Recitale
(1) Prin Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (1) s-a instituit Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii din cadrul politicii externe și de securitate comune (PESC) în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, IEP se utilizează pentru finanțarea măsurilor de asistență, precum acțiunile de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.
(2) Uniunea se angajează să stabilească o relație strânsă în sprijinul unei Republici Moldova puternice, independente și prospere, pe baza Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „acordul de asociere”), care include zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare, și să promoveze asocierea politică și integrarea economică, sprijinind în același timp cu fermitate suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. În temeiul articolului 5 din acordul de asociere, Uniunea și Republica Moldova își intensifică dialogul și cooperarea și promovează convergența treptată în domeniul politicii externe și de securitate, inclusiv al politicii de securitate și apărare comune (PSAC), și abordează în special aspectele legate de prevenirea conflictelor și gestionarea crizelor, stabilitatea regională, dezarmarea, neproliferarea, controlul armelor și controlul exporturilor.
(3) Uniunea recunoaște contribuția importantă a Republicii Moldova la PSAC a Uniunii.
(4) Prezenta decizie se bazează pe Deciziile (PESC) 2021/2136 (3), (PESC) 2022/1093 (4), (PESC) 2023/921 (5), (PESC) 2024/1049 (6), (PESC) 2024/1713 (7), (PESC) 2025/697 (8) și (PESC) 2025/809 (9) ale Consiliului în ceea ce privește angajamentul continuu al Uniunii de a sprijini consolidarea capacităților forțelor armate ale Republicii Moldova în domeniile cu nevoi prioritare.
(5) La 14 martie 2025, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) a primit o cerere din partea Republicii Moldova prin care se solicită Uniunii să ofere asistență forțelor armate ale Republicii Moldova cu privire la achiziționarea de echipamente esențiale pentru consolidarea capacităților de apărare aeriană. La 13 noiembrie 2025, cererea respectivă a fost reconfirmată în urma alegerilor parlamentare din septembrie 2025 din Republica Moldova.
(6) Măsurile de asistență urmează să fie puse în aplicare luându-se în considerare principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special respectarea Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului (10), și în conformitate cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.
(7) Consiliul reafirmă hotărârea sa de a proteja, promova și respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, cu Declarația universală a drepturilor omului și cu dreptul internațional, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului și cu dreptul internațional umanitar,