Începe proba gratuită

Decizie 2025/853 · CELEX 32025D0853

Decizia (UE) 2025/853 a Consiliului din 14 aprilie 2025 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a doua sesiuni a Autorității de supraveghere creată în temeiul Protocolului de la Luxemburg la Convenția privind garanțiile internaționale în materie de echipamente mobile referitor la aspecte specifice materialului feroviar rulant

Data act
14.04.2025
Intrare in vigoare
14.04.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202500853
Status
In vigoare
convenție internațională funcționare instituțională material rulant protocol la un acord regulament interior rețea feroviară vehicul pe șine

Recitale

(1) Uniunea a aprobat Protocolul la Convenția privind garanțiile internaționale în materie de echipamente mobile referitor la aspecte specifice materialului feroviar rulant (denumită în continuare „Convenția de la Cape Town”), adoptat la Luxemburg la 23 februarie 2007 (denumit în continuare „Protocolul de la Luxemburg”) prin Decizia 2014/888/UE a Consiliului (1), și a dobândit statutul de organizație de integrare economică regională în temeiul protocolului respectiv.

(2) În cadrul celei de a doua sa sesiuni din 23 aprilie 2025, printre alte puncte de pe ordinea de zi, se preconizează că Autoritatea de supraveghere creată în temeiul articolului XII din Protocolul de la Luxemburg (denumită în continuare „Autoritatea de supraveghere”) își va revizui statutul și regulamentul de procedură și va aproba normele-tip privind identificarea permanentă a materialului feroviar rulant, elaborate în cadrul Comitetului pentru transport terestru al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (denumite în continuare „normele-tip”), astfel cum au fost modificate la 13 noiembrie 2024 (revizia 2).

(3) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de a doua sesiuni a Autorității de supraveghere, întrucât propunerea de revizuire a normelor-tip de către Autoritatea de supraveghere are vocația de a influența în mod decisiv conținutul legislației Uniunii, și anume Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului (2), Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/773 al Comisiei (3) și Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614 a Comisiei (4). În plus, modificările Statutului și ale Regulamentului de procedură care urmează să fie adoptate de Autoritatea de supraveghere pot influența în mod decisiv participarea Uniunii în cadrul organismului respectiv.

(4) Autoritatea de supraveghere urmează să își modifice Statutul, care definește aspecte precum personalitatea juridică a acesteia, atribuțiile și cadrul administrativ, astfel cum se prevede în Convenția de la Cape Town și în Protocolul de la Luxemburg. Modificările preconizate ale Statutului clarifică definiția statului parte – clarificând faptul că orice trimitere din Statut la un stat parte este, de asemenea, o trimitere la o organizație regională, care afectează participarea Uniunii în cadrul organismului respectiv și, prin urmare, ar trebui să fie sprijinită.

(5) Autoritatea de supraveghere urmează să își modifice Regulamentul de procedură pentru a clarifica normele privind exercitarea votului cu majoritate calificată și pentru a introduce noi norme privind organizarea reuniunilor interimare urgente. Cu toate acestea, posibilitatea de a difuza documente pentru reuniuni urgente cu doar trei săptămâni înainte de începerea reuniunii poate duce la dificultăți semnificative în ceea ce privește procedura de coordonare a pozițiilor Uniunii, iar stabilirea unei liste de aspecte urgente ar putea conferi în mod automat un caracter urgent aspectelor care nu sunt, în practică, urgente. Prin urmare, modificările aduse Regulamentului de procedură al Autorității de supraveghere ar trebui să fie sprijinite, cu excepția modificării termenelor de transmitere a documentelor pentru reuniune și fără a specifica aspectele care ar putea fi considerate urgente, pentru a se asigura în mod efectiv posibilitatea Uniunii de a-și coordona pozițiile cu privire la aspectele de relevanță pentru Uniune.

(6) Protocolul de la Luxemburg trebuie să se bazeze pe un sistem clar de identificare și marcare a materialului feroviar rulant, bazat pe standarde internaționale. Normele-tip oferă un cadru pentru atribuirea identificatorului URVIS și pentru marcarea acestuia pe materialul feroviar rulant. Sunt propuse actualizări minore ale respectivelor norme și sunt în interesul funcționării Protocolului de la Luxemburg. Prin urmare, aprobarea normelor-tip, astfel cum au fost modificate la 13 noiembrie 2024 (Revizuirea 2), în sensul Regulamentului privind Registrul internațional al garanțiilor privind materialul rulant, ar trebui sprijinită,

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul celei de a doua sesiuni a Autorității de supraveghere create în temeiul Protocolului la Convenția privind garanțiile internaționale în materie de echipamente mobile referitor la aspecte specifice materialului feroviar rulant, adoptat la Luxemburg la 23 februarie 2007, (denumită în continuare „Autoritatea de supraveghere”), este prevăzută în anexa la prezenta decizie. Reprezentanții Uniunii pot conveni, în cadrul reuniunii Autorității de supraveghere, asupra unor modificări minore ale pozițiilor exprimate în anexa la prezenta decizie, fără să fie necesară o altă decizie a Consiliului.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.