Recitale
(1) În temeiul articolului 57 din Regulamentul (UE) 2021/696, orice stat membru poate participa la parteneriatul pentru supravegherea și urmărirea spațială (SST), cu condiția să îndeplinească criteriile stabilite la articolul respectiv.
(2) Normele și procedurile privind participarea statelor membre la subcomponenta SST, instituirea parteneriatului SST și dezvoltarea indicatorilor-cheie de performanță inițiali sunt stabilite în Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1245 a Comisiei (2). S-a constatat că cincisprezece state membre respectă criteriile de participare prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/696, precum și condițiile individuale și colective prevăzute în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1245. Statele membre respective au desemnat entități naționale constitutive care, împreună, constituie parteneriatul SST și care au semnat, la 11 noiembrie 2022, Acordul de parteneriat privind supravegherea și urmărirea spațială (denumit în continuare „Acordul de parteneriat SST”), care stabilește normele și mecanismele de cooperare ale acestora. De asemenea, la 11 iulie 2023, aceste entități au semnat cu serviciul de asistență imediată SST acorduri de punere în aplicare referitoare la cooperarea în materie de supraveghere și urmărire spațială (denumite în continuare „acordurile de punere în aplicare”) și, la 13 iulie 2023, Acordul privind drepturile și obligațiile în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală („Acordul privind DPI”).
(3) Și alte state membre și-au exprimat interesul de a participa la parteneriatul SST. Prin urmare, la 10 octombrie 2024, Comisia a solicitat comitetului programului, întrunit în configurația SSA (conștientizarea situației spațiale), să își facă cunoscut interesul de a participa la parteneriatul SST până la 9 decembrie 2024. Câteva dintre statele membre respective și-au declarat interesul de a participa la parteneriatul SST.
(4) Pentru a le permite și altor state membre să participe la parteneriatul SST, este necesar să se stabilească norme suplimentare privind transmiterea cererilor lor și verificarea conformității acestora cu criteriile de participare prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/696, astfel cum se specifică în condițiile individuale prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1245. Pentru a pregăti cererile de participare ale acestor alte state membre și pentru a se asigura faptul că aportul lor la parteneriatul SST ține seama în mod suficient de realizările de până acum ale parteneriatului SST și se bazează pe acestea, este necesar ca statele respective să aibă acces la acordurile și înțelegerile existente și, dacă este necesar, la orice alte documente accesibile membrilor parteneriatului SST.
(5) În cazul în care statele membre propun senzori pentru parteneriatul SST, este necesar să se prevadă un studiu privind arhitectura, astfel cum figurează în condițiile colective stabilite în Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1245, pentru a demonstra valoarea adăugată a senzorilor respectivi pentru parteneriatul SST existent.
(6) Pentru a le permite statelor membre solicitante să participe la următorul acord de grant care urmează să fie încheiat între parteneriatul SST și Comisie înainte de publicarea următorului grant între T4 2025 și T1 2026, este necesar să se prevadă un termen de transmitere a cererilor pentru statele membre solicitante.
(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului programului, întrunit în configurația SSA, menționat la articolul 107 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/696.
(8) Prezenta decizie trebuie să intre în vigoare cât mai curând posibil astfel încât să se acorde suficient timp pentru prelucrarea solicitărilor și pentru pregătirea următorului acord de grant în vederea asigurării furnizării neîntrerupte a serviciilor SST din UE,