Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/897 al Comisiei (2) a aprobat lista inițială a porturilor care îndeplinesc condițiile de aplicare a derogării de la marjele de toleranță la estimarea capturilor pentru debarcările sau transbordările nesortate din pescuitul de specii pelagice mici, din pescuitul industrial și din pescuitul de ton tropical cu plasă-pungă. Lista respectivă a fost modificată prin adăugarea de noi porturi care respectă dispozițiile relevante din capitolul II din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1474 al Comisiei (3) și aprobată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2156 al Comisiei (4).
(2) În conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1474, Franța a transmis Comisiei o cerere de includere a unui port situat pe teritoriul Republicii Seychelles, și anume portul Victoria din Mahé, pe lista porturilor aprobată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/897 pentru debarcările și transbordările nesortate din pescuitul de ton tropical cu plasă-pungă.
(3) Pe baza informațiilor și a dovezilor transmise de Franța în cererea sa și în urma unei evaluări efectuate de Comisie, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1474, Comisia a constatat că au fost îndeplinite condițiile prevăzute în capitolul II din regulamentul de punere în aplicare respectiv pentru portul propus a fi inclus pe listă.
(4) Conform informațiilor transmise de Franța, portul Victoria îndeplinește condițiile necesare în temeiul articolelor 4 și 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1474 pentru includerea pe listă a porturilor din țările terțe.
(5) Seychelles este parte contractantă la Acordul privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (5), iar portul Victoria este portul desemnat pentru activitățile de debarcare în cadrul a două organizații regionale de gestionare a pescuitului, și anume Acordul privind pescuitul în sudul Oceanului Indian (6) și Comisia Tonului din Oceanul Indian (7). În plus, Seychelles nu este o țară identificată ca țară necooperantă sau informată cu privire la posibilitatea de a fi identificată ca țară necooperantă în conformitate cu capitolul VI din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului (8) și nu este nici o țară identificată ca țară care permite pescuitul nedurabil în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1026/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (9).
(6) Portul a instituit proceduri pentru a asigura cântărirea exactă a capturilor provenite din pescuitul de ton tropical cu plasă-pungă menționată la articolul 14 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și pentru a asigura faptul că cântărirea respectivă este efectuată sub responsabilitatea unor cântăritori terți independenți, în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1474.
(7) Prin urmare, pe baza informațiilor transmise, portul propus pentru a fi inclus pe listă de Franța trebuie aprobat și inclus pe lista porturilor menționată la articolul 14 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.
(8) Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/897 să fie modificat în consecință,