Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește norme privind efectuarea controalelor oficiale și a altor activități oficiale de către autoritățile competente din statele membre pentru verificarea conformității cu legislația Uniunii, printre altele, în domeniul siguranței alimentelor în toate stadiile producției, prelucrării și distribuției. Articolul 37 din regulamentul respectiv prevede că autoritățile competente desemnează laboratoare oficiale în vederea efectuării de analize, teste și diagnosticări de laborator pe eșantioane prelevate în cursul controalelor oficiale și al altor activități oficiale.
(2) Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 al Comisiei (2) prevede criteriile microbiologice pentru anumite microorganisme și normele de punere în aplicare care trebuie respectate de operatorii din sectorul alimentar în ceea ce privește cerințele de igienă generale și specifice menționate la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Autoritățile competente din statele membre verifică respectarea de către operatorii din sectorul alimentar a normelor și criteriilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2073/2005, printre altele, prin prelevarea de eșantioane în timpul controalelor oficiale și al altor activități oficiale (denumite în continuare „eșantioane oficiale”) în incintele operatorilor din sectorul alimentar și trimiterea acestora pentru analize la laboratoarele oficiale desemnate.
(3) Nu există norme ale Uniunii privind metodele specifice de analiză de laborator care să fie utilizate în timpul controalelor oficiale menite să verifice conformitatea cu normele și criteriile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2073/2005. Această situație ar putea dăuna calității controalelor oficiale ale produselor alimentare introduse pe piață și ar putea crea denaturări ale concurenței. Pentru a asigura o mai mare uniformitate, fiabilitate și coerență a controalelor oficiale, este necesar, prin urmare, să se stabilească cerințe la nivelul Uniunii pentru metodele analitice care trebuie utilizate de laboratoarele oficiale atunci când acestea analizează eșantioanele oficiale în raport cu criteriile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2073/2005.
(4) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,