Începe proba gratuită

Regulament 2025/1774 · CELEX 32025R1774

Regulamentul delegat (UE) 2025/1774 al Comisiei din 28 august 2025 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2021/1078 în ceea ce privește investițiile strategice în domeniul apărării prevăzute în orientările în materie de investiții pentru Fondul InvestEU

Data act
28.08.2025
Intrare in vigoare
07.01.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202501774
Status
In vigoare
ajutor pentru investiție cheltuieli de apărare criterii de eligibilitate pentru finanțare finanțare fonduri UE industrie de apărare proiect de investiții promovarea investițiilor securitate europeană țări terțe

Recitale

(1) Programul InvestEU are ca obiectiv să sprijine operațiunile de finanțare și de investiții care contribuie la realizarea obiectivelor de politică ale Uniunii prevăzute la articolele 3 și 8 din Regulamentul (UE) 2021/523 și în anexa II la acesta. Aceste operațiuni de finanțare și de investiții urmăresc să sprijine dezvoltarea, printre altele, a industriei de apărare pentru a contribui la autonomia strategică a Uniunii.

(2) În temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2021/523, operațiunile de finanțare și de investiții din cadrul fiecăreia dintre componentele de politică menționate la articolul 8 din regulamentul respectiv trebuie să fie în concordanță cu orientările în materie de investiții prevăzute în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2021/1078 al Comisiei (2) (actualele „orientări în materie de investiții”) și să aibă ca bază articolul 8 alineatele (3) și (10) din Regulamentul (UE) 2021/523. Pentru investițiile strategice în domeniul apărării, respectivele orientări în materie de investiții stabilesc limitări în ceea ce privește destinatarii finali controlați de o țară terță sau de entități dintr-o țară terță și destinatarii finali a căror conducere executivă se află în afara Uniunii, cu scopul de a proteja securitatea Uniunii și a statelor membre.

(3) Cartea albă comună privind pregătirea pentru apărare a Europei 2030 (3) subliniază necesitatea urgentă de a îmbunătăți accesul la capital al întreprinderilor stabilite în Uniune, inclusiv al întreprinderilor mici și mijlocii și al întreprinderilor cu capitalizare medie, astfel încât acestea să își poată extinde soluțiile la scară industrială și să stimuleze intensificarea activității industriale de care are nevoie Uniunea. Sectorul financiar manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru apărare. Cu toate acestea, sectorul apărării rămâne o piață insuficient deservită, inclusiv din cauza limitărilor politicilor de investiții ale instituțiilor financiare publice și private. Mobilizarea întregului potențial al InvestEU în sprijinul sectorului apărării este esențială pentru abordarea acestor provocări.

(4) Din feedbackul primit de la părțile interesate, prin intermediul unei consultări publice și al unor consultări specifice cu partenerii de implementare ai InvestEU și cu statele membre, reiese că limitările prevăzute în actualele orientări pentru investițiile strategice pot constitui un obstacol în calea punerii la dispoziție a fondului InvestEU pentru a sprijini sectorul apărării. Prin urmare, orientările actuale în materie de investiții ar trebui să beneficieze de o modificare specifică pentru a fi pe deplin adaptate la particularitățile InvestEU, și anume o garanție bugetară implementată în cadrul gestiunii indirecte. Modificările propuse vor facilita punerea la dispoziție a resurselor InvestEU în sprijinul sectorului apărării, menținând, în același timp, garanții suficiente pentru investițiile strategice în domeniul apărării, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/523.

(5) Conform actualelor orientări în materie de investiții, investițiile strategice în sectorul apărării care fac obiectul unor limitări vizează tehnologii și produse din domeniul apărării identificate în programul anual de lucru pentru Fondul european de apărare. Această definiție creează un nivel inutil de complexitate și insecuritate juridică, dat fiind caracterul evolutiv al programului de lucru al Fondului european de apărare. Această sferă de cuprindere ar trebui simplificată și ar trebui să se vorbească de investiții în tehnologii și produse din domeniul apărării dezvoltate în principal pentru aplicații militare. O astfel de simplificare ar îmbunătăți previzibilitatea pentru partenerii de implementare și intermediarii financiari ai InvestEU, oferindu-le o metodologie clară pentru a identifica dacă destinatarii finali fac obiectul limitărilor legate de țări terțe, precum și pentru a clarifica modul în care aceste limitări se aplică tehnologiilor cu aplicații civile și de apărare (dublă utilizare).

(6) Orientările actuale în materie de investiții prevăd că, pentru a fi eligibilă, o entitate controlată de o țară terță sau de entități din țări terțe trebuie să demonstreze că statul membru în care este stabilită a aprobat o garanție în conformitate cu principiile privind entitățile eligibile prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/697 al Parlamentului European și al Consiliului (4) de instituire a Fondului european de apărare. Această dispoziție nu este adaptată la particularitățile InvestEU și restricționează mobilizarea finanțării. Garanțiile aprobate de un stat membru în cadrul unui program de apărare care a primit contribuție financiară din partea Uniunii par suficiente pentru a proteja securitatea Uniunii și a statelor sale membre în contextul Fondului InvestEU. Numai entitățile care nu sunt în măsură să îndeplinească aceste criterii ar trebui să aibă obligația de a depune o garanție specifică în contextul operațiunii InvestEU. Prezenta modificare urmărește să clarifice implementarea fondului InvestEU în sprijinul entităților stabilite în Uniune și controlate de entități din afara UE. Astfel de garanții se pot baza, după caz, pe măsuri de reducere a riscurilor impuse de statul membru care examinează preluarea controlului asupra unor astfel de entități juridice de către o altă țară terță sau de către o altă entitate dintr-o țară terță, sau în beneficiul acestui stat, în sensul Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(7) Orientările actuale în materie de investiții stabilesc că, pentru investițiile strategice în domeniul apărării, limitările legate de controlul destinatarilor finali se extind și la furnizorii și subcontractanții acestora. Acest domeniu larg de aplicare nu este adaptat tipului de finanțare furnizată în cadrul InvestEU și poate împiedica mobilizarea finanțării InvestEU prin impunerea unei sarcini administrative inutile. Pentru simplificarea procesului administrativ aferent finanțării InvestEU și asigurarea adaptării condițiilor de eligibilitate pentru finanțarea InvestEU la instrumentele de finanțare prin îndatorare și capitaluri proprii, ar trebui eliminată din orientările în materie de investiții referirea la furnizori în cazul controlului de către țări terțe.

(8) Limitările prevăzute în actualele orientări în materie de investiții pentru investițiile strategice restricționează în mod inutil eligibilitatea entităților stabilite în țări terțe asociate sau controlate de țări terțe asociate sau de entități din țări terțe. Pentru a garanta egalitatea de tratament cu entitățile stabilite în Uniune și în țările terțe asociate la Programul InvestEU și pentru a armoniza principiul aplicabil entităților eligibile prevăzut în Regulamentul de instituire a Fondului european de apărare, precum și în alte programe de apărare la care Uniunea este contribuitor financiar, orientările actuale în materie de investiții ar trebui adaptate pentru a se asigura faptul că se aplică limitări în ceea ce privește entitățile stabilite sau controlate de țări terțe sau de entități din țări terțe neasociate.

(9) Pe baza actualelor orientări în materie de investiții, destinatarii finali ai investițiilor strategice în domeniul apărării nu pot, timp de până la cinci ani de la data plății finale a finanțării, să acorde licențe exclusive unor țări terțe sau entități din țări terțe și nici să le transfere acestora drepturi de proprietate intelectuală pentru tehnologii critice asociate și pentru tehnologii care contribuie semnificativ la protecția intereselor esențiale în materie de securitate ale Uniunii și ale statelor membre, care rezultă direct din respectivele investiții strategice, cu excepția cazului în care au primit în acest sens aprobarea statului membru în care sunt stabiliți. Punerea în aplicare a acestei dispoziții prezintă provocări și creează blocaje semnificative în statele membre și, prin urmare, împiedică utilizarea fondului InvestEU în sprijinul apărării, prin faptul că le impune statelor membre să implementeze noi forme de control, în plus față de mecanismele existente, cum ar fi pentru exportul de produse militare sau pentru examinarea investițiilor străine directe. Pentru a aborda aceste dificultăți, orientările actuale în materie de investiții ar trebui modificate pentru a se asigura că beneficiarii vor fi supuși numai mecanismelor de control existente puse în aplicare de statele membre în care sunt stabiliți, în timp ce operațiunea de finanțare și de investiție este acoperită de garanția UE.

(10) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2021/1078 trebuie modificat în consecință,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.