Recitale
(1) Ar trebui să înceapă negocieri în vederea încheierii unui acord de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană și Ucraina privind transportul rutier de mărfuri (denumit în continuare „acordul”), inclusiv a duratei acestuia.
(2) Având în vedere circumstanțele excepționale și unice care au impus negocierea acordului și în conformitate cu tratatele, Consiliul a considerat oportun ca Uniunea să exercite temporar competența partajată relevantă care îi este conferită prin tratate. Aceleași rațiuni se aplică și pentru modificarea acordului. Cu toate acestea, orice efect al prezentei decizii asupra repartizării competențelor între Uniune și statele membre ar trebui să fie strict limitat în timp. Prin urmare, competența exercitată de Uniune în temeiul prezentei decizii și al acordului, incluzând modificările care urmează să fie negociate în temeiul prezentei decizii, ar trebui să fie exercitată numai pe perioada de aplicare a acordului. În consecință, competența partajată astfel exercitată va înceta să fie exercitată de către Uniune de îndată ce acordul încetează să se aplice. Fără a aduce atingere altor măsuri ale Uniunii și sub rezerva respectării acestora, competența respectivă va fi din nou exercitată ulterior de statele membre, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În plus, se reamintește faptul că, astfel cum se prevede în Protocolul nr. 25 privind exercitarea competențelor partajate, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la TFUE, în prezenta decizie domeniul de aplicare al exercitării competenței Uniunii include numai elementele reglementate prin prezenta decizie, și nu întregul domeniu. Exercitarea competenței Uniunii prin prezenta decizie nu aduce atingere competențelor respective ale Uniunii și ale statelor membre în ceea ce privește orice negociere, semnare sau încheiere în curs sau viitoare de acorduri internaționale în respectivul domeniu cu orice altă țară terță.
(3) Comisia ar trebui să fie desemnată în calitate de negociator al Uniunii.
(4) Negocierile ar trebui să fie conduse de Comisie în consultare cu Grupul de lucru pentru transport terestru al Consiliului și în conformitate cu rolurile respective ale instituțiilor prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din TUE și la articolul 218 din TFUE, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene,