Recitale
(1) Directiva (UE) 2024/1619 a Parlamentului European și a Consiliului (2) a modificat Directiva 2013/36/UE, printre altele pentru a introduce în directiva respectivă cerințe privind riscurile de mediu, sociale și de guvernanță (riscuri MSG) și pentru a modifica cerințele privind analiza comparativă în scopuri de supraveghere. Modificările respective ar trebui să se reflecte în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 al Comisiei (3).
(2) Regulamentul delegat (UE) 2025/1496 al Comisiei (4) a modificat articolul 520a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5) pentru a amâna aplicarea normelor revizuirii fundamentale a portofoliului de tranzacționare pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață. Consecința modificării menționate anterior este că, până la 1 ianuarie 2027, instituțiile au obligația de a aplica în continuare cadrul privind riscul de piață prevăzut în versiunea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în vigoare la 8 iulie 2024. Prin urmare, domeniul de aplicare al exercițiului de analiză comparativă ar trebui să rămână temporar limitat la instituțiile cărora li se permite să utilizeze abordările interne (abordarea bazată pe modele interne), astfel cum se menționează la articolul 78 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2013/36/UE.
(3) De asemenea, este oportun ca, până la 1 ianuarie 2027, colectarea datelor în cazul instituțiilor care utilizează abordarea bazată pe modele interne și care intră în domeniul de aplicare al exercițiului privind riscul de piață să se limiteze la elementele abordării standardizate alternative. Acest lucru ar reduce în mod semnificativ sarcina pentru instituțiile participante în perioada respectivă, dar ar garanta în continuare comparabilitatea datelor colectate anual și ar asigura furnizarea datelor considerate a fi cele mai utile de către autoritățile de supraveghere.
(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3117 al Comisiei (6) conține formularele pentru raportarea în scopuri de supraveghere a utilizării abordării IRB în ceea ce privește riscul de credit. În vederea evaluării comparative a riscului de credit este oportun să se asigure, așadar, alinierea claselor de expuneri utilizate pentru determinarea portofoliilor de referință la defalcarea din formularele privind abordarea IRB a riscului de credit prevăzute în regulamentul de punere în aplicare menționat anterior.
(5) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 ar trebui modificat în consecință.
(6) Prezentul regulament se bazează proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare transmis Comisiei de către ABE.
(7) ABE a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente acestuia și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (7),