Începe proba gratuită

Regulament 2026/1144 · CELEX 32026R1144

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1144 al Comisiei din 28 mai 2026 de stabilire a unor dispoziții privind licențele electronice pentru exportul bunurilor culturale în temeiul Regulamentului (CE) nr. 116/2009 al Consiliului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1081/2012 al Comisiei

Data act
28.05.2026
Intrare in vigoare
18.06.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202601144
Status
In vigoare
administrație electronică bunuri culturale cooperare administrativă cooperare vamală date personale export (UE) formalități vamale licență de export managementul electronic al documentelor protecția patrimoniului

Recitale

(1) Sunt necesare dispoziții detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 116/2009 care prevede, printre altele, instituirea unui sistem de acordare a licențelor de export aplicabil anumitor categorii de bunuri culturale enumerate în anexa I la regulamentul menționat.

(2) Regulamentul (CE) nr. 116/2009 nu precizează dacă depunerea cererilor de licențe de export și prelucrarea și eliberarea lor trebuie să se facă pe suport de hârtie sau în format electronic.

(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1081/2012 al Comisiei (2) impune întocmirea și eliberarea licențelor de export pe suport de hârtie. Acest aspect este contrar tendinței actuale din Uniune, unde majoritatea administrațiilor și autorităților statelor membre au digitalizat serviciile lor pentru cetățeni sau sunt în curs de digitalizare a acestora, eliberând și utilizând certificate electronice. Dezvoltarea diverselor soluții electronice pentru licențele de export într-un număr tot mai mare de state membre, în vreme ce alte state membre încă eliberează aceste licențe pe suport de hârtie, ar putea fi în detrimentul punerii în aplicare uniforme a Regulamentului (CE) nr. 116/2009 pe tot teritoriul Uniunii.

(4) Crearea unui sistem electronic prin intermediul căruia să se depună cereri de licențe de export și aceste licențe să fie prelucrate și eliberate ar fi în concordanță cu obiectivele Planului de acțiune al UE privind guvernarea electronică 2016-2020 (3), care urmărește sporirea eficienței serviciilor publice prin eliminarea barierelor digitale existente, reducerea sarcinii administrative și îmbunătățirea calității interacțiunilor dintre administrațiile naționale. Acest lucru ar fi în concordanță și cu Declarația de la Tallinn (4), care stabilește obiective pentru interacțiunea dintre administrațiile publice, pe de o parte, și publicul larg și întreprinderi, pe de altă parte, pe baza principiilor „digital în mod implicit”, „doar o singură dată” și „interoperabilitate implicită”.

(5) Un sistem pe suport de hârtie pentru eliberarea licențelor de export permite doar o urmărire limitată a utilizării unei licențe de export după ce a fost eliberată, iar licențele de export pe suport de hârtie sunt vulnerabile la falsificare. Pentru găsirea unei soluții la această vulnerabilitate, dar și pentru a se îmbunătăți eficiența și cooperarea administrativă dintre autoritățile competente în vederea aplicării Regulamentului (CE) nr. 116/2009 în statele membre, sistemul pe suport de hârtie pentru depunerea, prelucrarea și eliberarea licențelor de export trebuie înlocuit cu un sistem electronic.

(6) Regulamentul (UE) 2019/880 al Parlamentului European și al Consiliului (5) prevede instituirea unui sistem electronic centralizat pentru importul bunurilor culturale pe teritoriul vamal al Uniunii („sistemul ICG”) în scopul stocării și al schimbului de informații între autoritățile competente și autoritățile vamale ale statelor membre și pentru ca importatorii să îndeplinească anumite formalități, cum ar fi depunerea de cereri de licențe de import sau întocmirea declarațiilor importatorilor. Bunurilor culturale situate pe teritoriul vamal al Uniunii trebuie să li se acorde același nivel de protecție ca și cel acordat de sistemul ICG patrimoniului cultural al țărilor terțe.

(7) Prin urmare, și în scopul de a se asigura utilizarea licențelor de export electronice în temeiul Regulamentului (CE) 116/2009 în mod uniform pe tot teritoriul Uniunii, este necesar să se instituie un sistem electronic centralizat pe care autoritățile competente din statele membre să îl utilizeze pentru a primi și a prelucra cereri de licențe de export și a elibera aceste licențe, precum și să se prevadă dispoziții referitoare la funcționarea respectivului sistem electronic și la utilizarea licențelor de export electronice.

(8) Autoritățile vamale ale statelor membre trebuie să aibă acces la sistemul respectiv pentru a efectua controale ale licențelor de export la frontierele externe ale Uniunii și a coopera, dacă este necesar, cu autoritățile competente. În vederea atingerii acestui obiectiv, sistemul electronic al licențelor de export trebuie să fie interconectat cu mediul aferent ghișeului unic al Uniunii Europene pentru vămi, instituit prin Regulamentul (UE) 2022/2399 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(9) Pentru a elimina sarcina administrativă inutilă, trebuie să se prevadă dispoziții referitoare la licențe de export deschise pentru exportul temporar al bunurilor culturale de către persoanele responsabile sau de către muzee și instituții similare pentru utilizare, studiu, conservare sau prezentare în expoziții în țări terțe.

(10) Statele membre care doresc să beneficieze de această posibilitate trebuie să o poată face în legătură cu bunurile culturale, persoanele și muzeele ce țin de competența lor. În plus față de anumite cerințe minime referitoare la licențele deschise prevăzute în prezentul regulament, condițiile care trebuie îndeplinite ar putea fi diferite de la un stat membru la altul. Prin urmare, statele membre trebuie să poată alege dacă să elibereze sau nu licențe deschise.

(11) În consecință, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1081/2012 trebuie abrogat și înlocuit cu prezentul regulament.

(12) Momentul aplicării acestor noi dispoziții trebuie amânat pentru a coincide cu momentul în care devine operațional sistemul electronic al licențelor de export.

(13) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și a emis un aviz la 18 decembrie 2025,

Articolul 1

Definiții

SECȚIUNEA 1 DISPOZIȚII GENERALE

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: 1. „sistem ECG” înseamnă sistemul electronic pentru exportul bunurilor culturale; 2. „persoană” înseamnă o persoană fizică, o persoană juridică sau orice asociere de persoane care nu constituie o persoană juridică, dar care este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern ca având capacitatea de a încheia acte juridice; 3. „muzeu sau instituție similară” înseamnă o entitate stabilită în scopul de a conserva patrimoniul cultural și de a oferi publicului acces la acest patrimoniu cultural. 4. „număr EORI” înseamnă numărul de înregistrare și de identificare a operatorilor economici, astfel cum este definit la articolul 1 punctul 18 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei (8). 5. „Traces” înseamnă sistemul menționat la articolul 4 punctul 51 din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului (9).

Articolul 2

Tipuri de licențe de export și norme comune aplicabile acestora

SECȚIUNEA 2 LICENȚE DE EXPORT

(1) Persoanele care doresc să exporte bunuri culturale de pe teritoriul vamal al Uniunii solicită, prin intermediul sistemului ECG, autorității competente menționate la articolul 2 alineatul (2) primul paragraf literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 116/2009, o cerere de licență de export de unul dintre următoarele tipuri: (a) licență standard; (b) licență deschisă specifică; (c) licență deschisă generală. (2) O licență standard se utilizează pentru fiecare export care face obiectul Regulamentului (CE) nr. 116/2009, cu excepția cazurilor prevăzute la alineatele (3) și (4). Cu toate acestea, fiecare stat membru în cauză poate decide dacă să elibereze licențe deschise specifice sau generale care ar putea fi folosite în locul acesteia dacă sunt îndeplinite condițiile speciale referitoare la ele, astfel cum sunt prevăzute la articolele 5 și 6. (3) O licență deschisă specifică acoperă exportul temporar repetat al unui bun cultural specific de către o persoană, în conformitate cu dispozițiile articolului 5. (4) O licență deschisă generală acoperă exportul temporar al oricăror bunuri culturale ce aparțin colecției permanente a unui muzeu sau a unei instituții similare, în conformitate cu dispozițiile articolului 6. (5) O autoritate competentă poate revoca în orice moment orice licență standard, deschisă specifică sau deschisă generală pe care a eliberat-o, în perioada de valabilitate a acesteia, dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile eliberării sale. Celelalte autorități competente sunt alertate imediat prin sistemul ECG, pentru a se preveni utilizarea neregulamentară a unei astfel de licențe de export. (6) Licența de export se eliberează de către autoritatea competentă în sistemul ECG și: (a) este semnată cu sigiliul electronic al autorității competente; (b) utilizează mărci temporale electronice calificate pentru a certifica data eliberării; (c) indică numărul EORI al titularului licenței. Utilizarea licențelor de export menționate la alineatul (1) nu afectează în niciun fel obligațiile privind formalitățile de export, nici pe cele privind documentele aferente.

Articolul 3

Licențele de export pentru bunurile culturale pentru care a fost eliberată anterior o licență de import

SECȚIUNEA 2 LICENȚE DE EXPORT

Autoritățile competente care primesc cereri de licențe de export pentru bunuri culturale care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 116/2009, dar și în cel al Regulamentului (UE) 2019/880, pentru care a fost eliberată anterior o licență de import sau a fost întocmită o declarație a importatorului în conformitate cu dispozițiile regulamentului menționat în ultimul rând iau în considerare, în măsura posibilului, informațiile conținute în licența sau declarația respectivă și evită orice sarcină sau întârziere nejustificată în eliberarea licenței de export.

Articolul 4

Licența standard

SECȚIUNEA 2 LICENȚE DE EXPORT

(1) Fiecare transport de bunuri culturale face obiectul unei licențe de export separate, cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul (3). (2) În sensul alineatului (1), un transport înseamnă unul sau mai multe bunuri culturale care sunt expediate simultan de la un exportator către un destinatar și care fac obiectul aceleiași declarații vamale de export. (3) Atunci când un transport este alcătuit din mai multe bunuri culturale, autoritatea competentă este cea care stabilește dacă este necesară eliberarea uneia sau a mai multor licențe de export pentru transportul respectiv. (4) Cererea de licență de export se depune la autoritățile competente desemnate de statele membre în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 116/2009 și sunt însoțite de informațiile menționate în anexa I la prezentul regulament și de orice fel de informații și documentație relevante referitoare la proveniența bunului cultural și la situația sa juridică la momentul cererii. (5) Autoritatea competentă poate solicita, în scopul eliberării unei licențe de export, ca bunul cultural care urmează a fi exportat să fie pus la dispoziția sa în vederea inspecției fizice. (6) Solicitantul suportă orice fel de costuri legate de cererea sa, în conformitate cu alineatele (4) și (5). (7) Perioada de valabilitate a unei licențe de export nu depășește 12 luni de la data eliberării, cu excepția cazurilor prevăzute la articolele 5 și 6. (8) În cazul unei cereri de export temporar, autoritatea competentă poate specifica termenul în care bunul cultural trebuie să fie reimportat în statul membru emitent. (9) Dacă respinge cererea de licență de export, autoritatea competentă își comunică decizia fără întârziere solicitantului, împreună cu o declarație cuprinzând motivele și informațiile referitoare la procedura de contestație, prin sistemul ECG. (10) Licențele standard se eliberează în conformitate cu modelul prevăzut în anexa I.

Articolul 5

Licența deschisă specifică

SECȚIUNEA 2 LICENȚE DE EXPORT

(1) O licență deschisă specifică poate fi eliberată pentru un bun cultural destinat unui export temporar de pe teritoriul vamal al Uniunii în mod regulat, pentru utilizare, studiu, conservare sau prezentare în expoziții într-o țară terță. Bunul cultural trebuie să se afle în proprietatea sau în posesia legitimă a persoanei care solicită licență deschisă specifică. (2) O licență deschisă specifică îi poate fi eliberată unei persoane doar cu condiția ca autoritatea competentă să fie convinsă că aceasta prezintă toate garanțiile considerate necesare că bunul va reveni în stare bună în Uniune și că bunul cultural este descris sau marcat în așa fel încât, la momentul exportului temporar, să nu existe nicio îndoială că bunul cultural exportat de pe teritoriul vamal al Uniunii este cel descris în licența deschisă specifică. (3) Licențele deschise specifice se eliberează în conformitate cu modelul prevăzut în anexa II la prezentul regulament. (4) O licență deschisă specifică menționează perioada pentru care va fi valabilă. Această perioadă de valabilitate nu poate depăși cinci ani.

Articolul 6

Licența deschisă generală

SECȚIUNEA 2 LICENȚE DE EXPORT

(1) Se poate elibera o licență deschisă generală muzeelor sau unor instituții similare pentru a se face posibil exportul temporar al oricărui bun aparținând colecției lor permanente care este destinat unui export temporar de pe teritoriul vamal al Uniunii, în mod regulat, pentru a fi prezentat în expoziții într-o țară terță. (2) O licență poate fi eliberată numai în cazul în care autoritățile competente au certitudinea că instituția în cauză oferă toate garanțiile considerate necesare că bunul va reveni în stare bună în Uniune. Licența poate fi utilizată pentru a acoperi orice combinație de bunuri culturale din colecția lor permanentă în cazul oricărei operațiuni de export temporar. Licența poate fi folosită pentru a acoperi o serie de diverse combinații de bunuri culturale consecutiv sau simultan. (3) Licențele deschise generale se eliberează în conformitate cu modelul prevăzut în anexa III la prezentul regulament. (4) O licența deschisă generală menționează perioada pentru care va fi valabilă. Această perioadă de valabilitate nu poate depăși cinci ani.

Articolul 8

Utilizarea sistemului ECG

SECȚIUNEA 3 SISTEMUL ELECTRONIC PENTRU EXPORTUL BUNURILOR CULTURALE

Cererile de licențe de export în temeiul Regulamentului (CE) nr. 116/2009 și al prezentului regulament se depun și se prelucrează prin intermediul sistemului ECG. Deciziile privind cererile respective se prelucrează tot prin intermediul sistemului ECG. Sistemul ECG se utilizează și pentru stocarea și schimbul de informații între autoritățile competente și autoritățile vamale ale statelor membre în scopul cooperării administrative.

Articolul 9

Implementarea sistemului ECG

SECȚIUNEA 3 SISTEMUL ELECTRONIC PENTRU EXPORTUL BUNURILOR CULTURALE

Comisia: (a) dezvoltă sistemul ECG ca modul independent al Traces; (b) asigură funcționarea, întreținerea, sprijinul și orice actualizare sau dezvoltare necesară a sistemului ECG; (c) are acces la toate datele, informațiile și documentele din sistemul ECG în scopul elaborării de rapoarte anuale și al dezvoltării, funcționării și întreținerii sistemului; (d) asigură interconectarea dintre sistemul ECG și mediul aferent ghișeului unic al Uniunii Europene pentru vămi creat prin Regulamentul (UE) 2022/2399.

Articolul 10

Punctele de contact pentru sistemul ECG

SECȚIUNEA 3 SISTEMUL ELECTRONIC PENTRU EXPORTUL BUNURILOR CULTURALE

Comisia desemnează un punct de contact pentru sistemul ECG, în scopul realizării schimburilor de informații cu statele membre, pentru a asigura o dezvoltare, exploatare și întreținere coordonată a acestui sistem electronic. Fiecare stat membru desemnează un punct de contact pentru sistemul ECG, în scopul realizării schimburilor de informații cu Comisia, pentru a asigura o dezvoltare, exploatare și întreținere coordonată a acestui sistem electronic. Punctul de contact al Comisiei trebuie să mențină și să actualizeze o listă a tuturor punctelor de contact și să pună această listă la dispoziția celorlalte puncte de contact.

Articolul 11

Măsuri de urgență

SECȚIUNEA 3 SISTEMUL ELECTRONIC PENTRU EXPORTUL BUNURILOR CULTURALE

(1) Punctele de contact pentru sistemul ECG trebuie să mențină un registru public online conținând un model electronic inscripționabil al tuturor licențelor de export care pot fi emise în sistemul ECG. (2) Dacă sistemul ECG sau una dintre funcționalitățile sale este indisponibil(ă) timp de peste opt ore consecutive, utilizatorii pot utiliza modelul electronic inscripționabil menționat la alineatul (1). (3) Odată ce sistemul ECG sau funcționalitatea indisponibilă devine din nou disponibil(ă), operatorii utilizează documentele create în conformitate cu alineatul (2) pentru a înregistra aceleași informații în sistem.

Articolul 12

Exercitarea în comun a competenței de operator

SECȚIUNEA 4 PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL LEGATE DE LICENȚELE DE EXPORT

(1) Comisia și statele membre sunt considerate operatori de date pentru prelucrarea datelor cu caracter personal necesare pentru instituirea, exploatarea și utilizarea sistemului ECG. (2) Comisia are următoarele responsabilități: (a) stabilirea și implementarea mijloacelor tehnice în sistemul ECG pentru a informa persoanele vizate și a le permite să își exercite drepturile; (b) asigurarea securității prelucrării datelor; (c) determinarea categoriilor propriului personal și ale furnizorilor externi cărora li se poate acorda accesul la sistem; (d) notificarea și comunicarea oricăror încălcări ale securității datelor cu caracter personal din cadrul sistemului ECG către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în temeiul articolului 34 din Regulamentul (UE) 2018/1725 și, respectiv, către persoanele vizate, în temeiul articolului 35 din regulamentul menționat; (e) asigurarea faptului că propriul personal și furnizorii externi sunt instruiți în mod adecvat pentru a-și îndeplini sarcinile în cadrul sistemului ECG în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725. (3) Statele membre sunt responsabile pentru: (a) asigurarea faptului că drepturile persoanelor vizate sunt exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (10) și cu prezentul regulament; (b) asigurarea securității și a confidențialității datelor cu caracter personal în conformitate cu secțiunea 2 din capitolul IV din Regulamentul (UE) 2016/679; (c) desemnarea personalului și a experților care urmează să aibă acces la sistemul ECG; (d) asigurarea faptului că personalul și experții care accesează sistemul ECG sunt instruiți în mod adecvat pentru a-și îndeplini sarcinile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 și, dacă este cazul, cu Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (11). (4) Comisia și statele membre încheie o înțelegere, sub forma unui acord, privind exercitarea în comun a competenței de operator, cel târziu la 18 iunie 2029 și, în orice caz, înainte de data de la care se aplică prezentul regulament în conformitate cu articolul 15 al doilea paragraf. (5) Sistemul ECG stochează datele cu caracter personal obținute în temeiul articolelor 4, 5 și 6 pentru o perioadă maximă de 10 ani de la data la care datele au fost introduse în sistemul ECG. La expirarea perioadei respective, aceste date cu caracter personal se șterg.

Articolul 13

Instituirea sistemului ECG

SECȚIUNEA 5 DISPOZIȚII FINALE

Comisia instituie sistemul ECG menționat la articolul 8 din prezentul regulament până la 2 octombrie 2031.

Articolul 15

Intrare în vigoare și aplicare

SECȚIUNEA 5 DISPOZIȚII FINALE

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 2 octombrie 2031.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.