Recitale
(1) Se aplică o taxă antidumping (denumită în continuare „taxa extinsă”) la importurile de componente esențiale pentru biciclete originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „China”), ca urmare a extinderii, prin Regulamentul (CE) nr. 71/97, a taxei antidumping instituite asupra importurilor de biciclete originare din China.
(2) În temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 71/97, Comisia este împuternicită să adopte măsurile necesare pentru a autoriza scutirea importurilor de componente esențiale pentru biciclete care nu eludează taxa antidumping.
(3) Respectivele măsuri de punere în aplicare sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 88/97 (denumit în continuare „regulamentul de scutire”), astfel cum a fost modificat, care stabilește sistemul specific de scutire.
(4) Pe această bază, Comisia a scutit de taxa extinsă o serie de asamblori de biciclete (denumiți în continuare „părțile care beneficiază de scutire”).
(5) Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/611 (5), Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene lista părților supuse examinării și lista actualizată a părților care beneficiază de scutire.
(6) În conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din regulamentul de scutire, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene liste succesive cu părțile care beneficiază de scutire. Cea mai recentă Decizie de punere în aplicare (UE) 2024/1279 (6) a Comisiei privind scutirile în temeiul regulamentului de scutire a fost adoptată la 8 mai 2024.
(7) În sensul prezentei decizii, se aplică definițiile prevăzute la articolul 1 din regulamentul de scutire.