Recitale
(1) Pentru a sprijini tranziția de la utilizarea combustibililor fosili și a stimula acțiunile climatice în sectorul transportului aerian comercial, Directiva (UE) 2023/958 a Parlamentului European și a Consiliului (3) a introdus un sprijin suplimentar în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), prin rezervarea a maximum 20 de milioane de certificate care urmează să fie alocate pentru a acoperi o parte din diferența de preț rămasă dintre kerosenul fosil și combustibilii de aviație eligibili utilizați de operatorii de aeronave comerciale de la 1 ianuarie 2024 până la 31 decembrie 2030.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2025/723 stabilește norme detaliate pentru calcularea anuală a diferențelor de preț dintre combustibilii de aviație eligibili și kerosenul fosil, precum și norme detaliate privind alocarea celor 20 de milioane de certificate, cu scopul de a operaționaliza alocarea.
(3) În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2025/723, autoritățile competente în temeiul Directivei 2003/87/CE au stabilit cererea de certificate pentru fiecare operator de aeronave comerciale pe care îl administrează și care a utilizat combustibili de aviație eligibili în 2025 și a solicitat acest sprijin suplimentar din ETS.
(4) În conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2025/723, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Finlanda și Suedia au notificat Comisiei cereri de alocare a certificatelor. Slovenia nu a notificat nicio cerere.
(5) Având în vedere notificarea Italiei, corecțiile aduse cantității de certificate care urmează să fie alocate Italiei pentru alimentarea cu combustibili eligibili în 2024 trebuie efectuate în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul delegat (UE) 2025/723.
(6) Modificările notificate care au fost aduse tabelelor naționale de alocare pentru aviație sunt conforme cu Regulamentul delegat (UE) 2025/723.
(7) În conformitate cu articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2025/723, Comisia a agregat cererea totală de certificate pentru anii 2024 și 2025, a calculat numărul de certificate rezervate rămase pentru 2025 și a stabilit că nu este necesar să se calculeze un factor de reducere a alocării.
(8) Prin urmare, este oportun ca administratorului central să i se încredințeze sarcina de a introduce în registrul Uniunii modificările aduse alocării certificatelor, astfel cum au fost notificate de statele membre,