Recitale
(1) Prin Decizia sa 2009/103/CE (2), Consiliul a decis să acorde asistență reciprocă Ungariei.
(2) În ciuda îmbunătățirii preconizate a contului curent, nevoile financiare externe ale Ungariei pentru 2008 și 2009 sunt estimate la aproximativ 20 de miliarde EUR, deoarece, din cauza evoluțiilor recente de pe piețele financiare, contul de capital și financiar s-ar putea deteriora în mod semnificativ, odată cu accelerarea retragerilor nete de investiții de portofoliu.
(3) Este oportună acordarea de sprijin Ungariei de către Comunitate de până la 6,5 miliarde EUR în cadrul mecanismului de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre creat prin Regulamentul (CE) nr. 332/2002. Respectivul sprijin ar trebui acordat împreună cu un împrumut din partea Fondului Monetar Internațional, în valoare de 10,5 miliarde DST (aproximativ 12,5 miliarde EUR) în cadrul unui acord stand-by care se preconizează că va fi aprobat la 6 noiembrie 2008. Banca Mondială a consimțit, de asemenea, să acorde Ungariei un împrumut de 1 miliard EUR.
(4) Sprijinul ar trebui să fie administrat de Comisie care urmează să convină împreună cu autoritățile din Ungaria, după consultarea CEF, asupra condițiilor specifice de politică economică care însoțesc sprijinul financiar. Aceste condiții ar trebui să fie stabilite într-un memorandum de înțelegere. Clauzele financiare detaliate ar trebui stabilite de Comisie în acordul de împrumut.
(5) Sprijinul ar trebui acordat în vederea susținerii viabilității balanței de plăți în Ungaria, acesta contribuind astfel la succesul punerii în aplicare a programului guvernamental de politică economică în condițiile economice și financiare actuale,