Începe proba gratuită

Decizie 2025/1736 · CELEX 32025D1736

Decizia (UE) 2025/1736 a Consiliului din 25 iulie 2025 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, privind trecerea la o nouă etapă a deschiderii piețelor în ceea ce privește sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile și modificarea anexei XXVIII-B (Norme aplicabile serviciilor de telecomunicații) la acordul de asociere respectiv

Data act
25.07.2025
Intrare in vigoare
25.07.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202501736
Status
In vigoare
acord de asociere (UE) armonizare legislativă consiliu de asociere (UE) EURATOM Moldova reglementarea telecomunicațiilor rețea de transmisie revizuirea unui acord roaming

Recitale

(1) Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.

(2) În temeiul articolului 452 alineatul (2) din acord, în cazul în care părțile sunt de acord că măsurile necesare au fost puse în aplicare și aplicarea lor este respectată, Consiliul de asociere instituit prin acord aprobă trecerea la o nouă etapă a deschiderii piețelor în ceea ce privește sectorul vizat de apropierea legislativă.

(3) Conform articolului 436 alineatul (3) din acord, Consiliul de asociere este împuternicit să actualizeze sau să modifice anexele la acord.

(4) În cursul anului 2025, Consiliul de asociere urmează să adopte o decizie privind trecerea la o nouă etapă a deschiderii reciproce a piețelor din Uniune și din Republica Moldova în ceea ce privește sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile și modificarea anexei XXVIII-B la acord.

(5) Articolul 1 alineatul (2) litera (g) din acord prevede că scopul acordului este, printre altele, de a crea condiții pentru îmbunătățirea relațiilor economice și comerciale care să conducă la integrarea treptată a Republicii Moldova în cadrul pieței interne a Uniunii, inclusiv prin instituirea unei zone de liber schimb complex și cuprinzător, ceea ce va permite realizarea unei apropieri legislative și a liberalizării accesului la piață cu implicații majore, în conformitate cu drepturile și obligațiile care decurg din calitatea de membru al Organizației Mondiale a Comerțului și cu aplicarea transparentă a acestor drepturi și obligații.

(6) Astfel cum se menționează în preambulul la acord și în conformitate cu articolul 448 din acord, părțile la acord recunosc importanța apropierii legislației existente a Republicii Moldova de dreptul Uniunii, ceea ce înseamnă că Republica Moldova se asigură că legislația sa existentă și viitoare devine compatibilă cu acquis-ul Uniunii.

(7) Republica Moldova a solicitat continuarea integrării în ceea ce privește sectorul roamingului în Uniune, în special prin trecerea la o nouă etapă a deschiderii piețelor în ceea ce privește serviciile de roaming.

(8) Decizia nr. 1/2023 a Comitetului de asociere UE-Republica Moldova reunit în configurația „Comerț” (2) a completat anexa XXVIII-B (Norme aplicabile serviciilor de telecomunicații) la acord cu actele relevante ale Uniunii referitoare la roamingul în rețelele publice de comunicații mobile.

(9) În temeiul articolului 407 alineatul (3) din acord, la 9 mai 2025, Republica Moldova a informat Uniunea că, în opinia sa, a finalizat apropierea legislativă în ceea ce privește acquis-ul Uniunii în sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile. La 3 și la 20 iunie 2025, Republica Moldova și-a completat notificarea inițială după adoptarea măsurilor de transpunere rămase.

(10) În temeiul articolelor 409 și 451 din acord, Uniunea a efectuat o evaluare și a stabilit, pe baza evaluării respecive, că Republica Moldova a finalizat apropierea legislativă de acquis-ul Uniunii privind roamingul.

(11) Pe această bază, este oportun ca, în temeiul articolului 452 alineatul (2) din acord, Consiliul de asociere să decidă cu privire la trecerea la o nouă etapă a deschiderii reciproce a piețelor în ceea ce privește sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile între Uniune și Republica Moldova.

(12) Pentru a asigura securitatea juridică în ceea ce privește domeniul de aplicare al acquis-ului Uniunii privind roamingul, ar trebui să se precizeze în anexa XXVIII-B la acord care sunt dispozițiile relevante în acest scop.

(13) Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de asociere, întrucât decizia Consiliului de asociere privind trecerea la o nouă etapă a deschiderii reciproce a piețelor în ceea ce privește sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile și modificarea anexei XXVIII-B va fi obligatorie pentru Uniune,

(1) Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, (denumit în continuare „acordul”) a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.

(2) Articolul 1 alineatul (2) litera (g) din acord prevede că scopul acordului este, printre altele, de a crea condiții pentru îmbunătățirea relațiilor economice și comerciale care să conducă la integrarea treptată a Republicii Moldova în cadrul piaței interne a Uniunii Europene (denumită în continuare „Uniunea”), inclusiv prin instituirea unei zone de liber schimb complex și cuprinzător, ceea ce va permite realizarea unei apropieri legislative și a liberalizării accesului la piață cu implicații majore, în conformitate cu drepturile și obligațiile care decurg din calitatea de membru al Organizației Mondiale a Comerțului și cu aplicarea transparentă a acestor drepturi și obligații.

(3) La articolele 102 și 240 din acord se prevede că Republica Moldova urmează să realizeze apropierea legislației sale de acquis-ul Uniunii prevăzut în anexa XXVIII-B la acord, în conformitate cu dispozițiile din anexa respectivă, iar Republica Moldova își reafirmă obligațiile în temeiul articolelor respective.

(4) Republica Moldova a solicitat continuarea integrării în piața internă a Uniunii în ceea ce privește roamingul în rețelele publice de comunicații mobile din Uniune. Ca prim pas pentru continuarea integrării în acest sector, anexa XXVIII-B la acord a fost modificată prin Decizia nr. 1/2023 a Comitetului de asociere UE-Republica Moldova reunit în configurația „Comerț” (2) pentru a include acquis-ul relevant al Uniunii în materie de roaming.

(5) În conformitate cu articolul 407 alineatul (3) din acord, la 9 mai 2025, Republica Moldova a informat Uniunea că consideră realizată apropierea legislativă în ceea ce privește acquis-ul Uniunii în sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile (denumit în continuare „acquis-ul Uniunii privind roamingul”). La 3 și la 20 iunie 2025, Republica Moldova și-a completat notificarea inițială după adoptarea măsurilor de transpunere rămase.

(6) În conformitate cu articolul 409 din acord, Uniunea a efectuat o evaluare. În conformitate cu articolul 452 alineatul (1) din acord, evaluarea respectivă a fost discutată în cadrul Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț” (denumit în continuare „Comitetul pentru comerț”).

(7) Pe această bază, părțile convin că măsurile necesare au fost puse în aplicare, iar respectarea lor este asigurată în mod corespunzător și, prin urmare, este oportun ca Consiliul de asociere să aprobe, în temeiul articolului 452 alineatul (2) din acord, trecerea la o nouă etapă a deschiderii piețelor din sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile între Uniune și Republica Moldova, precum și să decidă cu privire la condițiile de reglementare.

(8) Anumite dispoziții ale Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și al Consiliului (3), ale Regulamentului (UE) 2022/612 al Parlamentului European și al Consiliului (4), ale Regulamentului (UE) 2018/1971 al Parlamentului European și al Consiliului (5), ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2286 al Comisiei (6) și ale Regulamentului delegat (UE) 2021/654 al Comisiei (7) nu sunt relevante pentru obligațiile Republicii Moldova cu privire la apropierea legislativă de acquis-ul Uniunii privind roamingul. Pentru a asigura securitatea juridică, este oportun să se precizeze în anexa XXVIII-B la acord care sunt dispozițiile relevante în acest sens. Acest lucru se realizează fără a aduce atingere obligației Republicii Moldova de a pune în aplicare integral și pe deplin Directiva (UE) 2018/1972, în conformitate cu obligația care îi revine în temeiul articolelor 102 și 240 din acord și în vederea atingerii obiectivului de continuare a integrării în piața internă a Uniunii.

(9) După ce Uniunea și Republica Moldova își acordă reciproc deschiderea piețelor din sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile, tarifele reglementate prevăzute în acquis-ul Uniunii privind roamingul, în special tarifele cu ridicata medii pentru serviciile de roaming prevăzute în Regulamentul (UE) 2022/612 și tarifele de terminare a apelurilor prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2021/654 pot face obiectul unor modificări. Pentru a asigura reciprocitatea în ceea ce privește nivelul tarifelor reglementate aplicabile între întreprinderi în perioada necesară pentru ca Republica Moldova să transpună și să pună în aplicare orice modificări în ordinea sa juridică, este necesar să se prevadă norme specifice privind data de aplicabilitate a normelor privind tarifele reglementate modificate.

(10) Pentru a acorda întreprinderilor care furnizează servicii de roaming în rețelele publice de comunicații din Uniune și din Republica Moldova timpul necesar pentru a pune în aplicare toate cerințele tehnice și juridice care decurg din prezenta decizie, ar trebui să se stabilească o dată de aplicare,

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii, în cursul anului 2025, în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, privind trecerea la o nouă etapă a deschiderii piețelor în ceea ce privește sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile și privind modificarea anexei XXVIII-B (Norme aplicabile serviciilor de telecomunicații) la acordul de asociere respectiv se bazează pe proiectul de decizie a Consiliului de asociere atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 1

Se acordă trecerea la o nouă etapă a deschiderii piețelor în sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile între Uniune și Republica Moldova, în conformitate cu condițiile stabilite în Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), și în prezenta decizie.

Articolul 2

(1) Republica Moldova își reafirmă obligațiile în temeiul articolelor 102 și 240 din acord de apropiere legislativă de acquis-ul Uniunii, astfel cum se prevede în anexa XXVIII-B la acord. (2) Dispozițiile aplicabile ale actelor care constituie acquis-ul Uniunii în sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile (denumit în continuare „acquis-ul Uniunii privind roamingul”) sunt obligatorii pentru Uniune și pentru Republica Moldova (denumite în continuare „părțile”), în conformitate cu adaptările orizontale prevăzute la articolul 3 alineatul (1) de la prezenta decizie și cu măsurile specifice prevăzute în anexa XXVIII-B la acord. Părțile asigură punerea în aplicare deplină și integrală a dispozițiilor respective. În sensul primului paragraf, se înțelege că acquis-ul Uniunii se aplică în întregime, inclusiv cu excepțiile acordate statelor membre ale Uniunii în cursul procesului lor de aderare. (3) Actele care constituie acquis-ul Uniunii privind roamingul, astfel cum sunt specificate în anexa XXVIII-B la acord, sunt obligatorii pentru părți și sunt sau devin parte din ordinea juridică internă a acestora, în special: (a) un act care corespunde unui regulament sau unei decizii a Uniunii devine parte din ordinea juridică internă a Republicii Moldova; (b) un act care corespunde unei directive a Uniunii lasă autorităților din Republica Moldova posibilitatea de a alege forma și metoda de punere în aplicare. (4) În eventualitatea unei discrepanțe între textul acquis-ului Uniunii și orice act prin care acesta este încorporat în ordinea juridică internă a Republicii Moldova, prevalează textul actului Uniunii. (5) În temeiul principiului cooperării loiale, părțile își acordă asistență una alteia, cu deplin respect reciproc, în îndeplinirea sarcinilor prevăzute în prezenta decizie. Părțile iau toate măsurile adecvate pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezenta decizie sau din acte ale instituțiilor Uniunii.

Articolul 3

(1) În scopul punerii în aplicare a prezentei decizii, dacă nu se prevede altfel în acord, dispozițiile acquis-ului Uniunii privind roamingul se aplică în conformitate cu adaptările orizontale următoare: (a) preambulurile actelor care constituie acquis-ul Uniunii privind roamingul nu sunt adaptate în sensul acordului și al prezentei decizii. Acestea sunt relevante, în măsura necesară, pentru interpretarea și aplicarea corecte, în cadrul acordului și al prezentei decizii, a dispozițiilor prevăzute în actele respective; (b) următorii termeni utilizați de actele care constituie acquis-ul Uniunii privind roamingul se citesc după cum urmează: (i) prin termenul „Comunitate” sau „Uniune Europeană”, se înțelege „UE-Republica Moldova”; (ii) prin termenii „drept comunitar sau al Uniunii Europene”, „legislație comunitară sau a Uniunii Europene”, „instrumente comunitare sau ale Uniunii Europene” și „Tratatul CE” sau „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, se înțelege „Acordul de liber schimb UE-Republica Moldova”; (iii) prin termenul „Jurnalul Oficial al Comunităților Europene” sau „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, se înțelege „jurnalele oficiale ale părților”; (c) fără a aduce atingere literei (e), ori de câte ori dispozițiile acquis-ului Uniunii privind roamingul conțin trimiteri la „statul membru (statele membre)”, trimiterile se înțeleg ca incluzând, pe lângă statele membre ale Uniunii, și Republica Moldova; (d) ori de câte ori dispozițiile acquis-ului Uniunii privind roamingul conțin trimiteri la teritoriul „Comunității”, al „Uniunii Europene” sau al „pieței comune”, în sensul acordului și al prezentei decizii, trimiterile se înțeleg ca trimiteri la teritoriile părților, astfel cum sunt definite la articolul 462 alineatele (1) și (2) din acord; (e) ori de câte ori dispozițiile acquis-ului Uniunii privindroamingul conțin trimiteri la instituțiile, comitetele sau alte organisme ale Uniunii, se înțelege că Republica Moldova nu va deveni prin aceasta membră a instituțiilor, comitetelor sau organismelor respective; (f) drepturile conferite și obligațiile impuse statelor membre ale Uniunii sau entităților publice, întreprinderilor sau persoanelor fizice din Uniune în relație unele cu altele sunt considerate a fi conferite sau impuse părților, iar trimiterile la entitățile, întreprinderile sau persoanele fizice menționate sunt considerate, de asemenea, după caz, trimiteri la autoritățile competente, entitățile publice, întreprinderile sau persoanele fizice ale părților; (g) dispozițiile privind intrarea în vigoare sau punerea în aplicare a dispozițiilor aplicabile menționate în actele care constituie acquis-ul Uniunii privind roamingul nu sunt relevante în sensul prezentei decizii. Datele și termenele până la care Republica Moldova urmează să adopte dispozițiile aplicabile și să asigure punerea lor în aplicare completă și deplină sunt specificate în anexa XXVIII-B la acord și în prezenta decizie. (2) Părțile au dreptul de a utiliza, în procedurile stabilite în prezenta decizie, oricare din limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii sau a Republicii Moldova. În cazul în care, într-un document oficial, se utilizează o limbă care nu este o limbă oficială a instituțiilor Uniunii, se prezintă simultan o traducere într-o limbă oficială a instituțiilor Uniunii. (3) Pentru a facilita exercitarea competențelor relevante ale autorităților competente ale părților, aceste autorități își comunică reciproc, la cerere, toate informațiile necesare pentru buna funcționare a prezentei decizii.

Articolul 4

(1) Uniunea își păstrează dreptul de a adopta noi acte juridice sau de a modifica acte existente în sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile. Uniunea informează în scris, în timp util, Republica Moldova și Comitetul pentru comerț cu privire la orice nou act obligatoriu din punct de vedere juridic în sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile, după adoptarea acestuia de către Uniune. (2) Comitetul pentru comerț decide, în termen de trei luni, cu privire la adăugarea unui anumit act legislativ nou sau modificat al Uniunii la anexa XXVIII-B la acord. (3) După adăugarea la anexa XXVIII-B la acord a unui act legislativ nou sau modificat al Uniunii, Republica Moldova transpune și pune în aplicare actul respectiv în sistemul său juridic intern. Dispozițiile aplicabile ale actelor menționate în anexa XXVIII-B la acord devin parte din ordinea juridică internă a Republicii Moldova, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) și cu respectarea următoarelor termene: (a) regulamentele sau deciziile Uniunii se pun în aplicare și se asigură respectarea lor cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de trei luni de la data intrării în vigoare prevăzută pentru regulamentul sau decizia respectivă, în afara cazului în care Comitetul pentru comerț decide altfel; (b) directivele Uniunii se pun în aplicare și se asigură respectarea lor cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de trei luni de la expirarea perioadei de transpunere prevăzute pentru directiva respectivă, în afara cazului în care Comitetul pentru comerț decide altfel. Republica Moldova se asigură că, la finalul perioadei relevante, ordinea sa juridică este pe deplin conformă cu actul juridic al Uniunii care urmează să fie pus în aplicare. (4) Uniunea realizează o evaluare a punerii în aplicare, în cooperare cu Republica Moldova, în conformitate cu principiile stabilite la articolul 409 din acord. (5) În cazul în care Republica Moldova se așteaptă să se confrunte cu dificultăți deosebite în ceea ce privește transpunerea în legislația sa internă a unui act legislativ nou sau modificat al Uniunii, aceasta informează imediat în acest sens Uniunea și Comitetul pentru comerț. Comitetul pentru comerț este în măsură să decidă dacă Republica Moldova poate, în circumstanțe excepționale, să fie parțial și temporar scutită de obligațiile sale privind transpunerea prevăzute la alineatul (3) în ceea ce privește acte legislative noi sau modificate ale Uniunii. În cazul în care Comitetul pentru comerț acordă o astfel de derogare, Republica Moldova raportează periodic cu privire la progresele realizate în transpunerea legislației relevante a Uniunii. (6) În cazul în care, în pofida aplicării alineatului (5), Republica Moldova nu își apropie dreptul intern pentru a ține seama de modificările aduse anexei XXVIII-B la acord sau în cazul în care o evaluare efectuată în temeiul articolului 410 alineatul (6) din acord arată că legislația Republicii Moldova nu mai este apropiată de dreptul Uniunii sau în cazul în care Consiliul de asociere instituit prin articolul 434 din acord nu ia o decizie de actualizare a anexei XXVIII-B la acord în conformitate cu evoluțiile dreptului Uniunii, Uniunea poate suspenda avantajele acordate în temeiul prezentei decizii în conformitate cu articolul 410 alineatele (7) și (8) din acord. Suspendarea este ridicată prompt în cazul în care Comitetul pentru comerț soluționează ulterior situația. (7) Atunci când Republica Moldova dorește să adopte o nouă legislație sau să își modifice legislația existentă în sectorul roamingului în rețelele publice de comunicații mobile, se aplică cerințele de raportare și evaluare prevăzute la articolul 407 alineatul (3) și la articolul 409 din acord.

Articolul 5

În măsura în care dispozițiile acordului, ale prezentei decizii sau ale dispozițiilor aplicabile ale anexei XXVIII-B la acord sunt identice în esență cu normele corespunzătoare din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu actele adoptate în temeiul acestuia, dispozițiile respective se interpretează, în scopul aplicării, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată înainte sau după adoptarea prezentei decizii.

Articolul 6

(1) În cazul în care au apărut sau riscă să apară pentru oricare dintre părți dificultăți economice, societale sau de mediu grave, de natură sectorială sau regională, susceptibile să persiste, în legătură cu tratamentul acordat în temeiul articolului 1, partea în cauză poate lua măsuri de salvgardare corespunzătoare în ceea ce privește tratamentul acordat în temeiul articolului 1, în condițiile și conform procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatele (1)-(6). (2) Aceste măsuri de salvgardare sunt restricționate cu privire la domeniul de aplicare și durata lor la ceea ce este strict necesar pentru a remedia situația în sectorul sau regiunea în cauză. Se acordă prioritate acelor măsuri care afectează cel mai puțin funcționarea acordului.

Articolul 7

(1) În cazul în care una dintre părți ia în considerare posibilitatea de a lua măsuri de salvgardare, aceasta notifică celeilalte părți intenția respectivă prin intermediul Comitetului pentru comerț și furnizează toate informațiile relevante. (2) Părțile inițiază imediat consultări în cadrul Comitetului pentru comerț în vederea identificării unei soluții reciproc acceptabile. Părțile se abțin de la a lua măsuri de salvgardare până nu s-a încercat să se identifice o soluție reciproc acceptabilă. (3) Partea în cauză nu poate lua măsuri de salvgardare decât la o lună de la data notificării prevăzute la alineatul (1), cu excepția cazului în care procedura de consultare prevăzută la alineatul (2) s-a încheiat înainte de expirarea termenului menționat. Prin derogare de la această cerință, atunci când circumstanțe excepționale care necesită o acțiune urgentă exclud o examinare prealabilă, o parte poate să aplice imediat măsurile de protecție strict necesare pentru remedierea situației. (4) Partea în cauză notifică fără întârziere Comitetului pentru comerț măsurile de salvgardare luate și furnizează toate informațiile relevante. (5) Orice măsură de salvgardare se întrerupe atunci când factorii care au condus la adoptarea măsurii respective încetează să existe. (6) Măsurile de salvgardare luate fac obiectul unor consultări continue în cadrul Comitetului pentru comerț în vederea eliminării lor sau a limitării domeniului lor de aplicare. (7) În cazul în care, în pofida aplicării alineatului (6), nu se poate găsi nicio soluție reciproc acceptabilă în termen de șase luni, iar măsura de salvgardare creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în sectorul în cauză, partea în cauză poate lua măsurile de reechilibrare proporționate care sunt strict necesare pentru a remedia dezechilibrul. Se acordă prioritate acelor măsuri care afectează cel mai puțin funcționarea capitolului 6 (Dreptul de stabilire, comerțul cu servicii și comerțul electronic) din titlul V (Comerțul și aspecte legate de comerț) din acord și din prezenta decizie. (8) Partea în cauză notifică fără întârziere Comitetului pentru comerț măsurile de reechilibrare luate și furnizează toate informațiile relevante. Orice măsură de reechilibrare se întrerupe imediat atunci când factorii care au condus la adoptarea măsurii respective încetează să existe. (9) Orice măsură de reechilibrare luată face obiectul unor consultări continue în cadrul Comitetului pentru comerț în vederea eliminării sale sau a limitării domeniului său de aplicare.

Articolul 8

În cazul în care tarifele reglementate prevăzute în acquis-ul Uniunii privind roamingul se modifică după intrarea în vigoare a prezentei decizii, aplicarea lor obligatorie în sensul prezentei decizii începe la aceeași dată pentru ambele părți. Aceasta este fie data intrării în vigoare a modificărilor relevante aduse acquis-ului Uniunii privind roamingul, fie data intrării în vigoare a legislației pe deplin conforme a Republicii Moldova care pune în aplicare modificările relevante ale acquis-ului Uniunii privind roamingul, în urma confirmării prin evaluarea efectuată în temeiul articolului 409 din acord, oricare dintre aceste date este ulterioară celeilalte, fie o altă dată de intrare în vigoare convenită de ambele părți pentru a evita efectul aplicării retroactive. Până la data menționată, tarifele reglementate anterior rămân aplicabile în sensul prezentei decizii.

Articolul 9

Anexa XXVIII-B (Norme aplicabile serviciilor de telecomunicații) la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezenta decizie.

Articolul 10

Prezenta decizie este redactată în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, fiecare din aceste texte fiind în egală măsură autentic.

Articolul 11

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. Se aplică de la 1 ianuarie 2026.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.