Recitale
(1) Investițiile străine directe contribuie la creșterea economică a Uniunii, consolidând competitivitatea acesteia, creând locuri de muncă și economii de scară, atrăgând capitaluri, tehnologii, inovare și expertiză și deschizând noi piețe pentru exporturile Uniunii. Acestea susțin realizarea obiectivelor stabilite în Planul de investiții pentru Europa și contribuie la alte proiecte și programe ale Uniunii.
(2) Articolul 3 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) precizează că, în relațiile sale cu restul comunității internaționale, Uniunea își afirmă și promovează valorile și interesele și contribuie la protecția cetățenilor săi. De asemenea, Uniunea și statele membre dispun de un mediu de investiții deschis, consacrat în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și integrat în angajamentele internaționale ale Uniunii și ale statelor sale membre în ceea ce privește investițiile străine directe.
(3) În conformitate cu angajamentele internaționale asumate în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, precum și în cadrul acordurilor comerciale și de investiții încheiate cu țări terțe, Uniunea și statele membre au posibilitatea de a adopta măsuri restrictive privind investițiile străine directe din motive privind securitatea sau ordinea publică, sub rezerva îndeplinirii anumitor cerințe. Cadrul stabilit prin prezentul regulament se referă la investițiile străine directe în Uniune. Investițiile externe și accesul la piețele țărilor terțe sunt tratate în cadrul altor instrumente ale politicii comerciale și de investiții.
(4) Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului statelor membre de a deroga de la libera circulație a capitalurilor, astfel cum se prevede la articolul 65 alineatul (1) litera (b) din TFUE. Mai multe state membre au instituit măsuri în temeiul cărora pot restricționa circulația respectivă din motive privind ordinea publică sau siguranța publică. Aceste măsuri reflectă obiectivele și preocupările statelor membre cu privire la investițiile străine directe și ar putea antrena o serie de mecanisme diferite în ceea ce privește domeniul lor de aplicare și procedurile. Statele membre care doresc să instituie astfel de mecanisme în viitor ar putea lua în considerare funcționarea, experiențele și bunele practici ale mecanismelor existente.
(5) În prezent, nu există niciun cadru cuprinzător la nivelul Uniunii pentru examinarea investițiilor străine directe din motive privind securitatea sau ordinea publică, în timp ce marii parteneri comerciali ai Uniunii au dezvoltat deja astfel de cadre.
(6) Investițiile străine directe aparțin domeniului politicii comerciale comune. În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (e) din TFUE, Uniunea deține competență exclusivă în ceea ce privește politica comercială comună.
(7) Este important să se ofere securitate juridică pentru mecanismele de examinare din statele membre din motive privind securitatea și ordinea publică, și să se asigure coordonarea și cooperarea la nivelul întregii Uniuni privind examinarea investițiilor străine directe de natură să afecteze securitatea sau ordinea publică. Acest cadru comun nu aduce atingere responsabilității exclusive a statelor membre pentru apărarea securității lor naționale, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (2) din TUE. De asemenea, acesta nu aduce atingere protecției intereselor esențiale ale siguranței lor, în conformitate cu articolul 346 din TFUE.
(8) Cadrul de examinarea a investițiilor străine directe și de cooperare ar trebui să ofere statelor membre și Comisiei mijloacele necesare pentru a aborda riscurile la adresa securității sau a ordinii publice într-un mod cuprinzător, precum și pentru a se adapta la circumstanțele în schimbare, menținând totodată flexibilitatea necesară pentru ca statele membre să examineze investițiile străine directe din motive privind securitatea sau ordinea publică, ținând cont de situațiile lor individuale și de particularitățile lor naționale. Decizia cu privire la eventuala instituire a unui mecanism de examinare sau de a examina o anumită investiție străină directă rămâne în responsabilitatea exclusivă a statului membru în cauză.
(9) Prezentul regulament ar trebui să reglementeze o gamă largă de investiții care stabilesc sau mențin legături durabile și directe între investitorii din țări terțe, inclusiv entitățile de stat, și întreprinderile care desfășoară o activitate economică într-un stat membru. Cu toate acestea, prezentul regulament nu ar trebui să reglementeze investițiile de portofoliu.
(10) Statele membre care dispun de un mecanism de examinare ar trebui să ia măsurile necesare, în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru a preveni eludarea mecanismelor lor de examinare și a deciziilor de examinare. Aceste măsuri ar trebui să vizeze investițiile care provin din interiorul Uniunii care sunt intermediate prin aranjamente artificiale ce nu reflectă realitatea economică și eludează mecanismele și deciziile de examinare și în cazul cărora investitorul este, în ultimă instanță, deținut sau controlat de o persoană fizică sau de o întreprindere dintr-o țară terță. Acest lucru nu aduce atingere libertății de stabilire și liberei circulații a capitalurilor consacrate în TFUE.
(11) Ar trebui să fie posibilă evaluarea de către statele membre a riscurilor pentru securitatea sau ordinea publică care decurg din modificări semnificative ale structurii de proprietate sau ale caracteristicilor esențiale ale unui investitor străin.
(12) Pentru a orienta statele membre și Comisia în ceea ce privește aplicarea prezentului regulament, este oportună furnizarea unei liste a factorilor care ar putea fi luați în considerare atunci când se stabilește dacă anumite investiții străine directe sunt de natură să afecteze securitatea sau ordinea publică. Lista respectivă va permite, de asemenea, îmbunătățirea transparenței mecanismelor de examinare din statele membre pentru investitorii care intenționează să realizeze sau care au realizat investiții străine directe în Uniune. Lista de factori care pot afecta securitatea sau ordinea publică ar trebui să rămână neexhaustivă.
(13) Pentru a determina dacă o investiție străină directă poate afecta securitatea sau ordinea publică, statele membre și Comisia ar trebui să poată lua în considerare toți factorii relevanți, inclusiv efectele asupra infrastructurilor critice, asupra tehnologiilor (inclusiv tehnologiile generice esențiale), și asupra factorilor de producție care sunt esențiali pentru securitate sau pentru menținerea ordinii publice, a căror perturbare, defectare, pierdere sau distrugere ar avea un impact semnificativ într-un stat membru sau în Uniune. În acest sens, statele membre și Comisia ar trebui, de asemenea, să poată ține cont de contextul și circumstanțele investițiilor străine directe, în special de cazurile în care un investitor străin este controlat direct sau indirect, de exemplu prin intermediul unei finanțări semnificative, inclusiv prin subvenții, de către guvernul unei țări terțe sau desfășoară proiecte sau programe de investiții externe derulate de către stat.
(14) Statele membre sau, după caz, Comisia ar putea lua în considerare informațiile relevante primite de la operatorii economici, organizațiile societății civile sau partenerii sociali, precum sindicatele, în legătură cu o investiție străină directă de natură să afecteze securitatea sau ordinea publică.
(15) Este necesar să se stabilească elementele esențiale ale cadrului pentru examinarea investițiilor străine directe de către un stat membru pentru a permite investitorilor, Comisiei și altor state membre să înțeleagă modul în care astfel de investiții ar putea face obiectul examinării. Elementele respective ar trebui să includă cel puțin termenele de examinare și posibilitatea ca investitorii străini au posibilitatea să conteste deciziile de examinare. Normele și procedurile referitoare la mecanismele de examinare ar trebui să fie transparente și să nu facă discriminare între țările terțe.
(16) Ar trebui stabilit un mecanism care să le permită statelor membre să coopereze și să își acorde reciproc asistență atunci când o investiție străină directă dintr-un stat membru ar putea să afecteze securitatea sau ordinea publică din alte state membre. Ar trebui să fie posibil ca statele membre să furnizeze observații unui stat membru în care o astfel de investiție este planificată sau a fost realizată, indiferent dacă statul membru respectiv dispune sau nu de un mecanism de examinare sau dacă investiția respectivă face obiectul unei examinări. Solicitările de informații, răspunsuri și observații din partea statelor membre ar trebui, de asemenea, să fie transmise Comisiei. Comisia ar trebui să poată emite, după caz, un aviz în sensul articolului 288 din TFUE către statul membru în care este planificată sau a fost realizată investiția. Statele membre ar trebui să poată solicita avize din partea Comisiei sau observații din partea altor state membre cu privire la o investiție străină directă care are loc pe teritoriul lor.
(17) În cazul în care un stat membru primește observații din partea altor state membre sau un aviz din partea Comisiei, acesta ar trebui să acorde acestor observații sau respectivului aviz atenția cuvenită, după caz, prin măsuri pe care le are la dispoziție în temeiul dreptului său intern sau în cadrul procesului său mai amplu de elaborare a politicilor, în conformitate cu obligația sa de cooperare loială prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din TUE. Decizia finală în ceea ce privește orice investiție străină directă care face obiectul examinării sau orice măsură luată în ceea ce privește investițiile străine directe care nu fac obiectul examinării rămâne în responsabilitatea exclusivă a statului membru în care este planificată sau realizată investiția străină directă.
(18) Mecanismul de cooperare ar trebui utilizat numai în scopul de a proteja securitatea sau ordinea publică. Din acest motiv, statele membre ar trebui să justifice în mod adecvat orice solicitare de informații cu privire la o anumită investiție străină directă într-un alt stat membru, precum și orice observație pe care o adresează statului membru respectiv. Aceleași cerințe ar trebui să se aplice și în cazul în care Comisia solicită informații privind o anumită investiție străină directă sau emite un aviz către un stat membru. Respectarea cerințelor respective este, de asemenea, importantă în situațiile în care un investitor dintr-un stat membru concurează cu investitori din țări terțe pentru a face o investiție într-un alt stat membru, cum ar fi achiziționarea activelor.
(19) De asemenea, Comisia ar trebui să aibă poată emite un aviz în sensul articolului 288 din TFUE în ceea ce privește investițiile străine directe care sunt de natură să afecteze proiecte și programe de interes pentru Uniune din motive privind securitatea sau ordinea publică. Comisia ar dispune astfel de un instrument de protecție a proiectelor și programelor care servesc Uniunea în ansamblul său și care reprezintă o contribuție importantă la creșterea sa economică, la crearea de locuri de muncă și la competitivitate. Sunt vizate, în special, proiectele și programele care implică o finanțare substanțială din partea Uniunii sau care sunt stabilite de dreptul Uniunii privind infrastructurile critice, tehnologiile critice sau factorii de producție critici. Proiectele sau programele respective de interes pentru Uniune ar trebui menționate într-o listă în prezentul regulament. Avizul care este trimis statului membru care efectuează examinarea ar trebui să fie transmis în același timp celorlalte state membre. Statul membru în cauză ar trebui să țină cont în cel mai înalt grad de avizul primit din partea Comisiei, dacă este cazul, prin măsuri pe care le are la dispoziție în temeiul dreptului său intern sau în cadrul procesului mai amplu de elaborare a politicilor și să ofere o explicație Comisiei în cazul în care nu urmează avizul respectiv, în conformitate cu obligația sa de cooperare loială în temeiul articolului 4 alineatul (3) din TUE. Decizia finală în ceea ce privește orice investiție străină directă care face obiectul examinării sau orice măsură luată în ceea ce privește investițiile străine directe care nu fac obiectul examinării rămâne în responsabilitatea exclusivă a statului membru în care este planificată sau realizată investiția străină directă.
(20) Pentru a ține seama de evoluțiile legate de proiectele și programele de interes pentru Uniune, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea listei de proiecte și programe de interes pentru Uniune stabilite în anexa la prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (4). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(21) Pentru a oferi o mai mare securitate investitorilor, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a formula observații și Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a emite un aviz în legătură cu investițiile finalizate care nu fac obiectul unei examinări pentru o perioadă limitată la 15 luni de la finalizarea investițiilor străine directe. Mecanismul de cooperare nu ar trebui să se aplice investițiilor străine directe finalizate înainte de 10 aprilie 2019.
(22) Statele membre ar trebui să notifice Comisiei mecanismele lor de examinare, precum și orice modificare adusă acestora, și să transmită anual un raport cu privire la aplicarea mecanismelor lor de examinare, inclusiv deciziile privind permiterea sau interzicerea investițiilor străine directe sau impunerea unor condiții sau a unor măsuri de atenuare pentru investițiile străine directe, precum și deciziile privind investițiile străine directe care sunt de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniune. Toate statele membre ar trebui să raporteze cu privire la investițiile străine directe realizate pe teritoriul lor, pe baza informațiilor pe care le au la dispoziție. În vederea îmbunătățirii calității și a comparabilității informațiilor furnizate de statele membre, precum și pentru a facilita respectarea obligațiilor în materie de notificare și de raportare, Comisia ar trebui să pună la dispoziție formulare standardizate, având în vedere, printre altele, formularele relevante aplicate în scopul raportării către Eurostat, după caz.
(23) Pentru a asigura eficacitatea mecanismului de cooperare, este, de asemenea, important să se asigure un nivel minim de informare și de coordonare în ceea ce privește investițiile străine directe care intră sub incidența prezentului regulament în toate statele membre. Aceste informații ar trebui să fie puse la dispoziție de către statele membre pentru investițiile străine directe care fac obiectul examinării, precum și, la cerere, pentru alte investiții străine directe. Informațiile pertinente ar trebui să includă aspecte precum structura de proprietate a investitorului străin și finanțarea investiției planificate sau realizate, inclusiv, dacă sunt disponibile, informații privind subvențiile acordate de țări terțe. Statele membre ar trebui să furnizeze informații exacte, cuprinzătoare și fiabile.
(24) La cererea unui stat membru în care este planificată sau a fost realizată o investiție străină directă, investitorul străin sau întreprinderea în cauză ar trebui să furnizeze informațiile solicitate. În circumstanțe excepționale, atunci când, în pofida eforturilor susținute depuse, nu este în măsură să obțină astfel de informații, statul membru respectiv ar trebui să notifice fără întârziere acest lucru statelor membre în cauză sau Comisiei. În acest caz, ar trebui să fie posibil ca orice observație transmisă de un alt stat membru sau orice aviz emis de Comisie în cadrul mecanismului de cooperare să se bazeze pe informațiile pe care acestea le au la dispoziție.
(25) Atunci când pun la dispoziție informațiile solicitate, statele membre trebuie să respecte dreptul Uniunii și dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii.
(26) Ar trebui îmbunătățite comunicarea și cooperarea la nivelul statelor membre și la nivelul Uniunii prin stabilirea unui punct de contact pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în fiecare stat membru și în cadrul Comisiei.
(27) Punctele de contact stabilite de statele membre și de Comisie ar trebui să fie amplasate corespunzător în cadrul administrației respective și ar trebui să dispună de personalul calificat și de competențele necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile în temeiul mecanismului de coordonare și pentru a asigura gestionarea adecvată a informațiilor confidențiale.
(28) Elaborarea și punerea în aplicare a unor politici eficace și cuprinzătoare ar trebui să fie sprijinite de către grupul de experți al Comisiei privind examinarea investițiilor străine directe în Uniunea Europeană, înființat prin Decizia Comisiei din 29 noiembrie 2017 (5), compus din reprezentanți ai statelor membre. Grupul menționat ar trebui să discute, în special, chestiuni referitoare la examinarea investițiilor străine directe, să împărtășească cele mai bune practici și experiența acumulată și să facă schimb de opinii privind tendințele și chestiunile de interes comun legate de investițiile străine directe. Comisia ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a solicita grupului consultanță cu privire la aspecte sistemice legate de punerea în aplicare a prezentului regulament. Comisia ar trebui să consulte grupul de experți cu privire la proiectele de acte delegate în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(29) Statele membre și Comisia ar trebui să fie încurajate să coopereze cu autoritățile competente ale țărilor terțe care împărtășesc aceeași viziune privind aspecte referitoare la examinarea investițiilor străine directe care sunt de natură să afecteze securitatea sau ordinea publică. Respectiva cooperare administrativă ar trebui să vizeze consolidarea eficacității cadrului pentru examinarea investițiilor străine directe de către statele membre și a cadrului de cooperare între statele membre și Comisie în temeiul prezentului regulament. De asemenea, ar trebui să fie posibil pentru Comisie să monitorizeze evoluțiile în ceea ce privește mecanismele de examinare din țări terțe.
(30) Statele membre și Comisia ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a garanta protecția informațiilor confidențiale în special în conformitate cu Deciziile (UE, Euratom) 2015/443 (6) și (UE, Euratom) 2015/444 (7) ale Comisiei și cu Acordul dintre statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului, privind protecția informațiilor clasificate schimbate în interesul Uniunii Europene (8). Acestea includ, în special, obligația de a nu clasifica la un nivel de clasificare inferior sau de a nu declasifica informații clasificate fără acordul scris prealabil al emitentului (9). Orice informație care este sensibilă, fără a fi clasificată, sau care este furnizată cu titlu confidențial ar trebui să fie tratată ca atare de către autorități.
(31) Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament ar trebui să respecte normele aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal. Prelucrarea datelor cu caracter personal de către punctele de contact și alte entități din statele membre ar trebui să fie realizată în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (10). Prelucrarea datelor cu caracter personal de către Comisie ar trebui să fie realizată în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (11).
(32) Pe baza rapoartelor anuale transmise de toate statele membre, printre altele, și cu respectarea corespunzătoare a caracterului confidențial al unora dintre informațiile incluse în aceste rapoarte, Comisia ar trebui să întocmească un raport anual cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament și să îl prezinte Parlamentului European și Consiliului. Pentru o mai mare transparență, raportul ar trebui să fie făcut public.
(33) Parlamentul European ar trebui să aibă posibilitatea de a invita Comisia la o reuniune a comisiei sale competente pentru a prezenta și a explica aspecte sistemice legate de punerea în aplicare a prezentului regulament.
(34) Până la 12 octombrie 2023 și, ulterior, la fiecare cinci ani, Comisia ar trebui să evalueze funcționarea și eficiența prezentului regulament și să transmită un raport Parlamentului European și Consiliului. Raportul respectiv ar trebui să includă o evaluare care să stabilească dacă prezentul regulament necesită sau nu o modificare. În cazul în care propune modificarea prezentului regulament, raportul poate fi însoțit de o propunere legislativă.
(35) Punerea în aplicare a prezentului regulament de către Uniune și statele membre ar trebui să respecte cerințele relevante pentru impunerea unor măsuri restrictive din motive privind securitatea și ordinea publică prevăzute în Acordurile OMC, inclusiv, în special la articolul XIV litera (a) și la articolul XIV bis din Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS) (12). Acesta ar trebui, de asemenea, să respecte dreptul Uniunii și să fie în concordanță cu angajamentele asumate în cadrul altor acorduri comerciale și de investiții la care Uniunea sau statele membre sunt părți și acorduri comerciale și de investiții la care Uniunea sau statele membre au aderat.
(36) În cazul în care o investiție străină directă constituie o concentrare care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004 (13) al Consiliului, aplicarea prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării articolului 21 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004. Prezentul regulament și articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 ar trebui să fie aplicate în mod coerent. În măsura în care domeniile de aplicare ale celor două regulamente se suprapun, motivele pentru examinare prevăzute la articolul 1 din prezentul regulament și noțiunea de interese legitime în sensul articolului 21 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 ar trebui să fie interpretate într-un mod coerent, fără a aduce atingere evaluării compatibilității măsurilor naționale menite să protejeze aceste interese cu principiile generale și cu celelalte dispoziții din dreptul Uniunii.
(37) Prezentul regulament nu afectează normele Uniunii referitoare la evaluarea prudențială a achizițiilor de participații calificate în sectorul financiar, care este o procedură distinctă, cu un obiectiv specific (14).
(38) Prezentul regulament este coerent cu alte proceduri de notificare și de examinare prevăzute în legislația sectorială a Uniunii și nu aduce atingere acestora,