Recitale
(1) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (3) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”) stabilește principiile bugetare și normele financiare care ar trebui respectate în orice act legislativ. Este necesar să fie modificate anumite dispoziții din Regulamentul financiar pentru a ține cont de schimbările introduse de Tratatul de la Lisabona și de înființarea Serviciului European de Acțiune Externă, în temeiul Deciziei 2010/427/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (4).
(2) Tratatul de la Lisabona instituie un Serviciu european pentru acțiunea externă (denumit în continuare „SEAE”). Decizia 2010/427/UE prevede că SEAE este un serviciu sui generis și ar trebui tratat ca instituție în sensul Regulamentului financiar.
(3) În contextul descărcării de gestiune, având în vedere că SEAE ar trebui tratat ca instituție în sensul Regulamentului financiar, SEAE ar trebui să fie integral supus procedurilor prevăzute la articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la articolele 145-147 din Regulamentul financiar. SEAE ar trebui să coopereze pe deplin cu instituțiile implicate în procedura de descărcare de gestiune și să furnizeze, după caz, orice informații suplimentare necesare, inclusiv prin participarea la reuniunile organismelor relevante. Comisia ar trebui să fie în continuare responsabilă, în conformitate cu articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru execuția bugetului, inclusiv a creditelor operaționale executate de șefii delegațiilor Uniunii care acționează în calitate de ordonatori de credite subdelegați ai Comisiei. Pentru a-i permite Comisiei să își îndeplinească responsabilitățile, șefii delegațiilor Uniunii ar trebui să furnizeze informațiile necesare. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) ar trebui să fie informat concomitent și să faciliteze cooperarea dintre delegațiile Uniunii și departamentele Comisiei. Dată fiind noutatea acestei structuri, este necesar să se aplice dispoziții de înaltă calitate privind transparența și răspunderea bugetară și financiară.
(4) În cadrul SEAE, directorul general pentru buget și administrație ar trebui să fie responsabil în fața Înaltului Reprezentant pentru gestionarea administrativă și pentru gestionarea bugetară internă a SEAE. Directorul general ar trebui să respecte formatul existent și să urmeze normele administrative care se aplică părții din secțiunea III din bugetul Uniunii care se înscrie în rubrica 5 din cadrul financiar multianual.
(5) Înființarea SEAE ar trebui să urmeze principiile enunțate de Consiliul European din 29 și 30 octombrie 2009, în special principiul eficienței costurilor, vizând neutralitatea bugetară.
(6) Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că delegațiile Comisiei vor face parte integrantă din SEAE ca delegații ale Uniunii. Pentru a se asigura gestionarea eficientă, toate cheltuielile administrative și de sprijin ale delegațiilor Uniunii care finanțează costuri comune ar trebui executate de un singur serviciu de sprijin. În acest scop, Regulamentul financiar ar trebui să prevadă posibilitatea introducerii unor dispoziții detaliate, care urmează să fie stabilite de comun acord cu Comisia, pentru a facilita execuția creditelor administrative ale delegațiilor Uniunii.
(7) Este necesar să se asigure continuitatea funcționării delegațiilor Uniunii și, în special, continuitatea și eficiența modului de gestionare a ajutorului extern de către delegații. Prin urmare, Comisia ar trebui să fie autorizată să își subdelege competențele de execuție a cheltuielilor operaționale către șefii delegațiilor Uniunii care aparțin SEAE, în calitate de instituție separată. În plus, atunci când Comisia execută bugetul în cadrul gestiunii centralizate directe, ar trebui să i se permite să facă acest lucru și prin subdelegarea responsabilității către șefii delegațiilor Uniunii. Ordonatorii de credite delegați ai Comisiei ar trebui să fie în continuare responsabili pentru definirea sistemelor interne de gestiune și control, în timp ce șefii delegațiilor Uniunii ar trebui să fie responsabili pentru instituirea și funcționarea în mod adecvat a acestor sisteme, precum și pentru gestionarea fondurilor și a operațiunilor pe care le desfășoară în cadrul delegațiilor lor. Șefii delegațiilor Uniunii ar trebui să prezinte, de două ori pe an, rapoarte în acest sens. O astfel de delegare poate fi retrasă în conformitate cu normele aplicabile Comisiei.
(8) Pentru a respecta principiul bunei gestiuni financiare, șefii delegațiilor Uniunii ar trebui, atunci când acționează în calitate de ordonatori de credite subdelegați ai Comisiei, să aplice normele Comisiei și să fie supuși acelorași sarcini, obligații și responsabilități ca orice alt ordonator de credite subdelegat al Comisiei. În acest scop, șefii delegațiilor ar trebui să se refere la Comisie ca instituție de care depind.
(9) Contabilul Comisiei rămâne responsabil pentru întreaga secțiune din buget consacrată Comisiei, inclusiv pentru operațiunile contabile legate de creditele subdelegate șefilor delegațiilor Uniunii. Prin urmare, se impune o clarificare cu privire la faptul că responsabilitățile contabilului SEAE ar trebui să vizeze exclusiv secțiunea din buget consacrată SEAE, pentru a evita orice suprapunere a responsabilităților. Contabilul șef al Comisiei ar trebui să acționeze, de asemenea, în calitate de contabil șef al SEAE în ceea ce privește execuția secțiunii din buget consacrate SEAE, sub rezerva unei revizuiri.
(10) Pentru a asigura coerența și tratamentul egal între ordonatorii de credite subdelegați care sunt membri ai personalului SEAE și cei care sunt membri ai personalului Comisiei, precum și pentru a asigura informarea adecvată a Comisiei, grupul Comisiei specializat în domeniul neregulilor financiare ar trebui să fie responsabil și pentru tratarea neregulilor din cadrul SEAE, în cazurile în care competențele de execuție ale Comisiei sunt subdelegate șefilor delegațiilor Uniunii. Cu toate acestea, pentru a menține legătura dintre responsabilitatea gestiunii financiare și acțiunile disciplinare, Comisia ar trebui să aibă dreptul de a solicita Înaltului Reprezentant să inițieze proceduri în cazul în care grupul specializat constată nereguli privind competențele Comisiei subdelegate șefilor delegațiilor Uniunii. În acest caz, Înaltul Reprezentant ar trebui să ia măsurile adecvate în conformitate cu Statutul funcționarilor (5).
(11) Auditorul intern al Comisiei ar trebui să acționeze în calitate de auditor intern al SEAE în ceea ce privește execuția secțiunilor din buget consacrate atât Comisiei, cât și SEAE, sub rezerva unei revizuiri.
(12) Pentru a asigura controlul democratic asupra execuției bugetului Uniunii, șefii delegațiilor Uniunii ar trebui să ofere o asigurare, însoțită de un raport care să prezinte informații cu privire la eficiența și eficacitatea sistemelor interne de gestiune și control din delegațiile lor, precum și cu privire la gestionarea operațiunilor care le-au fost subdelegate. Rapoartele șefilor delegațiilor Uniunii ar trebui să fie anexate la raportul anual de activitate al ordonatorilor de credite delegați responsabili și puse la dispoziția autorității bugetare.
(13) În sensul Regulamentului financiar, termenul „Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate” ar trebui interpretat în conformitate cu diferitele funcții ce îi revin Înaltului Reprezentant în temeiul articolul 18 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
(14) Prin urmare, Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 ar trebui modificat în consecință,