Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 215/2008 al Consiliului din 18 februarie 2008 (5) stabilește normele pentru instituirea și execuția financiară a resurselor celui de-al 10-lea Fond European de Dezvoltare (prescurtat în continuare „FED”).
(2) Tratatul de la Lisabona instituie Serviciul European de Acțiune Externă (prescurtat în continuare „SEAE”). Pentru a se ține seama de instituirea SEAE, Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (6) (denumit în continuare „regulamentul financiar”) a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1081/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (7). Pentru a conferi un cadru legal stabil destinat execuției FED și pentru a se ține seama de instituirea SEAE și de modificările aduse regulamentului financiar, este necesară modificarea Regulamentului (CE) nr. 215/2008.
(3) În conformitate cu Decizia 2010/427/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (8), SEAE este un serviciu sui generis și ar trebui considerat o instituție în sensul regulamentului financiar.
(4) Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că delegațiile Comisiei vor face parte integrantă din SEAE ca delegații ale Uniunii. Este necesar să se asigure continuitatea funcționării delegațiilor Uniunii și, în special, continuitatea și eficiența modului de gestionare a resurselor FED de către delegații. Prin urmare, Comisia ar trebui să fie autorizată să își subdelege competențele de execuție a resurselor FED către șefii delegațiilor Uniunii care aparțin SEAE, în calitate de instituție separată. Ordonatorii de credite delegați ar trebui să fie în continuare responsabili de definirea sistemelor interne de gestiune și control, în timp ce șefii delegațiilor Uniunii ar trebui să fie responsabili de instituirea și funcționarea în mod adecvat a acestor sisteme, precum și pentru gestionarea fondurilor și a operațiunilor desfășurate în cadrul delegațiilor lor, și ar trebuie să prezinte, de două ori pe an, un raport în acest sens. Este oportun să se prevadă ca o astfel de delegare să poată fi retrasă în conformitate cu normele aplicabile Comisiei.
(5) Pentru a respecta principiul bunei gestiuni financiare, șefii delegațiilor Uniunii ar trebui, atunci când acționează în calitate de ordonatori de credite subdelegați, să aplice normele Comisiei și să fie supuși acelorași sarcini, obligații și responsabilități ca orice alt ordonator de credite subdelegat. În acest scop, șefii delegațiilor ar trebui, de asemenea, să considere Comisia ca fiind instituția lor.
(6) În contextul descărcării de gestiune, dat fiind că SEAE ar trebui tratat ca instituție în sensul regulamentului financiar, SEAE ar trebui să facă pe deplin obiectul procedurilor prevăzute la articolele 142, 143 și 144 din Regulamentul (CE) nr. 215/2008. SEAE ar trebui să coopereze pe deplin cu instituțiile implicate în procedura de descărcare de gestiune și să furnizeze, dacă este cazul, informațiile suplimentare necesare, inclusiv prin intermediul participării la reuniunile organismelor competente. În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 215/2008, Comisia ar trebui să rămână responsabilă de execuția resurselor FED, inclusiv a resurselor FED gestionate de șefii delegațiilor Uniunii care acționează în calitate de ordonatori de credite subdelegați. Pentru a-i permite Comisiei să își îndeplinească responsabilitățile, șefii delegațiilor Uniunii ar trebui să furnizeze informațiile necesare. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate ar trebui să fie informat concomitent și ar trebui să faciliteze cooperarea între delegațiile Uniunii și departamentele Comisiei. Dată fiind noutatea acestei structuri, este necesar să se aplice dispoziții care cuprind standarde ridicate privind transparența și responsabilitatea financiară.
(7) Contabilul Comisiei ar trebui să rămână responsabil de întreaga execuție a resurselor FED, inclusiv pentru operațiunile contabile legate de resursele FED subdelegate șefilor delegațiilor Uniunii.
(8) Pentru a asigura coerența și tratamentul egal între ordonatorii de credite subdelegați care sunt membri ai personalului SEAE și cei care sunt membri ai personalului Comisiei, precum și informarea adecvată a Comisiei, grupul Comisiei specializat în domeniul neregulilor financiare ar trebui să fie responsabil și pentru tratarea neregulilor din cadrul SEAE, în cazurile în care competențele de execuție ale Comisiei sunt subdelegate șefilor delegațiilor Uniunii. Cu toate acestea, pentru a menține legătura dintre responsabilitatea gestiunii financiare și acțiunile disciplinare, Comisia ar trebui să aibă dreptul de a solicita Înaltului Reprezentant să inițieze proceduri în cazul în care grupul constată nereguli privind competențele Comisiei subdelegate șefilor delegațiilor Uniunii. În acest caz, Înaltul Reprezentant ar trebui să ia măsurile adecvate în conformitate cu Statutul personalului.
(9) Pentru a asigura un sistem de control intern efectiv și eficient, șefii delegațiilor Uniunii ar trebui să fie supuși competențelor de verificare ale auditorului intern al Comisiei, pentru activitățile de gestiune financiară care le-au fost subdelegate.
(10) Pentru a asigura controlul democratic asupra execuției resurselor FED, șefii delegațiilor Uniunii ar trebui să ofere o asigurare, însoțită de un raport care să prezinte informații cu privire la eficiența și eficacitatea sistemelor interne de gestiune și control din delegațiile lor, precum și cu privire la gestionarea operațiunilor care le-au fost subdelegate. Rapoartele șefilor delegațiilor Uniunii ar trebui să fie anexate la raportul anual de activitate al ordonatorilor de credite delegați responsabili și puse la dispoziția Parlamentului European și a Consiliului.
(11) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 215/2008 ar trebui modificat în consecință,