Articolul 1
(1) În înțelesul prezentei directive:
(a) „combustibil gazos” înseamnă orice produs petrolier clasat cu codul NC 2710 00 69 sau orice produs petrolier care, din motive legate de limitele distilării sale, face parte din categoria de distilate medii destinate utilizării sub formă de combustibil și din care cel puțin 85 %, în volum, inclusiv pierderile de distilare, se distilează la 350 °C;
(b) „motorină” înseamnă orice combustibil gazos utilizat pentru vehicule autopropulsate, menționate de Directiva 70/220/CEE (7) și Directiva 88/77/CEE (8).
(2) Prezenta directivă nu se aplică pentru combustibilii gazoși:
— conținuți de rezervoarele de carburant ale navelor, avioanelor sau autovehiculelor care trec frontiera dintre o țară terță și un stat membru;
— destinați prelucrării înainte de arderea finală.
Articolul 2
(1) Statele membre, pentru a atinge nivelurile de emisii de particule stabilite de directivele comunitare specifice, interzic comercializarea motorinelor în Comunitate, în cazul în care conținutul compușilor de sulf, exprimat în sulf (denumit în continuare „conținut de sulf”) depășește:
— 0,2 % din greutate, de la 1 octombrie 1994;
— 0,05 % din greutate, de la 1 octombrie 1996.
Statele membre iau măsuri pentru a asigura disponibilitatea progresivă a motorinelor menționate la primul paragraf cu un conținut de sulf care nu depășește 0,05 % din greutate.
(2) Statele membre interzic comercializarea în Comunitate a combustibililor gazoși, alții decât cei menționați la alineatul (1) sau folosiți în alte scopuri, cu excepția kerosenului, de la 1 octombrie 1994, în cazul în care conținutul lor de sulf depășește 0,2 % din greutate.
Înainte de 1 ianuarie 1994, Comisia arată, într-un raport adresat Consiliului, progresul realizat în lupta împotriva emisiilor de bioxid de sulf. În același timp, aceasta prezintă Consiliului, pe de o parte, în cadrul general al politicii de îmbunătățire a calității aerului, o propunere de tranziție la o a doua fază, stabilind o limită mai joasă până la 1 octombrie 1999 și, pe de altă parte, stabilind noi valori limită pentru kerosen.
Consiliul hotărăște cu majoritate calificată până la 31 iulie 1994.
(3) Dacă, în urma unei modificări bruște a livrării de țiței sau de produse petroliere, devine dificil pentru un stat membru să aplice limita de conținut maxim de sulf din combustibilul gazos, acel stat membru informează Comisia cu privire la aceasta. Comisia poate autoriza o limită mai mare care să se aplice pe teritoriul respectivului stat membru pentru o perioadă de cel mult șase luni și notifică decizia sa Consiliului. Orice stat membru poate contesta decizia respectivă în fața Consiliului în termen de o lună. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate adopta o decizie diferită în termen de două luni.
Prin derogare, guvernul Greciei poate autoriza, până la 30 septembrie 1999, comercializarea combustibililor gazoși de utilizare maritimă cu un conținut de sulf de peste 0,2 % din greutate.
Articolul 3
Nici un stat membru nu poate, de la datele de aplicare stabilite în articolul 2 alineatele (1) și (2), să interzică, să limiteze sau să împiedice introducerea pe piață a combustibililor gazoși din cauza conținutului lor de sulf, în cazul în care respectivii combustibili gazoși respectă cerințele prezentei directive.
Articolul 4
(1) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a verifica prin sondaj conținutul de sulf al combustibililor gazoși introduși pe piață.
(2) Metoda de referință adoptată pentru determinarea conținutului de sulf din combustibilii gazoși introduși pe piață este definită prin metoda ISO 8754. Interpretarea statistică a rezultatelor controalelor făcute pentru a determina conținutul de sulf din combustibilii gazoși introduși pe piață se face în conformitate cu standardul ISO 4259 (ediția 1979).
Articolul 5
De la 1 octombrie 1994, Directiva 75/716/CEE se înlocuiește cu prezenta directivă.
Articolul 6
Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 1 octombrie 1994. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Articolul 7
Prezenta directivă se adresează statelor membre.