Recitale
(1) Statele membre au transmis Comisiei lista instalațiilor aflate pe teritoriul lor în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE.
(2) În conformitate cu articolul 2 din Decizia (UE) 2021/355 a Comisiei (3), Comisia nu a ridicat obiecții cu privire la listele de instalații care intră sub incidența Directivei 2003/87/CE transmise de Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda și Suedia, cu excepția cazurilor indicate la articolul 1 și în anexele la decizia respectivă.
(3) Statele membre au stabilit și au notificat cantitățile anuale preliminare de certificate gratuite pentru fiecare instalație utilizând valorile de referință revizuite stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/447 al Comisiei (4), în temeiul articolului 14 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2019/331 al Comisiei (5).
(4) La articolul 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/927 a Comisiei (6) s-a stabilit că nu este necesar să se ajusteze cantitățile anuale preliminare de certificate gratuite în temeiul articolului 10a alineatul (5) din Directiva 2003/87/CE, deoarece cererea nu a depășit cantitatea maximă.
(5) Cehia a notificat, prin scrisoarea din 23 iunie 2025, modificările aduse tabelului său național de alocare. Nivelurile de activitate istorice ale subinstalațiilor cu referință pentru căldură și ale subinstalației de termoficare au fost corectate pentru instalația CZ-167. Subinstalația de termoficare din cadrul instalației CZ-128 a fost împărțită într-o subinstalație cu referință pentru căldură și o subinstalație de termoficare.
(6) Germania a notificat, prin scrisoarea din 3 iulie 2025, modificările aduse tabelului său național de alocare. Pentru instalația DE-63 a fost corectat factorul de interschimbabilitate al energiei electrice în cadrul subinstalației cu referință pentru oțel și cărbune EAF. Pentru instalația DE-67 au fost corectați factorii de substituire a energiei electrice din cadrul subinstalației de oțel-carbon în cuptor electric cu arc și din cadrul subinstalației de oțel înalt aliat în cuptor electric cu arc. Nivelul de activitate istoric al subinstalației cu referință pentru căldură a fost corectat pentru instalația DE-1134. Statutul de producător de energie electrică a fost corectat pentru instalația DE-1255. Statutul de producător de energie electrică a fost corectat pentru instalația DE-1687. La instalația DE-1687 a fost adăugată o subinstalație de combustibil. Nivelul de activitate istoric al subinstalației cu referință pentru căldură a fost corectat pentru instalația DE-1868.
(7) Franța a notificat, prin scrisoarea din 4 iulie 2025, modificările aduse tabelului său național de alocare. Nivelul de activitate istoric al subinstalației cu referință pentru căldură a fost corectat pentru instalația FR-12. La instalația FR-12 a fost adăugată o subinstalație cu referință pentru combustibil. Împărțirea în subinstalații a fost corectată pentru instalația FR-443. Nivelurile de activitate istorice ale subinstalației pentru hârtie cretată de calitate superioară și ale subinstalației cu referință pentru căldură au fost corectate pentru instalația FR-443. În plus, la instalația FR-443 au fost adăugate o subinstalație pentru hârtie de calitate superioară necretată și o subinstalație cu referință pentru combustibil. Nivelurile de activitate istorice ale subinstalației cu referință pentru căldură și ale subinstalației cu referință pentru combustibil au fost corectate pentru instalația FR-825. Nivelurile de activitate istorice ale subinstalației cu referință pentru căldură și ale subinstalației cu referință pentru combustibil au fost corectate pentru instalația FR-206282.
(8) Țările de Jos au notificat, prin scrisorile din 24 februarie 2025 și 21 mai 2025, modificările aduse tabelului său național de alocare. Nivelul de activitate istoric al subinstalației cu referință pentru căldură a fost corectat pentru instalația NL-111. Nivelurile de activitate istorice, factorii de interschimbabilitate a energiei electrice și importurile de căldură de la instalații non-ETS au fost corectate pentru subinstalația cu referință pentru căldură, subinstalația cu referință pentru combustibil, subinstalația de cracare cu abur, subinstalația cu compuși aromatici, subinstalația de referință pentru stiren și subinstalația cu oxid de etilenă/etilenglicoli din cadrul instalației NL-383.
(9) Finlanda a notificat, prin scrisoarea din 3 iulie 2025, modificările aduse tabelului său național de alocare. Nivelul de activitate istoric al subinstalației de termoficare a fost corectat pentru instalația FI-26. Nivelurile activității istorice a subinstalației de carton necretat, a subinstalației de carton cretat și a subinstalației cu referință pentru căldură au fost corectate pentru instalația FI-396. O subinstalație cu referință pentru pastă de hârtie reciclată a fost adăugată la instalația FI-399. Nivelurile de activitate istorice ale subinstalației cu referință pentru căldură, ale instalației cu referință pentru combustibil și ale subinstalației cu emisii de proces au fost corectate pentru instalația FI-444. Pentru instalația FI-444 a fost corectat factorul de interschimbabilitate al energiei electrice în cadrul subinstalației de oțel înalt aliat în cuptor electric cu arc. Subinstalația cu referință pentru căldură expusă riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon a instalației FI-445 a fost împărțită într-o subinstalație cu referință pentru căldură expusă riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon și o subinstalație cu referință pentru căldură neexpusă riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. Nivelurile de activitate istorice ale subinstalațiilor cu referință pentru căldură au fost corectate pentru instalația FI-458. Nivelul de activitate istoric al subinstalației cu referință pentru căldură a fost corectat pentru instalația FI-568. Nivelurile de activitate istorice ale subinstalației cu referință pentru căldură și ale subinstalației cu referință pentru combustibil au fost corectate pentru instalația FI-623. Importurile de căldură de la instalații care nu intră sub incidența ETS au fost corectate pentru subinstalația de cracare cu abur și pentru subinstalația fenol/acetonă din cadrul instalației FI-623. Nivelul de activitate istoric al subinstalației cu referință pentru combustibil a fost corectat pentru instalația FI-206121. Subinstalația cu emisii de proces a fost eliminată din instalația FI-206121. Nivelurile de activitate istorice ale subinstalației cu referință pentru combustibil și ale subinstalației cu emisii de proces au fost corectate pentru instalația FI-206136.
(10) Tabelele naționale de alocare notificate sunt conforme cu articolul 10c din Directiva 2003/87/CE, cu Regulamentul delegat (UE) 2019/331 și cu Decizia (UE) 2021/355.
(11) Prin urmare, este oportun să se încredințeze administratorului central sarcina de a introduce corecțiile respective în registrul Uniunii,