Începe proba gratuită

Decizie 2000/666 · CELEX 32000D0666

Decizia Comisiei din 16 octombrie 2000 de stabilire a cerințelor de sănătate animală și de certificare sanitar-veterinară pentru importul de păsări, altele decât păsările de curte, și a condițiilor de carantină [notificată cu numărul C(2000) 3012]Text cu relevanță pentru SEE.

Data act
16.10.2000
Intrare in vigoare
01.11.2001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2000_278_R_0026_01
Status
Inactiv
bolile animalelor certificat sanitar fermă de păsări import inspecție veterinară țări terțe

Articolul 1

În sensul prezentei decizii, se aplică definițiile din Directiva 92/40/CEE a Consiliului (4), pentru gripa aviară, și cele din Directiva 92/66/CEE a Consiliului (5), pentru boala Newcastle. În afară de acestea, se înțelege prin: — „fermă de carantină”: un spațiu separat de fermele de păsări de curte și de alte ferme de păsări printr-o distanță rezonabilă, ținându-se seama de epidemiologia bolii Newcastle și a gripei aviare în ceea ce privește răspândirea pe calea aerului și în care carantina păsărilor importate se desfășoară conform principiului „totul înăuntru, totul afară”; — „centru de carantină”: un spațiu compus dintr-un anumit număr de unități, care sunt separate operațional și fizic una de cealaltă și în care fiecare unitate conține numai păsări din același lot, cu aceeași stare de sănătate și constituind, prin urmare, o singură unitate epidemiologică; iar în fiecare dintre aceste unități carantina păsărilor importate se desfășoară conform principiului „totul înăuntru, totul afară”; și care sunt separate de fermele de păsări de curte sau de alte ferme de păsări printr-o distanță rezonabilă, ținându-se seama de epidemiologia bolii Newcastle și a gripei aviare în ceea ce privește răspândirea pe calea aerului; — „păsări”: animale din speciile aviare care nu sunt menționate la articolul 2 punctul 1 din Directiva 90/539/CEE a Consiliului (6), cu excepția păsărilor menționate la articolul 1 al treilea paragraf (privind păsările de companie care își însoțesc proprietarul) și la articolul 19 din Directiva 92/65/CEE (privind păsările pentru grădini zoologice, circuri, parcuri de distracții și laboratoare experimentale); — „pui santinelă”: păsări de curte folosite ca ajutor pentru diagnostic în timpul carantinei. Prezenta decizie nu se aplică păsărilor luate direct din mediul sălbatic pentru programe de conservare aprobate de autoritatea competentă din statul membru de destinație.

Articolul 2

Statele membre autorizează importul de păsări din țările enumerate în anexa D la prezenta decizie numai în cazul în care: 1. acestea provin din ferme înregistrate de autoritatea competentă din țara exportatoare; 2. acestea sunt însoțite de un certificat de sănătate animală conform cu modelul din anexa A; 3. acestea sunt transportate în cuști sau lăzi identificate în mod individual cu numărul de identificare care trebuie să corespundă numărului de identificare indicat pe certificatul de sănătate animală; 4. importatorul poate dovedi la punctul de control la frontieră că o fermă sau centru de carantină autorizat va accepta păsările. Dovada scrisă, emisă de un funcționar oficial desemnat de autoritatea competentă, conține numele și adresa fermei autorizate.

Articolul 3

(1) Păsările sunt transportate direct de la punctul de control la frontieră la o fermă sau centru de carantină autorizat, în cuști sau lăzi, fără a aduce atingere Directivei 91/628/CEE a Consiliului (7). (2) În urma inspecției păsărilor, lăzile sau cuștile sau vehiculul de transport trebuie sigilate de funcționarul oficial responsabil de punctul de control la frontieră, astfel încât să se evite orice posibilitate de înlocuire a conținutului în timpul transportului către ferma sau centrul de carantină. (3) Păsările trebuie ținute în carantină cel puțin 30 de zile într-o fermă sau centru de carantină autorizat. (4) Orice fermă sau centru de carantină pentru păsările importate trebuie aprobat de autoritatea competentă conform condițiilor stabilite la anexa B. (5) Cel puțin la începutul și la sfârșitul carantinei fiecărui lot, medicul veterinar oficial inspectează regimul de carantină, în special prin examinarea registrelor de mortalitate și controlul clinic al păsărilor din fiecare unitate a centrului de carantină sau a fermei de carantină. Medicul veterinar oficial sau medicul veterinar autorizat efectuează controale mai frecvente în cazul în care situația bolii o cere.

Articolul 4

(1) După ce păsările au fost puse în carantină, se efectuează prelevarea de probe și examinarea păsărilor și/sau a puilor santinelă, astfel cum se stabilește la anexa C. (2) În cazul în care se folosesc pui santinelă, aceștia trebuie folosiți numai o dată, să fie nevaccinați, să fi fost găsiți seronegativi pentru boala Newcastle și gripa aviară cu cel puțin șapte zile și cel mult 14 zile înainte de începutul carantinei, să aibă vârsta de cel puțin trei săptămâni, să fie introduși în unitatea de carantină înainte de sosirea păsărilor, să fie identificați cu inele la picior sau printr-un alt mijloc de identificare permanent și introduși în unitatea de carantină cât mai aproape posibil de păsări, astfel încât să se asigure contactul dintre puii santinelă și dejecțiile păsărilor din carantină. Trebuie folosiți minimum patru pui santinelă în ferma de carantină sau în fiecare unitate a centrului de carantină. (3) În cazul în care, în timpul perioadei de carantină prevăzute la articolul 3, se suspectează că una sau mai multe păsări sunt infectate cu gripă aviară sau cu boala Newcastle, se prelevează probe de la păsările din ferma sau unitatea suspectă pentru examenul virusologic prevăzut la anexa C punctul 2 și se analizează în consecință. (4) În cazul în care, în timpul perioadei de carantină prevăzute la articolul 3, se constată că una sau mai multe păsări sau puii santinelă sunt infectați cu gripă aviară sau cu boala Newcastle, se aplică următoarele măsuri: (a) toate păsările din ferma sau unitatea de carantină infectată sunt ucise și distruse; (b) ferma sau unitatea de carantină infectată este curățată și dezinfectată; (c) în cazul centrelor de carantină, după cel puțin 21 de zile de la curățarea și dezinfectarea finale, se prelevează probe de la puii santinelă din celelalte unități de carantină pentru examenul serologic sau (d) în cazul centrelor de carantină în care nu se folosesc pui santinelă, între șapte și 15 zile după curățarea și dezinfectarea finale, trebuie prelevate probe pentru examenul virusologic de la păsările din celelalte unități de carantină; (e) nici o pasăre nu este scoasă din centrul de carantină până când nu se confirmă că rezultatele prelevării de probe descrise la punctele anterioare sunt negative; (f) nici o pasăre nu este introdusă în ferma sau unitatea de carantină infectată anterior timp de 21 de zile după curățarea și dezinfectarea finale. (5) Prin derogare de la alineatul (4), autoritatea competentă poate decide, după constatarea unui rezultat pozitiv cu privire la boala Newcastle la una sau mai multe păsări sau la puii santinelă, că nu este nevoie ca păsările să fie distruse în cazul în care, la cel puțin 30 de zile de la moartea sau recuperarea clinică a ultimului caz, prelevarea de probe în conformitate cu anexa C punctul 1 litera B (fără a se ține seama de trimiterea la termenul menționat) s-a efectuat cu rezultate negative. Păsările nu pot fi scoase din carantină înainte de trecerea a cel puțin 60 de zile de la dispariția semnelor clinice ale bolii Newcastle. Orice materie sau deșeu susceptibil de a fi contaminat, precum și deșeurile care s-au acumulat în cursul termenului de 60 de zile trebuie distruse, astfel încât să se garanteze distrugerea oricărui virus prezent al bolii Newcastle. Se informează Comisia cu privire la măsurile luate în fiecare caz.

Articolul 5

În cazul în care, în timpul perioadei de carantină prevăzute la articolul 3, se suspectează sau se confirmă că păsările psitaciforme sunt infectate cu Chlamydia psittaci, toate păsările din lot sunt tratate printr-o metodă aprobată de autoritatea competentă, iar perioada de carantină se prelungește cu cel puțin două luni de la ultimul caz înregistrat.

Articolul 6

Păsările psitaciforme sunt identificate în mod individual la sosirea în carantină în conformitate cu capitolul 2, punctul B din anexa B. Aceste numere de identificare sunt consemnate în registrele ținute în conformitate cu articolul 7.

Articolul 7

Procedurile de gestiune ale centrului sau fermei de carantină, inclusiv evacuarea deșeurilor și ținerea registrelor, sunt conforme cu cerințele de la capitolul 2 punctul A din anexa B.

Articolul 8

Toate costurile de carantină ocazionate de punerea în aplicare a prezentei decizii sunt suportate de importator.

Articolul 9

Păsările pot fi scoase din carantină numai cu autorizația scrisă a unui medic veterinar oficial.

Articolul 10

Prezenta decizie se aplică de la 1 mai 2001.

Articolul 11

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.