Începe proba gratuită

Decizie 2025/1900 · CELEX 32025D1900

Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1900 a Comisiei din 22 septembrie 2025 de instituire a programului anual de controale pentru 2026 care urmează să fie efectuate de către experții Comisiei în statele membre în vederea verificării aplicării legislației Uniunii privind lanțul agroalimentar

Data act
22.09.2025
Intrare in vigoare
13.10.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202501900
Status
In vigoare
autorizație de vânzare etichetă ecologică etichetare hrană pentru animale îngrijirea animalelor inspecție alimentară inspecție fitosanitară inspecție veterinară organism modificat genetic sistem de informații

Recitale

(1) Responsabilitatea asigurării aplicării legislației Uniunii privind lanțul agroalimentar revine statelor membre, ale căror autorități competente monitorizează și verifică, prin organizarea de controale oficiale, respectarea și asigurarea aplicării efective a cerințelor relevante ale Uniunii. În paralel cu această monitorizare și verificare, articolul 116 din Regulamentul (UE) 2017/625 impune experților Comisiei să efectueze controale, inclusiv audituri, în statele membre pentru a verifica aplicarea legislației Uniunii. Este necesar ca aceste controale ale Comisiei să fie efectuate în domenii precum siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor, produsele de protecție a plantelor, organismele modificate genetic, subprodusele de origine animală, produsele ecologice și funcționarea sistemelor naționale de control și a autorităților competente care le implementează, ținând seama de sinergiile cu mecanismele de control din cadrul politicii agricole comune (PAC).

(2) Comisia a elaborat un program anual de controale pentru 2026. Este necesar ca aceste controale să fie efectuate de experții Comisiei în statele membre pentru a verifica aplicarea legislației în domeniile menționate anterior. În cursul procesului de stabilire a priorităților, Comisia a utilizat diferite criterii, printre altele, identificarea riscurilor pentru consumatori, animale sau plante, performanțele anterioare ale statelor membre în domeniul în cauză, volumul producției, informații provenite din surse relevante (de exemplu, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară) și din componentele sistemului de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC).

(3) Acest program anual de controale contribuie la domeniul prioritar al Comisiei „Securitatea alimentară, apa și natura” (2). El contribuie, în plus, la monitorizarea PAC în conformitate cu normele privind ecocondiționalitatea prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Controalele prevăzute în program permit Comisiei să își îndeplinească obligațiile juridice de supraveghere a aplicării legislației Uniunii, verificând dacă controalele oficiale efectuate în statele membre în domeniile relevante sunt conforme cu legislația Uniunii.

(4) Este necesar ca acest program anual de controale să țină seama de categoriile de boli listate stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei (5).

(5) În conformitate cu articolul 38 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1143 al Parlamentului European și al Consiliului (6), articolul 118 din Regulamentul (UE) 2017/625 nu se aplică controalelor, inclusiv auditurilor, care vizează indicațiile geografice.

(6) Având în vedere că prezenta decizie de punere în aplicare a Comisiei se referă la programul anual de controale pentru 2026, care se aplică de la 1 ianuarie 2026, este necesar ca data aplicării prezentei decizii de punere în aplicare să fie amânată pentru a coincide cu data respectivă,

Articolul 2

Prezenta decizie de punere în aplicare intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2026.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.