Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 689/2008 implementează Convenția de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză (procedura PIC) aplicabilă anumitor produse chimice și pesticide periculoase care fac obiectul comerțului internațional, denumită în continuare „Convenția de la Rotterdam”, semnată la 11 septembrie 1998 și aprobată, în numele Comunității, prin Decizia 2003/106/CE a Consiliului (2).
(2) Este necesară modificarea anexei I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008 pentru a se ține seama de măsurile de reglementare cu privire la anumite substanțe chimice, luate în temeiul Directivei 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (3), Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodistructive (4) și Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (5).
(3) S-a hotărât ca substanțele butralin, diniconazol-M, flurprimidol, nicotină și propaclor să nu fie incluse ca substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE, ceea ce implică faptul că se interzice utilizarea ca pesticide a acestor substanțe active, care trebuie așadar adăugate pe listele de substanțe chimice incluse în părțile 1 și 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008.
(4) S-a hotărât ca substanțele antrachinonă și dicofol să nu fie incluse ca substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE, nici ca substanțe active în anexele I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE, ceea ce implică faptul că se interzice utilizarea ca pesticide a acestor substanțe active, care trebuie așadar adăugate pe listele de substanțe chimice incluse în părțile 1 și 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008.
(5) S-a hotărât ca substanțele acid 2-naftiloxiacetic, propanil și triciclazol să nu fie incluse ca substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE, ceea ce implică faptul că se interzice utilizarea ca pesticide a acestor substanțe active, care trebuie așadar adăugate pe listele de substanțe chimice incluse în părțile 1 și 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008. Având în vedere că au fost prezentate noi cereri care necesită luarea unor noi decizii privind includerea în anexa I la Directiva 91/414/CEE, completarea listei substanțelor chimice incluse în partea 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008 nu trebuie efectuată înainte de luarea unor noi decizii referitoare la situația acestor substanțe chimice.
(6) Conferința părților la Convenția de la Rotterdam a decis, în cadrul celei de a patra reuniuni din octombrie 2008, să includă compușii tributilstanici în anexa III la această convenție, ceea ce implică faptul că compușii tributilstanici devin obiectul procedurii PIC în conformitate cu această convenție și trebuie așadar să fie înscriși în mod separat pe lista substanțelor chimice incluse în partea 1 și să fie adăugați pe lista substanțelor chimice incluse în partea 3 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008.
(7) Înscrierea separată a compușilor tributilstanici în părțile 1 și 3 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008 necesită modificarea înregistrărilor existente ale compușilor triorganostanici în părțile 1 și 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008 astfel încât să se arate că compușii tributilstanici nu mai fac obiectul acestor înregistrări.
(8) Prin Decizia 2004/248/CE a Comisiei (6) s-a hotărât ca substanța atrazin să nu fie inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE, ceea ce implică faptul că s-a interzis utilizarea atrazin ca pesticid, urmând ca autorizațiile produselor de uz fitosanitar care conțin această substanță activă să fie retrase cel târziu la 30 iunie 2007. Ținând cont de faptul că acest termen a expirat, înregistrările existente în lista produselor chimice incluse în părțile 1 și 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008 trebuie modificate astfel încât să țină seama de interzicerea utilizării substanței atrazin.
(9) Prin Decizia 2004/141/CE a Comisiei (7) și Decizia 2004/247/CE a Comisiei (8) s-a hotărât ca substanțele amitraz și simazin să nu fie incluse ca substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE, ceea ce implică faptul că s-a interzis utilizarea acestor substanțe active în produsele de uz fitosanitar, urmând ca autorizațiile produselor de uz fitosanitar care conțin aceste substanțe active să fie retrase cel târziu la 30 iunie 2007. Ținând cont de faptul că acest termen a expirat și fiindcă s-a decis ca substanțele amitraz și simazin să nu fie incluse ca substanțe active în anexele I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE, se interzice utilizarea ca pesticide a acestor substanțe active, iar înregistrările existente în lista produselor chimice incluse în părțile 1 și 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008 trebuie modificate astfel încât să țină seama de interzicerea utilizării acestor substanțe.
(10) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 689/2008 trebuie modificată în consecință.
(11) Pentru ca statele membre și industria de profil să dispună de timpul necesar pentru a lua măsurile aferente, punerea în aplicare a prezentului regulament trebuie amânată.
(12) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului instituit în temeiul articolului 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006,