Începe proba gratuită

Regulament 2004/1480 · CELEX 32004R1480

Regulamentul (CE) nr. 1480/2004 al Comisiei din 10 august 2004 de stabilire a normelor specifice care se aplică mărfurilor provenind din zone unde Guvernul Ciprului nu exercită un control efectiv și care intră în zone unde acest guvern exercită un control efectiv

Data act
10.08.2004
Intrare in vigoare
23.08.2004
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2004_272_R_0003_01
Status
In vigoare
aderare la Uniunea Europeană Cipru document de transport legislație vamală libera circulație a mărfurilor produs original

Articolul 1

Regulile de origine Originea unui produs căruia i se aplică prezentul regulament se determină în conformitate cu dispozițiile în vigoare în Comunitate.

Articolul 2

Documentul de însoțire (1) Documentul de însoțire menționat la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 866/2004 al Consiliului îndeplinește următoarele cerințe: 1. conține toate informațiile necesare identificării mărfurilor la care se referă, și anume: (a) denumirea mărfurilor; (b) numărul de înregistrare, marca și numărul de produse, după caz; (c) numărul și natura coletelor; (d) volumul și valoarea mărfurilor; (e) numele și adresa producătorului mărfurilor; (f) numele și adresa expeditorului și destinatarului; 2. oferă garanții privind respectarea regulilor de origine prevăzute la articolul 1 și certifică fără ambiguități faptul că mărfurile la care se referă sunt originare din zonele definite la articolul 1 alineatul (1) din Protocolul nr. 10 la Actul de aderare din 2003; înainte de eliberarea unui astfel de document, Camera de Comerț Cipriotă Turcă sau orice alt organism autorizat procedează la controalele necesare în acest scop pentru a verifica exactitatea specificațiilor furnizate de către producător sau de către expeditor; aceste controale trebuie să comporte cel puțin o verificare în spațiile de producție ale producătorului. Documentul de însoțire se întocmește pe formulare conforme cu modelul din anexa I. (2) Comercianții care solicită un document de însoțire adresează o cerere scrisă organismelor emitente menționate anterior. Această cerere cuprinde următoarele informații: 1. o declarație a producătorului prin care acesta (a) declară că mărfurile respective sunt originare din zonele definite la articolul 1 alineatul (1) din Protocolul nr. 10 la Actul de aderare din 2003; (b) se angajează, pe o durată de cel puțin trei ani de la data cererii, să pună la dispoziție toate situațiile financiare privind producția (inclusiv achiziționarea de materii prime) și vânzarea mărfurilor și să accepte efectuarea unor controale, în orice moment considerat rezonabil, de către organismele menționate la alineatul (1) sau de către serviciile Comisiei; 2. o declarație a expeditorului privind destinația mărfurilor. Formularul de cerere se întocmește în conformitate cu modelele prezentate în anexa II. (3) Organismele menționate la alineatul (1) punctul 2 informează Comisia, guvernul Ciprului și autoritățile din zona suverană orientală cu privire la numele și funcțiile persoanelor autorizate să semneze documentele și transmit un specimen cu semnătura acestora și ștampila utilizată. (4) Autoritățile Republicii Cipru informează serviciile Comisiei despre orice caz de suspiciune întemeiată privind îndeplinirea criteriilor de origine a mărfurilor. În acest caz, autoritățile Republicii Cipru permit ca mărfurile să traverseze linia de demarcație în condițiile stabilite la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 866/2004, sub rezerva unor măsuri de precauție considerate necesare, până la obținerea rezultatelor unei verificări ulterioare. În cazul în care se constată că s-au eliberat documentele fără îndeplinirea condițiilor, sunt exigibile toate drepturile și taxele datorate pentru punerea în liberă circulație a mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunității, conform nivelurilor care se aplică țărilor terțe fără tratament preferențial. Se aplică mutatis mutandis dispozițiile privind apariția datoriei vamale și recuperarea acesteia.

Articolul 3

Inspecția și raportul fitosanitar (1) În cazul în care mărfurile sunt plante, produse vegetale sau alte produse prevăzute în partea B din anexa V la Directiva 2000/29/CE a Consiliului, acestea se inspectează, în fazele de producție, de recoltare și de comercializare de către experți fitosanitari independenți, desemnați de către Comisie și care colaborează cu Camera de Comerț Cipriotă Turcă la punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 866/2004. În cazul cartofilor, experții menționați anterior verifică dacă cei conținuți în transport au fost cultivați direct din cartofi de sămânță certificați într-unul din statele membre sau într-o altă țară din care nu este interzisă intrarea în Comunitate a cartofilor destinați plantării, în temeiul anexei III la Directiva 2000/29/CE. În cazul citricelor, experții menționați anterior verifică dacă s-a certificat că fructele nu au frunze sau pedunculi și că poartă marca de origine corespunzătoare. (2) În cazul în care experții constată, după cunoștințele lor și în măsura în care se poate constata acest lucru, că plantele, produsele vegetale și alte produse cuprinse în transport respectă condițiile și controalele menționate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 866/2004, precum și dispozițiile paragrafelor al doilea și al treilea din alineatul (1), aceștia își consemnează constatările utilizând modelul formularului de „raport de inspecție fitosanitară”, prevăzut în anexa III la prezentul regulament. „Raportul de inspecție fitosanitară” se anexează ca supliment la documentul de însoțire prevăzut la articolul 2. Experții nu eliberează „rapoarte de inspecție fitosanitară” pentru plantele destinate plantării, în special tuberculii de Solanum tuberosum (L.) destinați plantării. (3) Experții sigilează apoi camioanele sau celelalte mijloace de transport în așa fel încât să prevină orice deschidere a transportului până în momentul în care trece dincolo de linia de demarcație. Nici una din mărfurile menționate la prezentul articol nu se deplasează dincolo de linia de demarcație, cu excepția cazului în care formularul de raport menționat anterior este completat integral și semnat corespunzător de către cel puțin unul dintre experții fitosanitari menționați anterior. (4) La sosirea în zonele unde guvernul Republicii Cipru exercită un control efectiv, autoritățile competente examinează transportul. Dacă este cazul, „raportul de inspecție fitosanitară” se înlocuiește cu un pașaport fitosanitar eliberat în conformitate cu dispozițiile Directivelor 92/105/CEE (3) și 93/51/CEE (4) ale Comisiei. (5) În cazul în care transportul este constituit în întregime sau parțial din loturi de cartofi, se examinează un eșantion corespunzător din aceste loturi din punctul de vedere al agenților Ralstonia solanacearum (Smith) Yabuuchi et al. și Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus (Spieckermann și Kotthoff) Davis et al., în conformitate cu metodele de depistare a acestor dăunători și cu metodele de diagnostic instituite de Comunitate.

Articolul 4

Siguranța alimentelor și securitatea produselor, contrafacerea și pirateria (1) Din motive legate de siguranța alimentelor, nu pot traversa linia de demarcație furajele combinate, aditivii utilizați în hrana animalelor, preamestecurile sau orice alt furaj care conține produse de origine animală, precum și orice produs care intră sub incidența deciziilor Comisiei enumerate în anexa IV și a oricărei alte decizii similare care urmează a fi adoptată. Articolele 6, 7 și 18 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (5) se aplică mutatis mutandis. (2) Autoritățile din Republica Cipru și autoritățile din zona de suveranitate orientală verifică respectarea de către toate mărfurile care traversează linia de demarcație a cerințelor comunitare în domeniul sănătății, siguranței și al protecției mediului și a consumatorului, precum și a interdicției de import care se aplică mărfurilor contrafăcute sau piratate.

Articolul 5

Măsuri de apărare comercială Pentru mărfurile care intră sub incidența unor măsuri de apărare comercială din partea Uniunii Europene, inclusiv mărfurile care conțin materiale care fac obiectul unor astfel de măsuri, nu se întocmește nici un document de însoțire. Această dispoziție nu aduce atingere punerii în aplicare a măsurilor anti-dumping, compensatorii sau de salvgardare sau oricărui alt instrument de apărare comercială al Uniunii Europene.

Articolul 6

TVA În cazul mărfurilor originare din zone și transportate către alte state membre, intrarea prealabilă în zonele unde guvernul Republicii Cipru exercită un control efectiv se consideră import, în sensul articolului 7 din Directiva 77/388/CEE a Consiliului (6), iar proprietarul mărfurilor sau orice altă persoană desemnată sau recunoscută ca fiind debitoare de către guvernul Republicii Cipru are obligația de a plăti TVA datorată pentru import, în conformitate cu dispozițiile articolului 21 alineatul (4) din prezenta directivă.

Articolul 7

Situații de urgență Celelalte urgențe, în sensul articolului 11 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 866/2004, se referă la orice situație sau împrejurare care ar putea provoca sau amenință să provoace un prejudiciu economic grav și persistent unei regiuni a Republicii Cipru sau la orice situație sau împrejurare care prezintă sau amenință să prezinte un risc pentru funcționarea pieței interne, în special situațiile în care acest risc este consecința neaplicării, în zone, a drepturilor de import echivalente cu cele aplicate în conformitate cu Tariful Vamal Comun, în cazul materiilor prime cuprinse în procesul de prelucrare a mărfurilor.

Articolul 8

Obligații în domeniul comunicării (1) În fiecare lună, Comisiei i se comunică de către Camera de Comerț Cipriotă Turcă sau de către orice alt organism autorizat în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 866/2004 tipul, volumul și valoarea mărfurilor pentru care s-au eliberat documentele menționate la articolul 2 alineatul (1), precum și orice informație referitoare la eventualele neregularități constatate și la sancțiunile aplicate. (2) În conformitate cu articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 866/2004, Comisiei i se comunică lunar de către autoritățile Republicii Cipru tipul și volumul mărfurilor care, în conformitate cu declarațiile din documentele menționate la articolul 2 alineatul (1), au traversat linia de demarcație, orice informație referitoare la eventualele neregularități constatate și la sancțiunile aplicate, precum și precizări privind eventualele drepturi tarifare sau vamale percepute pentru mărfurile care fac obiectul unor restituiri la export sau al unor măsuri de intervenție. (3) Din trei în trei luni, Comisiei i se comunică de către autoritățile Republicii Cipru tipul, volumul și valoarea mărfurilor a căror destinație finală, în conformitate cu declarațiile din documentele menționate la articolul 2 alineatul (1), a fost alta decât Republica Cipru. Mărfurile destinate unui stat membru, altul decât Cipru, se menționează separat.

Articolul 9

Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.