Recitale
(1) Criza financiară mondială fără precedent și încetinirea creșterii economice au adus prejudicii grave creșterii economice și stabilității financiare și au deteriorat puternic condițiile economice, financiare și sociale în mai multe state membre. În special, anumite state membre se confruntă cu dificultăți grave sau sunt amenințate de astfel de dificultăți, în special privind probleme legate de creșterea lor economică și stabilitatea lor financiară, și cu o deteriorare a situației deficitului și datoriei lor, cauzate, de asemenea, de conjunctura economică și financiară internațională.
(2) Cu toate că s-au luat deja măsuri importante pentru a contracara efectele negative ale crizei, inclusiv prin modificarea cadrului legislativ, impactul crizei financiare asupra economiei reale, asupra pieței muncii și a cetățenilor este resimțit pe scară largă. Presiunea la care sunt supuse resursele financiare naționale crește tot mai mult, fiind necesară luarea rapidă a unor măsuri suplimentare pentru a atenua această presiune prin utilizarea optimă și la maximum a finanțării din fondurile structurale și din Fondul de coeziune.
(3) În temeiul articolului 122 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care oferă posibilitatea de a acorda asistență financiară din partea Uniunii unui stat membru care se confruntă cu dificultăți sau care este serios amenințat de dificultăți grave, cauzate de evenimente excepționale situate în afara controlului său, Regulamentul (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 de instituire a unui mecanism european de stabilizare financiară (3) a instituit un mecanism european de stabilizare financiară în vederea menținerii stabilității financiare a Uniunii.
(4) Prin Deciziile de punere în aplicare 2011/77/UE a Consiliului (4) și 2011/344/UE a Consiliului (5), Irlanda și respectiv Portugalia au beneficiat de acest tip de asistență financiară din partea Uniunii.
(5) Grecia se confrunta deja cu dificultăți majore în ceea ce privește stabilitatea sa financiară înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 407/2010. Prin urmare, asistența financiară pentru Grecia nu putea avea ca temei juridic respectivul regulament.
(6) Acordul între creditori și acordul de împrumut (Loan Facility Agreement) pentru Grecia, încheiat la 8 mai 2010, au intrat în vigoare la 11 mai 2010. Se dispune ca acordul între creditori să rămână vigoare în întregime pe o perioadă de programare de trei ani, atât timp cât există sume neachitate în temeiul acordului de împrumut.
(7) Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de înființare a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre (6) dispune acordarea de asistență financiară pe termen mediu de către Consiliu în cazul în care un stat membru care nu a adoptat moneda euro este afectat sau este serios amenințat de dificultăți în ceea ce privește balanța sa de plăți.
(8) Prin Deciziile 2009/102/CE a Consiliului (7), 2009/290/CE a Consiliului (8) și 2009/459/CE a Consiliului (9), Ungaria, Letonia și respectiv România au beneficiat de astfel de asistență financiară.
(9) Perioada în care asistența financiară este disponibilă pentru Irlanda, Ungaria, Letonia, Portugalia și România este prevăzută în deciziile relevante ale Consiliului. Perioada în care asistența financiară a fost pusă la dispoziția Ungariei a expirat la 4 noiembrie 2010.
(10) Perioada în care asistența financiară în temeiul acordului între creditori și al acordului de împrumut este disponibilă pentru Grecia este diferită în ceea ce privește fiecare stat membru care participă la instrumentele respective.
(11) La 11 iulie 2011, miniștrii de finanțe ai celor 17 state membre din zona euro au semnat Tratatul de instituire a Mecanismului european de stabilitate (MES). Conform tratatului respectiv, care decurge din Decizia Consiliului European 2011/199/UE din 25 martie 2011 de modificare a articolului 136 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene cu privire la un mecanism de stabilitate pentru statele membre a căror monedă este euro (10), MES își va asuma sarcinile care în prezent sunt îndeplinite de Fondul european de stabilitate financiară (FESF) și de Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF) până în 2013. Prin urmare, MES ar trebui luat deja în considerare în prezentul regulament.
(12) În concluziile sale din 23 și 24 iunie 2011, Consiliul European a salutat intenția Comisiei de a consolida sinergiile între programul de împrumut pentru Grecia și fondurile Uniunii și au sprijinit eforturile de creștere a capacității Greciei de a absorbi fonduri ale Uniunii pentru a stimula creșterea și ocuparea forței de muncă prin concentrarea asupra îmbunătățirii competitivității și a creării de locuri de muncă. În plus, concluziile au salutat și au susținut elaborarea de către Comisie, împreună cu statele membre, a unui program global de asistență tehnică pentru Grecia. Prezenta modificare la Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune (11) contribuie la astfel de eforturi în materie de sinergie.
(13) Pentru a facilita gestionarea finanțării din partea Uniunii, pentru a sprijini accelerarea investițiilor în statele membre și în regiuni, precum și pentru a îmbunătăți disponibilitatea de fonduri pentru a pune în aplicare politica de coeziune, este necesar să se permită, în cazuri justificate, în mod temporar și fără a aduce atingere perioadei de programare 2014-2020, o majorare a plăților intermediare și a plăților soldului final din fondurile structurale și din Fondul de coeziune, cu o sumă echivalentă cu zece puncte procentuale în plus față de rata de cofinanțare aplicabilă pentru fiecare axă prioritară în cazul statelor membre care se confruntă cu dificultăți grave cu privire la stabilitatea lor financiară și care au solicitat să beneficieze de măsura respectivă. În consecință, contrapartida națională necesară va fi redusă în mod corespunzător. Dat fiind caracterul temporar al majorării respective și pentru a menține ratele inițiale de cofinanțare ca punct de referință pentru calculul sumelor majorate temporar, modificările care rezultă din aplicarea mecanismului nu ar trebui să fie reflectate în planul financiar inclus în programul operațional. Cu toate acestea, ar putea fi necesar ca programele operaționale să fie actualizate pentru a concentra fondurile pentru competitivitate, creștere și ocuparea forței de muncă și pentru a ajusta țintele și obiectivele acestora în funcție de diminuarea finanțării totale disponibile.
(14) Statul membru care adresează Comisiei o solicitare pentru a beneficia de derogare în temeiul articolului 77 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1053/2006 ar trebui să specifice în mod clar în solicitare data de la care consideră că este justificată derogarea. În cererea sa, statul membru în cauză ar trebui să transmită toate informațiile necesare pentru a dovedi, prin intermediul datelor privind situația sa macroeconomică și bugetară, lipsa resurselor pentru contrapartida națională. Ar trebui, de asemenea, să arate că este necesară o majorare a plăților din cadrul derogării pentru a asigura continuarea punerii în aplicare a programelor operaționale și că problema de capacitate de absorbție persistă chiar dacă sunt folosite plafoanele maxime aplicabile ratelor de cofinanțare prevăzute în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1083/2006. Statul membru în cauză ar trebui să transmită, de asemenea, referința deciziei relevante a Consiliului sau a oricărui alt act legislativ conform căruia statul membru devine eligibil pentru aplicarea derogării. Comisia ar trebui să verifice corectitudinea informațiilor transmise și ar trebui să dispună de o perioadă de 30 de zile de la data depunerii solicitării pentru a ridica obiecții. Pentru ca derogarea să devină efectivă și operațională, ar trebui să existe prezumția că solicitarea statului membru este justificată dacă Comisia nu ridică nicio obiecție. Cu toate acestea, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte, prin intermediul uni act de punere în aplicare, o decizie în legătură cu orice obiecție față de solicitarea statului membru și, în acest caz, Comisia ar trebui să prezinte motivele sale.
(15) Este oportun ca normele privind calcularea plăților intermediare și a plăților soldului final pentru programele operaționale pe perioada în care statele membre primesc asistență financiară pentru remedierea dificultăților grave cu privire la stabilitatea lor financiară să fie revizuite în consecință.
(16) Este necesar să se asigure existența unor raportări adecvate cu privire la utilizarea sumelor majorate puse la dispoziția statelor membre care beneficiază de majorarea temporară a plăților intermediare și a plăților soldului final în conformitate cu derogarea prevăzută la articolul 77 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.
(17) După încheierea perioadei în cursul căreia a fost pusă la dispoziție asistența financiară, ar putea fi nevoie ca evaluările efectuate în conformitate cu articolul 48 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, între altele, să analizeze dacă reducerea cofinanțării naționale conduce la o îndepărtare semnificativă de obiectivele prevăzute inițial. O astfel de evaluare ar putea conduce la revizuirea programului operațional.
(18) Deoarece criza fără precedent care afectează piețele financiare internaționale și încetinirea creșterii economice care au cauzat prejudicii grave stabilității financiare a mai multor state membre necesită o reacție rapidă pentru a contracara efectele asupra economiei în ansamblul său, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare cât mai curând posibil. Date fiind circumstanțele excepționale în care se află statele membre în cauză, acesta ar trebui să se aplice retroactiv, începând fie cu exercițiul financiar 2010, fie cu data de la care a fost pusă la dispoziție asistența financiară, în funcție de situația în care se află statul membru solicitant, pentru perioadele în cursul cărora statele membre au primit asistență financiară din partea Uniunii sau a altor state membre din zona euro pentru a face față dificultăților grave cu privire la stabilitatea lor financiară.
(19) În cazul în care este prevăzută o majorare temporară a plăților intermediare sau a plăților soldului final în conformitate cu derogarea prevăzută la articolul 77 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, ar trebui avută în vedere în contextul constrângerilor bugetare cu care se confruntă toate statele membre, aspect care ar trebui reflectat în mod corespunzător în bugetul general al Uniunii Europene. În plus, deoarece principalul obiectiv al acestui mecanism este acela de a aborda dificultățile specifice actuale, aplicarea sa ar trebui să fie limitată în timp. În consecință, mecanismul ar trebui să fie aplicat începând cu 1 ianuarie 2010, iar durata sa ar trebui să fie limitată la 31 decembrie 2013.
(20) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 ar trebui modificat în consecință,