Recitale
(1) Pentru ca investitorii și autoritățile de supraveghere să înțeleagă modul în care o formă sintetică sau contingentă de reținere este echivalentă cu una dintre opțiunile de reținere prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/2402, în documentul final de ofertă, în prospect, în rezumatul tranzacției sau în prezentarea generală a principalelor caracteristici ale securitizării ar trebui să se descrie utilizarea acestor forme de reținere și detaliile aferente.
(2) La articolul 6 alineatul (3) literele (a)-(e) din Regulamentul (UE) 2017/2402 sunt stabilite diferite modalități de îndeplinire a cerinței de reținere a riscului prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat. Pentru a armoniza aplicarea cerinței de reținere a riscului și pentru a obține o reținere echivalentă a unui interes economic net semnificativ într-o securitizare, este necesar să se precizeze mai detaliat aceste modalități, inclusiv îndeplinirea cerinței de reținere printr-o formă sintetică sau contingentă de reținere. În cadrul unui program ABCP, o facilitate de lichiditate care acoperă 100 % din riscul de credit al fiecăreia dintre expunerile securitizate sau care constituie o poziție care suportă prima pierdere cu privire la securitizare este echivalentă cu reținerea unui interes economic net în securitizare. Prin urmare, astfel de programe ABCP ar trebui considerate conforme cu cerința de reținere a riscului în concordanță cu articolul 6 alineatul (3) literele (a) și (d) din Regulamentul (UE) 2017/2402.
(3) Marja sintetică în exces este definită la articolul 2 punctul 29 din Regulamentul (UE) 2017/2402 ca fiind un cuantum stabilit prin contract de către inițiator pentru a acoperi pierderile. În consecință, marja sintetică în exces generează o valoare a expunerii care ar trebui luată în considerare la măsurarea interesului economic net semnificativ la inițiere. Prin urmare, marja sintetică în exces ar trebui să fie recunoscută ca o posibilă formă de respectare de către inițiatorul unei securitizări sintetice a cerinței de reținere a riscului în cazul în care respectiva marjă sintetică în exces îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2402 și în cazul în care respectiva marjă sintetică în exces face obiectul unei cerințe de capital în conformitate cu reglementarea prudențială aplicabilă.
(4) Marjele sintetice în exces pot fi desemnate în două moduri diferite. Unul dintre acestea constă în furnizarea de îmbunătățiri ale calității creditului pentru tranșa de rang superior sau tranșa de tip mezanin. Un al doilea mod constă în furnizarea de îmbunătăți ale calității creditului pentru toate tranșele, inclusiv tranșa care suportă prima pierdere. În cazul în care marja sintetică în exces furnizează îmbunătățiri ale calității creditului numai pentru tranșele de rang superior sau tranșele mezanin, aceasta nu poate fi tratată ca o tranșă care suportă prima pierdere. Prin urmare, reținătorul ar trebui să rețină cel puțin un cuantum minim în toate tranșele pentru a se conforma articolului 6 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/2402. În cazul în care marja sintetică în exces furnizează îmbunătățiri ale calității creditului pentru toate tranșele, marja sintetică în exces ar trebui să fie echivalentă cu o tranșă care suportă prima pierdere din securitizarea sintetică și, prin urmare, să fie considerată conformă cu articolul 6 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul (UE) 2017/2402.
(5) Este necesar să se precizeze interesul economic care trebuie reținut atunci când expunerile-suport ale unei securitizări includ sumele trase și neutilizate din facilitățile de credit. Deoarece riscul de credit este determinat pe baza sumelor trase, interesul economic net ar trebui să se măsoare luând în considerare numai sumele respective.
(6) Pentru a asigura îndeplinirea continuă a cerinței de reținere în cazul în care interesul economic net este reținut de grupul consolidat, iar reținătorul care aparține grupului nu mai este inclus în sfera supravegherii pe bază consolidată, este necesar să se prevadă că una sau mai multe dintre celelalte entități incluse în sfera supravegherii pe bază consolidată ar trebui să își asume o expunere la securitizare.
(7) Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2017/2402 interzice vânzarea sau acoperirea interesului economic reținut, deoarece acest lucru ar elimina expunerea reținătorului la riscul de credit al pozițiilor sau expunerilor din securitizare reținute. Prin urmare, acoperirea riscurilor ar trebui să fie permisă numai în cazul în care acoperă reținătorul împotriva altor riscuri decât riscul de credit al pozițiilor sau expunerilor din securitizare reținute. Cu toate acestea, acoperirea riscurilor ar trebui să fie permisă și în cazul în care este efectuată înainte de securitizare ca element legitim și prudent al acordării de credite sau al gestionării riscurilor și nu creează o diferențiere în beneficiul reținătorului între riscul de credit al pozițiilor sau expunerilor din securitizare reținute și pozițiile sau expunerile din securitizare transferate investitorilor. În plus, în cazul securitizărilor în care reținătorul se angajează să rețină mai mult decât interesul economic net semnificativ minim de 5 %, acoperirea riscurilor nu ar trebui să fie interzisă pentru orice interes reținut care depășește procentul respectiv, cu condiția ca circumstanțele respective să fie prezentate în documentul final de ofertă, în prospect, în rezumatul tranzacției sau în prezentarea generală a principalelor caracteristici ale securitizării.
(8) Pentru a asigura reținerea continuă a interesului economic net semnificativ, reținătorii ar trebui să se asigure că nu există niciun mecanism încorporat în structura de securitizare prin care interesul economic net semnificativ reținut, măsurat în momentul inițierii tranzacției, scade mai rapid decât interesul transferat. Din același motiv, interesul economic net semnificativ reținut nu ar trebui să fie tratat prioritar din punctul de vedere al fluxurilor de trezorerie pentru a beneficia în mod preferențial de rambursare sau amortizare într-un mod care ar reduce respectivul interes economic net semnificativ reținut sub 5 % din valoarea nominală continuă a tranșelor vândute sau transferate către investitori ori a expunerilor securitizate sau sub valoarea netă de 5 % în cazul expunerilor neperformante ale securitizărilor tradiționale de expuneri neperformante (NPE). În plus, îmbunătățirea calității creditului asigurată investitorului care își asumă expunerea la o poziție din securitizare nu ar trebui să scadă în mod disproporționat față de rata de rambursare a expunerilor-suport. Această cerință nu ar trebui să împiedice reținătorul să fie remunerat în mod prioritar pentru serviciile prestate în favoarea entității special constituite în scopul securitizării, cu condiția ca valoarea remunerației să fie stabilită în condiții de concurență deplină și ca structura unei astfel de remunerații să nu submineze cerința de reținere.
(9) În cazul în care interesele debitorului principal sunt pe deplin aliniate cu cele ale investitorului, inclusiv în situația în care securitizarea cuprinde exclusiv obligațiuni garantate proprii emise sau alte instrumente de datorie proprii emise, entitatea care securitizează instrumentele respective nu ar trebui să fie obligată să ia nicio măsură suplimentară pentru a respecta cerința de reținere a riscului.
(10) Articolul 8 din Regulamentul (UE) 2017/2402 prevede anumite excepții de la interdicția privind resecuritizările. Întrucât cerințele de reținere se aplică celor două niveluri ale tranzacțiilor implicate într-o resecuritizare, este necesar să se precizeze modul în care tranzacțiile respective trebuie să respecte cerința de reținere. Ca regulă generală, primele securitizări ale expunerilor și al doilea nivel al tranzacției, cel de „reîmpachetare”, ar trebui tratate separat în scopul îndeplinirii cerinței de reținere a riscului. Prin urmare, ar trebui să existe o obligație de a păstra un interes economic net semnificativ la fiecare dintre aceste niveluri. Același lucru ar trebui să se aplice în cazul tranzacțiilor cu mai multe securitizări-suport, cum ar fi programele ABCP, altele decât cele menționate la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/2402. Cu toate acestea, este posibil ca inițiatorul securitizării, care acționează în calitate de reținător, să securitizeze pozițiile pe care le-a reținut peste cerința minimă de reținere la primul nivel al unei securitizări. În acest caz, inițiatorul respectiv nu ar trebui să aibă obligația de a reține un interes suplimentar la nivelul resecuritizării, cu condiția să nu se adauge alte expuneri sau poziții la portofoliul-suport al resecuritizării. În aceste cazuri, resecuritizarea ar trebui să fie considerată doar ca al doilea segment al aceleiași tranzacții, care nu ar modifica în mod semnificativ baza economică a securitizării. Reținerea inițială la nivelul securitizării ar trebui, prin urmare, să fie suficientă pentru a îndeplini scopul cerinței de reținere a riscului. În cele din urmă, simpla resegmentare de către inițiatorul securitizării a unei poziții din securitizare în tranșe contigue nu ar trebui să fie considerată o resecuritizare în sensul cerinței de reținere.
(11) Cerințele privind selecția activelor prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2402 fac parte integrantă din cadrul de reținere a riscului. În cazul în care inițiatorii ar putea alege active pentru a securitiza portofolii cu o calitate a creditului mai slabă și, în special, fără ca investitorii sau a potențialii investitori să aibă cunoștință de acest lucru, scopul și eficacitatea reținerii riscului pentru a alinia interesele inițiatorilor și ale investitorilor ar fi grav subminate. În acest scenariu, în timp ce inițiatorul ar utiliza securitizarea pentru a elimina activele riscante, investitorii ar fi induși în eroare bazându-se pe reținerea de către inițiator a unei părți din risc ca dovadă a unei alinieri adecvate a intereselor. Pentru a evita un astfel de scenariu și pentru a asigura certitudinea și securitatea juridică, este necesar să se stabilească criterii pe care inițiatorii se pot baza pentru a asigura conformitatea cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2402. În plus, ar trebui furnizate, de asemenea, criterii pentru determinarea „activelor comparabile”. Ar trebui să se considere că securitizările în cazul cărora nu este posibilă comparația menționată la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2402 deoarece toate activele comparabile au fost transferate către SSPE îndeplinesc cerințele de la alineatul respectiv, dacă în documentul final de ofertă, în prospect, în rezumatul tranzacției sau în prezentarea generală a principalelor caracteristici ale securitizării se precizează nu este posibil să se prezinte această comparație.
(12) În cazul în care a fost inițiată o procedură de insolvență cu privire la reținător sau în cazul în care reținătorul nu poate acționa în continuare în această calitate din motive independente de controlul său sau de controlul acționarilor săi, ar trebui să fie posibil ca o altă entitate juridică ce respectă articolul 6 din Regulamentul (UE) 2017/2402 să rețină interesul economic net semnificativ reținut rămas, astfel încât alinierea intereselor să aibă loc în continuare.
(13) În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/2402, numai societățile de administrare care pot demonstra că dețin cunoștințe de specialitate în ceea ce privește administrarea expunerilor similare expunerilor securitizate pot acționa în calitate de reținători într-o securitizare tradițională de NPE-uri. Prin urmare, este oportun să se stabilească criteriile pe care societățile de administrare ar trebui să le îndeplinească pentru a putea demonstra că dețin cunoștințele de specialitate necesare în ceea ce privește administrarea expunerilor similare celor securitizate.
(14) Regulamentul delegat (UE) nr. 625/2014 al Comisiei (2) completează dispozițiile privind reținerea riscului prevăzute la articolul 405 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) pentru instituțiile de credit și firmele de investiții. Regulamentul (UE) 2017/2401 al Parlamentului European și al Consiliului (4) a modificat Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prin eliminarea părții a cincea și, prin urmare, a articolului 405 din regulamentul respectiv. Cerințele privind reținerea riscului prevăzute la articolul 405 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sunt prevăzute în prezent la articolul 6 din Regulamentul (UE) 2017/2402. Prin urmare, este oportun să se abroge Regulamentul delegat (UE) nr. 625/2014, fără a aduce atingere articolului 43 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2017/2402.
(15) Prezentul regulament are la bază proiectele de standarde tehnice de reglementare elaborate în strânsă cooperare cu Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe și cu Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale și prezentate Comisiei de către Autoritatea Bancară Europeană.
(16) Autoritatea Bancară Europeană a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat opinia Grupului părților interesate din domeniul bancar instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5),