Începe proba gratuită

Directiva 1992/40 · CELEX 31992L0040

Directiva 92/40/CEE a Consiliului din 19 mai 1992 de introducere a măsurilor comunitare de combatere a gripei aviare

Data act
19.05.1992
Intrare in vigoare
02.06.1992
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1992_167_R_0001_006
Status
Inactiv
bolile animalelor fermă de păsări finanțarea UE inspecție sanitară inspecție veterinară

Articolul 1

Prezenta directivă stabilește măsurile comunitare de combatere care se aplică în cazul unui focar de gripă aviară la păsările de curte, fără a aduce atingere dispozițiilor comunitare care reglementează schimburile comerciale la nivel comunitar. Prezenta directivă nu se aplică atunci când se constată prezența gripei aviare la alte păsări; cu toate acestea, în situația respectivă, statul membru în cauză informează Comisia cu privire la toate măsurile adoptate.

Articolul 2

În sensul prezentei directive se aplică, după caz, definițiile prevăzute la articolul 2 din Directiva 90/539/CEE a Consiliului din15 octombrie 1990 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare și importurile din țări terțe de păsări de curte și ouă pentru incubație (5). De asemenea, se înțelege prin: (a) păsări de curte infectate: orice păsări de curte: — la care s-a confirmat oficial prezența gripei aviare, în sensul anexei I, în urma controlului efectuat de către un laborator aprobat sau — la care s-au constatat, în cazul unui focar secundar sau ulterior, simptome clinice sau leziuni post mortem caracteristice gripei aviare; (b) păsări de curte suspectate de a fi infectate: păsări care prezintă semne clinice sau leziuni post mortem care conduc la concluzia că au fost infectate cu gripa aviară, precum și orice alte păsări de curte la care s-a dovedit prezența virusului A subtipurile H5 sau H7; (c) păsări de curte suspectate de a fi contaminate: orice pasăre de curte care a venit în contact direct sau indirect cu virusul gripei aviare sau cu virusul gripal de tip A subtipul H5 sau subtipul H7; (d) autoritatea competentă: autoritatea competentă în sensul articolului 2 alineatul (6) din Directiva 90/425/CEE (6); (e) veterinar oficial: veterinarul desemnat de autoritatea competentă.

Articolul 3

Statele membre asigură notificarea imediată și obligatorie a autorității competente cu privire la presupunerea că există un focar de gripă aviară.

Articolul 4

(1) Atunci când într-o exploatație se găsesc păsări de curte presupuse a fi infectate cu gripa aviară, statele membre se asigură că medicul veterinar oficial aplică de îndată normele de inspecție oficială, astfel încât să se poată confirma sau infirma prezența bolii; în special, el prelevează sau dispune prelevarea de probe pentru examenul de laborator. (2) La notificarea cazului, autoritatea competentă pune exploatația sub supraveghere oficială și dispune, în special: (a) să se efectueze recensământul tuturor categoriilor de păsări de curte din exploatația respectivă, precizându-se pentru fiecare categorie numărul de păsări moarte, al păsărilor care prezintă semne clinice de boală și al celor care nu prezintă nici un semn clinic. Recensământul se actualizează pentru a se lua în calcul păsările născute și cele care au murit în perioada în care se presupune existența uni focar de gripă aviară. Datele recensământului se țin la zi și se prezintă la cerere, astfel încât să poată fi verificate la fiecare vizită; (b) toate păsările de curte din fermă să fie ținute în adăposturile lor sau în alte locuri care să permită izolarea lor, astfel încât să nu vină în contact cu alte păsări de curte; (c) să se interzică deplasarea păsărilor de curte de la/către fermă; (d) să se autorizeze de către autoritatea competentă: — orice deplasare de persoane, a altor animale și a vehiculelor de la/către fermă; — orice deplasare a cărnii sau a animalelor moarte, a hranei pentru animale, utilaje, gunoi, excremente de pasăre, resturi de bălegar sau orice altceva ce ar putea transmite gripa aviară, vor face obiectul unei autorizări de către autoritățile competente; (e) ouăle pot părăsi unitatea, cu excepția ouălor trimise direct către unitățile aprobate pentru producția și/sau procesarea produselor din ouă în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 89/437/CEE (7) și vor fi transportate sub autorizarea care a fost dată de către autoritățile competente. Asemenea autorizație trebuie să respecte condițiile din anexa I; (f) măsuri necesare de dezinfectare vor fi folosite la intrările și ieșirile din clădirile care adăpostesc păsări de curte și din unitate; (g) se declanșează o anchetă epizootică în conformitate cu articolul 7. (3) Până la aplicarea măsurilor oficiale din alineatul (5), proprietarul sau îngrijitorul păsărilor de curte unde se presupune existența bolii ia toate măsurile ce se impun pentru a se conforma dispozițiilor articolului 2, cu excepția literei (g). (4) Autoritatea competentă poate aplica oricare dintre aceste măsuri prevăzute la alineatul (2) altor unități dacă locația, configurația sau contactele acestora cu unitatea în care se presupune existența bolii dau motiv de a suspecta o posibilă contaminare. (5) Măsurile la care se fac trimitere în alineatele (1) și (2) nu se sistează până la înlăturarea suspiciunii de gripă aviară de către medicul veterinar oficial.

Articolul 5

(1) Odată ce prezența gripei a fost confirmată oficial într-o unitate, statele membre se asigură că autoritățile competente dispun, în completarea măsurilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2): (a) sacrificarea pe loc și fără întârziere a tuturor păsărilor de curte din fermă. Păsările care au murit sau au fost omorâte, precum și ouăle acestora, vor fi distruse. Aceste operații se efectuează în așa fel încât să se reducă la minim riscul de răspândire a bolii; (b) distrugerea sau tratarea corespunzătoare a tuturor materiilor sau deșeurilor, cum ar fi furajele, excrementele sau bălegarul și care ar putea fi contaminate. Această tratare, efectuată în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial asigură distrugerea unui eventual virus al gripei aviare; (c) depistarea, pe cât posibil, precum și distrugerea cărnii de pasăre provenită de la exploatația respectivă și sacrificate în perioada în care se presupune că a avut loc incubația; (d) depistarea și distrugerea ouălor depuse și clocite în perioada în care se presupune că a avut loc incubația și care au ieșit din unitate, cu precizarea că păsările de curte care deja au ieșit din ouă sunt plasate sub supraveghere oficială; depistarea, pe cât posibil, precum și distrugerea ouălor pentru consum depuse în timpul presupusei perioade de incubație care au ieșit din unitate, cu excepția cazului în care în prealabil au fost dezinfectate corespunzător; (e) curățarea și dezinfectarea, după efectuarea operațiilor enumerate la literele (a) și (b), în conformitate cu articolul 11, a clădirilor care au fost utilizate pentru adăpostirea păsărilor de curte și a împrejurimilor, a vehiculelor de transport și a oricărui material care ar fi putut contaminat; (f) respectarea, după efectuarea operațiilor menționate la litera (e), a unui vid sanitar de cel puțin douăzeci și unu de zile înainte de reintroducerea păsărilor de curte în fermă; (g) efectuarea unei anchete epizootice, în conformitate cu articolul 7. (2) Autoritățile competente pot extinde măsurile prevăzute la alineatul (1) la alte ferme învecinate în cazul în care locația acestora, topografia sau contactul cu exploatația în care s-a confirmat prezența bolii permit să se presupună o eventuală contaminare.

Articolul 6

În cazul fermelor care dețin două sau mai multe efective diferite de păsări de curte, autoritatea competentă poate face derogare, pe baza criteriilor stabilite de Comisie conform procedurii prezentate la articolul 21, de la cerințele articolului 5 alineatul (1), pentru efectivele sănătoase dintr-o unitate infectată, cu condiția ca medicul veterinar oficial să fi confirmat că operațiile derulate sunt de așa natură încât efectivele sunt complet separate atât ca adăpost cât și ca întreținere și hrană, astfel încât virusul să nu se poată răspândi de la un efectiv de păsări la altul.

Articolul 7

(1) Ancheta epidemiologică are drept obiectiv: — durata de timp în care este posibil să fie existat gripa aviară în fermă; — posibila origine a gripei aviare în fermă și identificarea celorlalte ferme în care se găsesc păsări de curte ce puteau fi infectate sau contaminate de la aceeași sursă; — circulația persoanelor, a păsărilor de curte sau a animalelor, a vehiculelor, ouălor, a cărnii și leșurilor, precum și a oricărui echipament sau materie care ar fi putut transporta virusul gripei aviare de la fermă sau către aceasta. (2) Se înființează o celulă de criză pentru coordonarea totală a tuturor măsurilor necesare, de natură să garanteze eradicarea gripei aviare în cel mai scurt timp și pentru definitivarea anchetei epidemiologice. Normele generale privind celulele naționale de criză și celula comunitară de criză se aprobă de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei.

Articolul 8

(1) Atunci când medicul veterinar oficial are motive să presupună că păsările de curte dintr-o fermă ar fi putut fi contaminate prin circulația persoanelor, animalelor, vehiculelor sau în orice alt mod, exploatația respectivă se plasează sub control oficial, în conformitate cu alineatul (2). (2) Controlul oficial are în vedere detectarea imediată a oricărei suspiciuni de gripă aviară, efectuarea recensământului păsărilor de curte și monitorizarea circulației acestora, precum și, dacă este cazul, aplicarea măsurii prevăzută la alineatul (3). (3) Atunci când o fermă a făcut obiectul unui control oficial în conformitate cu alineatele (1) și (2), autoritatea competentă interzice scoaterea păsărilor de curte din fermă, în afara cazului în care acestea sunt transportate direct către un abator, sub control oficial, în vederea sacrificării lor imediate. Înainte de acordarea autorizației, medicul veterinar oficial trebuie să efectueze o examinare clinică a păsărilor pentru a se pronunța dacă există virusul respectiv la fermă. Restricțiile de circulație menționate la prezentul articol se impun pentru o perioadă de douăzeci și unu de zile, cu începere de la ultima dată a eventualei contaminări; cu toate acestea, restricțiile trebuie aplicate pentru o perioadă de cel puțin șapte zile. (4) Atunci când se consideră că există condițiile necesare, autoritatea competentă poate limita măsurile prevăzute de prezentul articol la o singură zonă a fermei și la păsările de curte aflate în zona respectivă, cu condiția ca păsările să fi fost adăpostite, îngrijite și hrănite complet separat, de către un alt personal.

Articolul 9

(1) De îndată ce se confirmă oficial diagnosticul de gripă aviară, statele membre se asigură că autoritatea competentă delimitează, în jurul fermei infectate, o zonă de protecție pe o rază minimă de trei kilometri, ea însăși înscrisă într-o zonă de supraveghere cu o rază de minimum zece km. La delimitarea zonelor trebuie să se țină seama de factorii geografici, administrativi, ecologici și epizootici care au legătură cu gripa aviară și de unitățile de monitorizare. (2) Măsurile aplicate în zona de protecție includ: (a) identificarea tuturor fermelor care au păsări de curte în acea zonă. (b) vizite periodice la toate fermele care dețin păsări de curte inclusiv, dacă este necesar, colectarea de probe pentru examenul de laborator și, desigur, se ține un registru cu vizitele și observațiile aferente; (c) păstrarea tuturor păsărilor de curte în locurile în care au adăpostul sau în alte locuri în care pot fi izolate; (d) instituirea metodelor și mijloacelor adecvate de dezinfecție la intrările și ieșirile fermei; (e) supravegherea circulației persoanelor care manipulează păsări de curte, leșuri de păsări și ouă, cât și a vehiculelor care transportă păsări, leșuri și ouă în acea zonă; în general, se interzice transportul păsărilor, cu excepția tranzitării autostrăzilor și căilor ferate; (f) interzicerea de a scoate păsări sau ouă din fermele unde sunt ținute, cu excepția cazurilor în care autoritatea competentă autorizează transportul: (i) de păsări de curte pentru sacrificare imediată într-un abator situat, de preferință, în zona infectată sau, dacă nu este posibil, într-un alt abator situat în afara zonei, desemnat de autoritatea competentă. O măsură specială de sănătate prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/494/CEE (8) trebuie aplicată acestei cărni de pasăre; (ii) de pui născuți de o zi sau pui gata să iasă din ou dintr-o fermă aflată în zona de supraveghere unde se află alte păsări de curte. Această fermă trebuie pusă sub controlul oficial prevăzut la articolul 8 alineatul (2); (iii) de ouă pentru incubație către incubatoarele desemnate de către autoritatea competentă; ouăle și ambalajele lor trebuie dezinfectate înainte de livrare. Circulația permisă în conformitate cu punctele (i), (ii) și (iii) se efectuează direct sub control oficial. Aceasta este autorizată doar după ce medicul veterinar oficial a încheiat inspecția sanitară a fermei. Mijloacele de transport utilizate se curăță înainte și după utilizare; (g) se interzice, în cazul în care nu există autorizație, scoaterea sau împrăștierea litierei sau a excrementelor păsărilor de curte; (h) sunt interzise târgurile, piețele, expozițiile sau alte prezențe colective ale păsărilor de curte sau ale altor păsări. (3) Măsurile aplicate în zona de protecție se mențin cel puțin douăzeci și unu de zile de la încheierea operațiilor preliminare de curățire și dezinfectare a fermei infectate, în conformitate cu articolul 11. Zona de protecție va deveni o parte a zonei de supraveghere. (4) Măsurile aplicate în zona de supraveghere includ: (a) identificarea tuturor fermelor din acea zonă care dețin păsări de curte; (b) controlul circulației păsărilor și a ouălor pentru incubație din zonă; (c) interzicerea circulației păsărilor în afara zonei, în primele 15 zile, cu excepția deplasării direct către un abator desemnat de către autoritatea competentă, aflat în afara zonei de supraveghere. Această carne de pasăre trebuie să poarte marca de sănătate prevăzută la articolul 3 din Directiva 91/494/CEE; (d) interzicerea circulației ouălor pentru incubație în afara zonei de supraveghere desemnate de către autoritatea competentă. Înainte de expedierea ouălor, se dezinfectează ambalajul; (e) interzicerea deplasării litierei sau excrementelor păsărilor în afara zonei; (f) sunt interzise târgurile, piețele, expozițiile sau alte prezențe colective ale păsărilor de curte sau ale altor păsări; (g) fără a se aduce atingere dispozițiilor de la literele (a) și (b), se interzice transportul de păsări de curte, cu excepția tranzitului pe autostrăzi mari sau pe cale ferată. (5) Măsurile aplicate în zona de supraveghere se mențin pentru cel puțin 30 de zile de la încheierea operațiilor preliminare de curățire și dezinfectare a fermei, în conformitate cu articolul 11. (6) În cazul în care zonele sunt situate în mai multe state membre, autoritatea competentă a statelor membre cooperează pentru stabilirea suprafețelor descrise la alineatul (1). Cu toate acestea, dacă este necesar, zona de protecție și zona de supraveghere se stabilesc prin metoda prevăzută la articolul 21.

Articolul 10

Statele membre se asigură că: (a) autoritatea competentă stabilește modalitățile de trasabilitate a ouălor și păsărilor de curte; (b) proprietarul sau îngrijitorul păsărilor de curte prezintă autorității competente, la solicitarea acesteia, orice informație cu privire la păsările și ouăle care intră sau ies din exploatația sa; (c) toate persoanele angajate în transportul sau comercializarea păsărilor de curte sau ouălor prezintă autorității competente orice informație referitoare la circulația păsărilor și ouălor pe care le-au transportat sau comercializat și oferă toate elementele aferente acestor operații;

Articolul 11

Statele membre se asigură că: (a) dezinfectanții utilizați și concentrațiile acestora sunt aprobate de autoritatea competentă; (b) operațiile de curățare și dezinfectare se efectuează sub supraveghere oficială în conformitate cu: (i) instrucțiunile date de medicul veterinar oficial; (ii) metoda prevăzută de anexa II privind curățarea și dezinfectarea fermei infectate.

Articolul 12

Colectarea de probe și examenul de laborator pentru detectarea virusului gripei aviare se efectuează în conformitate cu anexa III.

Articolul 13

Statele membre se asigură că autoritatea competentă ia toate măsurile necesare pentru informarea persoanelor stabilite în zonele de protecție și de supraveghere cu privire la restricțiile în vigoare și adoptă măsurile care se impun pentru punerea în practică a măsurilor respective.

Articolul 14

(1) Statele membre se asigură că în fiecare stat membru este desemnat: (a) un laborator național care dispune de instalații și de un personal specializat în vederea evaluării patogenicității tulpinilor de la virusul gripal, în conformitate cu anexa III capitolul 7, precum și pentru identificarea virusurilor de gripă A și a subtipurilor H5 sau H7; (b) un laborator național cu atribuția de a verifica reactivii folosiți în laboratoarele regionale de diagnosticare; (c) un institut sau laborator național în măsură să verifice conformitatea vaccinurilor autorizate cu specificațiile prevăzute de autorizația pentru introducerea lor pe piață. (2) Laboratoarele naționale prevăzute de anexa IV sunt responsabile de coordonarea normelor și metodelor de diagnosticare, utilizarea reactivilor și testarea vaccinurilor. (3) Laboratoarele naționale prevăzute de anexa IV sunt responsabile de coordonarea normelor și metodelor de diagnosticare stabilite de fiecare laborator de diagnosticare a gripei aviare din statul membru respectiv. În acest scop, laboratoarele: (a) pot furniza reactivi de diagnosticare laboratoarelor naționale; (b) controlează calitatea tuturor reactivilor de diagnosticare utilizați în acel stat membru; (c) organizează periodic teste comparative; (d) păstrează probe din tulpinile virusului gripei aviare provenite de la cazurile confirmate în statul membru în cauză; (e) asigură confirmarea rezultatelor pozitive obținute în laboratoarele regionale de diagnosticare. (4) Laboratoarele naționale prevăzute la anexa IV cooperează cu laboratorul comunitar de referință menționat la articolul 15.

Articolul 15

Laboratorul comunitar de referință pentru gripa aviară este menționat la anexa V. Fără a se aduce atingere dispozițiilor din Decizia 90/424/CEE, în special articolului 28, competențele și atribuțiile acestui laborator sunt cele stabilite de anexa respectivă.

Articolul 16

Vaccinarea împotriva gripei aviare cu vaccinuri autorizate de către autoritatea competentă poate fi aplicată doar pentru completarea măsurilor de combatere adoptate la izbucnirea focarului și în conformitate cu următoarele dispoziții: (a) decizia de a introduce vaccinarea ca o completare a măsurilor de combatere se adoptă de către Comisie, care hotărăște în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21, în colaborare cu statul membru în cauză. Această decizie se întemeiază, în special, pe următoarele criterii: — concentrația de păsări de curte din zona afectată; — caracteristicile și compoziția fiecărui vaccin folosit; — modalitățile pentru controlarea distribuției, depozitării și folosirii vaccinurilor; — speciile și categoriile de păsări de curte care se vaccinează; — zonele în care va fi făcută vaccinarea. Cu toate acestea, prin derogare de la primul paragraf, decizia de a introduce vaccinarea de urgență în jurul focarului poate fi luată de către statul membru în cauză, după notificarea Comisiei, cu condiția de a nu se aduce atingere intereselor fundamentale ale Comunității. Decizia se reexaminează imediat în cadrul Comitetului veterinar permanent, în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21; (b) atunci când un stat membru este autorizat, în conformitate cu litera (a), să recurgă la vaccinare de urgență pe o porțiune limitată a teritoriului său, statutul teritoriului rămas nu este afectat, cu condiția ca măsurile de imobilizare a animalelor vaccinate să fie eficiente pe o perioadă ce urmează a fi determinată în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21.

Articolul 17

(1) Fiecare stat membru întocmește un plan de urgență, care prevede măsurile naționale care se pun în aplicare în cazul izbucnirii gripei aviare. Planul trebuie să permită accesul la instalații, echipament, personal și la toate celelalte materiale necesare pentru eradicarea rapidă și eficientă a focarrului. (2) Criteriile care trebuie aplicate pentru elaborarea planului se stabilesc la anexa VI. (3) Planurile stabilite în conformitate cu criteriile enumerate la anexa VI se transmit Comisiei în cel mult șase luni de la punerea în aplicare a prezentei directive. (4) Comisia examinează planurile pentru a determina dacă acestea permit atingerea obiectivului vizat și propune statului membru în cauză modificările necesare, în special pentru a asigura compatibilitatea lor cu modificările propuse de state membre. Comisia aprobă planurile, cu eventualele modificări, în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21. Planurile pot fi modificate sau completate ulterior, în conformitate cu aceeași procedură, pentru a se ține seama de evoluția situației.

Articolul 18

(1) În măsura în care este necesar pentru aplicarea unitară a prezentei directive și în colaborare cu autoritățile competente, experții Comisiei pot efectua controale la fața locului. În acest scop, ei pot verifica prin controlarea unui procent reprezentativ de ferme dacă autoritățile competente controlează respectarea prezentei directive de către ferme. Comisia informează statele membre cu privire la rezultatele acestor controale. Statul membru pe teritoriul căruia se efectuează un control acordă orice ajutor necesar experților în timpul îndeplinirii atribuțiilor lor. Procedura de aplicare a prezentului articol se adoptă în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21.

Articolul 19

Condițiile detaliate care reglementează contribuția financiară a Comunității la măsurile legate de aplicarea prezentei directive se stabilesc prin Decizia 90/424/CEE.

Articolul 20

Anexele se modifică, după caz, de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, în special pentru a ține seama de evoluția metodelor de cercetare și diagnosticare.

Articolul 21

(1) În cazul în care se face trimitere la metoda prevăzută la prezentul articol, Comitetul veterinar permanent instituit prin Decizia 68/361/CEE a Comisiei (9), denumit în continuare „comitet” este sesizat de îndată de către președintele acestuia, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru. (2) Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect de măsuri. Comitetul emite un aviz cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența chestiunii în cauză. Avizul se emite cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru adoptarea deciziilor pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot. (3) (a) Comisia adoptă măsurile vizate, în cazul în care acestea sunt conforme cu avizul comitetului. (b) În cazul în care măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. În cazul în care, în termen de trei luni de la data la care a fost notificat Consiliul nu hotărăște, Comisia adoptă măsurile preconizate, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.

Articolul 22

Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 23

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.