Recitale
(1) În conformitate cu Decizia (UE) 2022/1158 a Consiliului (2), Acordul dintre Uniunea Europeană și Ucraina privind transportul rutier de mărfuri (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la data de 29 iunie 2022, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
(2) Având în vedere perturbările importante din sectorul transporturilor din Ucraina cauzate de războiul de agresiune purtat de Rusia, este necesar să se găsească rute alternative pe șosea pentru ca Ucraina să își poată exporta stocurile de cereale, de combustibil, de produse alimentare și de alte mărfuri relevante.
(3) Având în vedere că autorizațiile Conferinței Europene a Miniștrilor Transporturilor ale statelor membre și acordurile bilaterale dintre statele membre și Ucraina nu le permit operatorilor ucraineni de transport rutier de mărfuri să dispună de flexibilitatea necesară pentru a-și intensifica și planifica operațiunile prin și cu Uniunea, este esențial să se liberalizeze transportul rutier de mărfuri pentru operațiuni bilaterale și pentru tranzit.
(4) Având în vedere circumstanțele excepționale și unice care necesită semnarea, aplicarea cu titlu provizoriu și încheierea acordului și în conformitate cu tratatele, este oportun ca Uniunea să exercite temporar competența partajată relevantă care îi este conferită prin tratate. Orice efect al prezentei decizii asupra repartizării competențelor între Uniune și statele membre ar trebui să fie strict limitat în timp. Competența exercitată de Uniune în temeiul prezentei decizii și al acordului ar trebui, prin urmare, să fie exercitată numai în ceea ce privește perioada de aplicare a acordului. În consecință, competența partajată astfel exercitată va înceta să fie exercitată de către Uniune de îndată ce acordul încetează să se aplice. Fără a aduce atingere altor măsuri ale Uniunii și sub rezerva respectării acestora, competența respectivă va fi din nou exercitată ulterior de statele membre, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În plus, se reamintește faptul că, astfel cum se prevede în Protocolul nr. 25 privind exercitarea competențelor partajate, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE, în prezenta decizie domeniul de aplicare al exercitării competenței Uniunii include numai elementele reglementate de prezenta decizie și de acord, și nu întregul domeniu. Exercitarea competenței Uniunii prin prezenta decizie nu aduce atingere competențelor respective ale Uniunii și ale statelor membre în ceea ce privește orice negociere, semnare sau încheiere în curs sau viitoare a unor acorduri internaționale în respectivul domeniu cu orice altă țară terță.
(5) Războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei a compromis, pentru mulți conducători auto ucraineni, posibilitatea de a urma procedurile administrative legate de documentele conducătorului auto, cum ar fi cererile de permise de conducere internaționale sau emiterea de noi documente ale conducătorului auto în cazul pierderii sau al furtului acestora. Este important așadar să se abordeze aceste circumstanțe excepționale prin prevederea unor măsuri specifice care să scutească conducătorii auto de obligația de a prezenta un permis de conducere internațional, care să recunoască deciziile luate de Ucraina de a prelungi valabilitatea administrativă a documentelor conducătorului auto și care să faciliteze schimbul de informații între autoritățile competente ale părților la acord în scopul combaterii fraudei și a falsificării documentelor conducătorului auto.
(6) Acordul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii,