Recitale
(1) Prin Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (1) s-a instituit Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii în cadrul politicii externe și de securitate comune în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, IEP se utilizează pentru finanțarea măsurilor de asistență, precum acțiunile de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.
(2) Uniunea se angajează să stabilească o relație strânsă cu Republica Moldova, pe baza Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „acordul de asociere”), care include zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare, în sprijinul unei Republici Moldova puternice, independente și prospere, precum și să promoveze asocierea politică și integrarea economică, sprijinind în același timp cu fermitate suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. În temeiul articolului 5 din acordul de asociere, Uniunea și Republica Moldova își intensifică dialogul și cooperarea și promovează convergența treptată în domeniul politicii externe și de securitate (PESC), inclusiv al politicii de securitate și apărare comune (PSAC), și abordează în special aspectele legate de prevenirea conflictelor, soluționarea pașnică a conflictelor și gestionarea crizelor, stabilitatea regională, dezarmarea, neproliferarea, controlul armelor și controlul exporturilor.
(3) Uniunea recunoaște contribuția importantă a Republicii Moldova la PSAC a Uniunii.
(4) Prezenta decizie se bazează pe Deciziile (PESC) 2021/2136 (3), (PESC) 2022/1093 (4), (PESC) 2023/921 (5), (PESC) 2024/1049 (6) și (PESC) 2024/1713 (7) ale Consiliului în ceea ce privește angajamentul continuu al Uniunii de a sprijini consolidarea capacităților forțelor armate ale Republicii Moldova în domeniile cu nevoi prioritare.
(5) La 29 aprilie 2024, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a primit o solicitare din partea Republicii Moldova ca Uniunea să ofere asistență forțelor armate ale Republicii Moldova în ceea ce privește achiziționarea de echipamente esențiale pentru consolidarea mobilității, precum și a capacităților de comandă și control.
(6) Măsurile de asistență urmează să fie puse în aplicare luându-se în considerare principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special respectarea Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului (8), și în conformitate cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.
(7) Consiliul reafirmă hotărârea sa de a proteja, promova și respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, cu Declarația universală a drepturilor omului și cu dreptul internațional, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului și cu dreptul internațional umanitar,