Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (2) stabilește, pe baza unei evaluări preliminare a riscurilor, o listă cu plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat.
(2) În urma unei evaluări preliminare, 34 de genuri și o specie de plante destinate plantării, originare din țări terțe, erau incluse provizoriu în lista din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 ca plante cu risc ridicat. Lista respectivă include genul Prunus L.
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 al Comisiei (3) stabilește măsurile fitosanitare pentru introducerea pe teritoriul Uniunii a anumitor plante, produse vegetale și a altor obiecte care au fost eliminate din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019, dar pentru care riscurile fitosanitare nu sunt încă evaluate integral. Acest lucru se datorează faptului că unul sau mai multe organisme dăunătoare găzduite de respectivele plante, care nu sunt încă incluse pe lista organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (4), ar putea îndeplini condițiile de includere pe lista respectivă în urma unei evaluări complete a riscurilor.
(4) La 22 iunie 2023, Ucraina a prezentat Comisiei o cerere de export către Uniune de plante nealtoite destinate plantării, în vârstă de până la doi ani, fără frunze, destinate plantării hibrizilor de Prunus cerasus și Prunus canescens (denumite în continuare „plantele relevante din Ucraina”). Cererea respectivă a fost susținută de un dosar tehnic relevant.
(5) La 22 octombrie 2024, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a adoptat un aviz științific privind evaluarea riscurilor plantelor destinate plantării prezentate de plantele relevante din Ucraina (5). Autoritatea nu a identificat niciun organism dăunător relevant pentru plantele respective.
(6) La 28 februarie 2024, Regatul Unit (6) a prezentat Comisiei trei cereri de export către Uniune de ramuri-altoi de Prunus armeniaca, Prunus cerasifera, Prunus domestica, Prunus incisa și Prunus persica cu vârsta de până la doi ani, cu un diametru maxim de 12 mm; plante altoite destinate plantării, cu rădăcini nude, în vârstă de până la trei ani, din speciile Prunus armeniaca, Prunus cerasifera, Prunus domestica, Prunus incisa și Prunus persica , cu un diametru maxim de 40 mm; și plante altoite destinate plantării în vârstă de până la cincisprezece ani, din speciile Prunus armeniaca, Prunus cerasifera, Prunus domestica, Prunus incisa și Prunus persica, cu un diametru maxim de 40 mm (denumite în continuare „plantele relevante din Regatul Unit”). Cererile menționate au fost susținute de dosarele tehnice respective.
(7) La 26 februarie 2025, autoritatea a adoptat un aviz științific privind evaluarea riscurilor prezentate de plantele relevante din Regatul Unit (7). Autoritatea a identificat Bemisia tabaci (populații europene), tulpinile înrudite cu Candidatus Phytoplasma aurantifolia, Colletotrichum aenigma, Erwinia amylovora, Eulecanium excrescens și Scirtothrips dorsalis ca fiind organisme dăunătoare relevante pentru plantele respective, a evaluat măsurile de reducere a riscurilor descrise în dosarele tehnice și a estimat probabilitatea ca plantele relevante să fie indemne de organismele dăunătoare respective.
(8) Pe baza avizului autorității, riscul fitosanitar care decurge din introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor relevante din Ucraina este considerat a fi la un nivel acceptabil, cu condiția respectării cerințelor de import aferente din anexa VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072.
(9) Întrucât niciun organism dăunător nu a fost identificat ca fiind relevant pentru plantele relevante din Ucraina, este justificat să se concluzioneze că riscul fitosanitar generat de introducerea plantelor relevante din Ucraina este acceptabil, cu condiția respectării cerințelor de import respective prevăzute în anexa VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072.
(10) Pe baza avizului autorității, riscul fitosanitar care decurge din introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor relevante din Regatul Unit este considerat a fi la un nivel acceptabil, cu condiția aplicării unor măsuri adecvate în vederea abordării riscurilor pe care le reprezintă organismele dăunătoare pentru respectivele plante.
(11) Mai mult, întrucât riscul fitosanitar al introducerii pe teritoriul UE a copacilor bătrâni de Prunus armeniaca, Prunus cerasifera, Prunus domestica, Prunus incisa și Prunus persica (cincisprezece ani) din Regatul Unit, care constituie marfa cu cel mai ridicat risc fitosanitar eventual, este considerat a fi redus până la un nivel acceptabil, este justificat să se concluzioneze că riscul fitosanitar rezultat din introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor destinate plantării a acestor specii de Prunus din Regatul Unit, indiferent de dimensiune, vârstă, cu rădăcini goale sau în mediu de cultură, altoite sau nu, este redus la un nivel acceptabil.
(12) În consecință, plantele destinate plantării în vârstă de până la doi ani de Prunus cerasus și Prunus canescens și hibrizii acestor două specii originare din Ucraina și plantele destinate plantării de Prunus armeniaca, Prunus cerasifera, Prunus domestica, Prunus incisa și Prunus persica originare din Regatul Unit nu mai trebuie să fie considerate plante cu risc ridicat. Acestea trebuie așadar eliminate de pe lista plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte cu risc ridicat inclusă în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019.
(13) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 trebuie modificat în consecință.
(14) Măsurile descrise de Regatul Unit în dosare sunt considerate suficiente pentru a reduce la un nivel acceptabil riscul care decurge din introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor relevante din Regatul Unit. Prin urmare, este necesar ca măsurile respective să fie adoptate ca cerințe fitosanitare la import, pentru a se asigura protecția fitosanitară a teritoriului Uniunii.
(15) Tulpinile înrudite cu Candidatus Phytoplasma aurantifolia și Scirtothrips dorsalis sunt enumerate ca organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072, iar Bemisia tabaci (populația europeană) și Erwinia amylovora sunt enumerate ca organisme dăunătoare de carantină pentru zone protejate în anexa III la regulamentul respectiv.
(16) Colletotrichum aenigma și Eulecanium excrescens nu sunt încă incluse în lista organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune. Este necesară o evaluare completă a riscurilor acestor organisme dăunătoare, pentru a stabili dacă acestea trebuie incluse pe lista din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 și dacă, în consecință, plantele relevante din Regatul Unit împreună cu cerințele specifice relevante trebuie incluse pe lista din anexa VII la regulamentul respectiv.
(17) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 trebuie modificat în consecință pentru ca plantele de Prunus armeniaca, Prunus cerasifera, Prunus domestica, Prunus incisa și Prunus persica originare din Regatul Unit să facă obiectul măsurilor respective în ceea ce privește Colletotrichum aenigma ș Eulecanium excrescens.
(18) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,