Începe proba gratuită

Regulament 2001/2560 · CELEX 32001R2560

Regulamentul (CE) nr. 2560/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2001 privind plățile transfrontaliere în euro

Data act
19.12.2001
Intrare in vigoare
31.12.2001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2001_344_R_0013_01
Status
Inactiv
cheltuieli bancare Euro informarea consumatorilor virament zonă de frontieră zonă euro

Articolul 1

Obiectul și domeniul de aplicare Prezentul regulament prevede reglementări privind plățile transfrontaliere în euro, pentru a asigura faptul că tarifele aferente acestor plăți sunt aceleași cu tarifele pentru plățile în euro din interiorul unui stat membru. Acesta se aplică plăților transfrontaliere în euro în sumă de maxim 50 000 EUR, în interiorul Comunității. Prezentul regulament nu se aplică plăților transfrontaliere efectuate între instituții, în cont propriu.

Articolul 2

Definiții În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: (a) „plăți transfrontaliere” înseamnă: (i) „transferuri transfrontaliere”, adică tranzacțiile efectuate la inițiativa unui emitent printr-o instituție sau prin sucursala acesteia dintr-un stat membru, în vederea punerii unei sume de bani la dispoziția unui beneficiar, la o instituție sau la sucursala acesteia dintr-un alt stat membru; emitentul și beneficiarul pot fi una și aceeași persoană; (ii) „tranzacții transfrontaliere de plată electronică”, adică: — transferuri transfrontaliere de fonduri, efectuate prin intermediul unui instrument de plată electronică, altul decât cele dispuse și executate de instituții; — retrageri transfrontaliere de numerar prin intermediul unui instrument de plată electronică și încărcarea (și descărcarea) unui instrument de bani electronici în dispozitive distribuitoare de bani și bancomate, situate în sediile emitentului sau ale unei instituții abilitate prin contract să accepte instrumentul de plată; (iii) „cecuri transfrontaliere” înseamnă cecurile pe suport de hârtie, definite în Convenția de la Geneva din 19 martie 1931, care stabilește legi unitare cu privire la cecuri, trase asupra unei instituții situate în interiorul Comunității și utilizate pentru operații transfrontaliere în interiorul Comunității; (b) „instrument de plată electronică” înseamnă un instrument de plată la distanță și un instrument de bani electronici, care permite posesorului să efectueze una sau mai multe operații de plată electronică; (c) „instrument de plată la distanță” înseamnă un instrument care permite posesorului accesul la fondurile deținute în contul său la o instituție, prin care plata poate fi efectuată către un beneficiar și care necesită, în mod normal, un cod personal de identificare și o altă dovadă similară a identității. Instrumentul de plată la distanță include în special carduri de plăți (fie că este vorba de carduri de credit, de debit, de debit amânat sau de carduri reîncărcabile) și carduri care permit efectuarea de operațiuni bancare telefonic sau de la domiciliu. Această definiție nu include transferurile transfrontaliere de fonduri; (d) „instrument de bani electronici” înseamnă un instrument de plată reîncărcabil, fie un card cu valoare stocată, fie memoria unui calculator, pe care sunt stocate electronic unități valorice; (e) „instituție” înseamnă orice persoană, fizică sau juridică, care execută plăți transfrontaliere ca parte a activității sale; (f) „taxe percepute” înseamnă orice taxă percepută de o instituție și care este legată în mod direct de o plată transfrontalieră în euro.

Articolul 3

Taxe pentru operații transfrontaliere de plată electronică și transferuri transfrontaliere (1) Începând cu data de 1 iulie 2002, taxele percepute de o instituție pentru operații transfrontaliere de plată electronică în euro în valoare maximă de 12 500 EUR sunt identice taxelor percepute de aceeași instituție pentru plăți corespondente în euro efectuate în interiorul statului membru în care este situată unitatea instituției care execută plata electronică transfrontalieră. (2) Începând cu data de 1 iulie 2003, taxele percepute de o instituție pentru transferuri transfrontaliere în euro în valoare maximă de 12 500 EUR sunt identice taxelor percepute de aceeași instituție pentru transferuri corespondente în euro efectuate în interiorul statului membru în care este situată unitatea instituției care execută transferul transfrontalier. (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2006, suma de 12 500 EUR se ridică la 50 000 EUR.

Articolul 4

Transparența taxelor (1) Fiecare instituție pune la dispoziția clienților săi, într-o formă ușor de înțeles, în scris și, după caz, în conformitate cu normele de drept intern, prin mijloace electronice, informații prealabile privind taxele percepute pentru plăți transfrontaliere și pentru plăți efectuate în interiorul statului membru în care este situată instituția. Statele membre pot prevedea obligația de a face să figureze pe carnetele de cecuri o observație care să avertizeze consumatorii asupra taxelor aferente utilizării transfrontaliere a cecurilor. (2) Orice modificare a taxelor este comunicată, în modul indicat la alineatul (1), înaintea datei la care aceasta devine efectivă. (3) În cazul în care instituțiile percep taxe pentru efectuarea schimbului valutar din și în euro, acestea trebuie să pună la dispoziția clienților: (a) informații prealabile privind toate taxele de schimb pe care intenționează să le perceapă și (b) informații specifice privind diferitele taxe de schimb care au fost percepute.

Articolul 5

Măsuri pentru facilitarea transferurilor transfrontaliere (1) Instituțiile comunică fiecărui client, după caz, la cerere, Numărul Internațional de Cont Bancar (IBAN) al acestuia, precum și Codul de Identificare a Băncii (BIC) aferent instituției. (2) La cerere, clientul comunică instituției care execută transferul numărul IBAN al beneficiarului și codul BIC al instituției beneficiarului. În cazul în care clientul nu comunică aceste informații, instituția poate percepe acestuia taxe suplimentare. În acest caz, instituția trebuie să pună la dispoziția clienților informații privind taxele suplimentare, în conformitate cu articolul 4. (3) Începând cu 1 iulie 2003, instituțiile indică pe extrasul de cont al fiecărui client sau în anexa la acesta numărul IBAN al acestuia și codul BIC al instituției. (4) Pentru toate facturările transfrontaliere de mărfuri și servicii în Comunitate, un furnizor care acceptă plata prin transfer comunică clienților săi numărul său IBAN și codul BIC al instituției sale.

Articolul 6

Obligațiile statelor membre (1) Statele membre elimină de la 1 iulie 2002 toate obligațiile de raportare privind plățile transfrontaliere în sumă de până la 12 500 EUR pentru statisticile privind balanțele de plăți. (2) Statele membre elimină de la 1 iulie 2002 toate obligațiile naționale referitoare la informațiile minime care trebuie furnizate cu privire la beneficiar și care împiedică automatizarea executării plății.

Articolul 7

Respectarea prezentului regulament Respectarea prezentului regulament este asigurată prin sancțiuni eficace, proporționale și de descurajare.

Articolul 8

Clauza de revizuire Până la 1 iulie 2004, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament, în special cu privire la: — modificările survenite în infrastructurile sistemului de plăți transfrontaliere; — oportunitatea îmbunătățirii serviciilor către consumatori prin consolidarea condițiilor concurenței în prestarea serviciilor de plată transfrontalieră; — efectele aplicării prezentului regulament asupra taxelor percepute pentru plăți efectuate în interiorul unui stat membru; — oportunitatea creșterii sumei prevăzute la articolul 6 alineatul (1) la 50 000 EUR de la 1 ianuarie 2006, luând în considerare eventualele consecințe pentru întreprinderi. Acest raport este însoțit, după caz, de propuneri de modificare.

Articolul 9

Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Prezentul regulament se aplică și în cazul plăților transfrontaliere efectuate în moneda unui alt stat membru, dacă acesta din urmă notifică Comisiei decizia sa de a extinde aplicarea regulamentului la moneda sa. Notificarea este publicată în Jurnalul Oficial de către Comisie. Extinderea intră în vigoare în a paisprezecea zi de la publicarea sa.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.