfel de carburanți de pe teritoriul lor și, dacă este cazul, numărul total al stațiilor care furnizează carburanți pe bază de etanol (E85) care îndeplinesc criteriile de durabilitate prevăzute în Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (3), precum și la articolul 7b din Directiva 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea benzinei și a motorinei și de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului (4).
(7) Pentru a se evita duplicarea inutilă a datelor, informațiile privind numărul stațiilor de alimentare de pe teritoriul respectiv al statelor membre care furnizează combustibil pe bază de etanol (E85), transmise în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1014/2010 din 10 noiembrie 2010 privind monitorizarea și raportarea datelor referitoare la înmatricularea autoturismelor noi în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5) trebuie folosite în sensul articolului 6 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011.
(8) Articolele 23 și 24 din Directiva 2007/46/CE prevăd o procedură de omologare simplificată în cazul căreia nu este necesară eliberarea unui certificat de conformitate european. Statele membre trebuie să monitorizeze numărul vehiculelor înmatriculate pe baza acestor proceduri pentru a evalua impactul acestora asupra procesului de monitorizare și asupra realizării obiectivului UE privind emisiile medii de CO2 pentru flota de vehicule utilitare ușoare noi.
(9) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru schimbările climatice,