Recitale
(1) Uniunea și-a stabilit obiectivul de a oferi cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție fără frontiere interne, în interiorul căruia să fie asigurată libera circulație a persoanelor. În același timp, Uniunea ar trebui să se asigure că spațiul respectiv rămâne un loc sigur. Obiectivul respectiv poate fi realizat doar printr-o cooperare mai eficientă și coordonată a autorităților de aplicare a legii și a autorităților judiciare la nivel național și internațional și prin măsuri adecvate de prevenire și combatere a criminalității, inclusiv a criminalității organizate și a terorismului.
(2) Realizarea respectivului obiectiv este deosebit de dificilă atunci când criminalitatea capătă o dimensiune transfrontalieră pe teritoriul a două sau a mai multor state membre și/sau țări terțe. În astfel de situații, statele membre trebuie să își poată uni forțele și operațiunile pentru a face posibile anchete transfrontaliere și urmăriri penale eficace și eficiente, pentru care schimbul de informații și de probe este esențial. Unul dintre cele mai de succes instrumente pentru cooperarea transfrontalieră este reprezentat de echipele comune de anchetă (joint investigation teams – JIT), care permit cooperarea și comunicarea directă între autoritățile judiciare și de aplicare a legii din mai multe state membre și, eventual, din țări terțe, astfel încât acestea să își poată organiza acțiunile și anchetele în cel mai eficient mod. Echipele comune de anchetă sunt înființate pentru un scop specific și pentru o perioadă limitată de către autoritățile competente din două sau mai multe state membre și, eventual, din țări terțe, pentru a efectua în comun anchete penale cu impact transfrontalier.
(3) JIT s-au dovedit a fi esențiale în îmbunătățirea cooperării judiciare în ceea ce privește anchetarea și urmărirea penală a crimelor transfrontaliere, cum ar fi criminalitatea informatică, terorismul și criminalitatea gravă și organizată, prin reducerea procedurilor și formalităților consumatoare de timp între membrii JIT. Intensificarea utilizării JIT a întărit și cultura cooperării transfrontaliere în materie penală între autoritățile judiciare din Uniune.
(4) Acquis-ul Uniunii prevede două cadre juridice pentru constituirea JIT cu participarea a cel puțin două state membre: articolul 13 din Convenția elaborată de Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (2) și Decizia-cadru 2002/465/JAI a Consiliului (3). Țările terțe pot fi implicate în JIT în calitate de părți în cazul în care există un temei juridic pentru o asemenea implicare, cum ar fi articolul 20 din Al doilea protocol adițional la Convenția europeană privind asistența reciprocă în materie penală, semnată la Strasbourg la 8 noiembrie 2001 (4) și articolul 5 din Acordul privind asistența judiciară reciprocă între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii (5).
(5) Autoritățile judiciare internaționale joacă un rol esențial în investigarea și urmărirea penală a crimelor internaționale. Reprezentanții acestor autorități pot participa la o anumită JIT pe baza unei invitații a membrilor JIT în temeiul acordului relevant privind constituirea unei JIT (denumit în continuare „acordul privind JIT”). Prin urmare, ar trebui de asemenea facilitat schimbul de informații și probe dintre autoritățile naționale competente și orice altă instanță, tribunal sau mecanism care vizează combaterea crimelor grave care preocupă comunitatea internațională în ansamblu, în special Curtea Penală Internațională (CPI). Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să ofere reprezentanților acestor autorități judiciare internaționale accesul la platforma informatică (denumită în continuare „platforma de colaborare pentru JIT”) pentru a consolida cooperarea internațională în ceea ce privește anchetarea și urmărirea penală a crimelor internaționale.
(6) Există o nevoie urgentă de a crea o platformă de colaborare pentru ca JIT să comunice eficient și să facă schimb de informații și de probe într-un mod securizat, pentru a se garanta că persoanele responsabile de cele mai grave crime pot fi trase rapid la răspundere. Respectiva nevoie este subliniată de mandatul Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului (6), care a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2022/838 al Parlamentului European și al Consiliului (7), care permite Eurojust să conserve, să analizeze și să stocheze probe referitoare la genocid, la crime împotriva umanității, la crime de război și la infracțiuni conexe și care permite schimbul de probe aferente cu autoritățile naționale competente și cu autoritățile judiciare internaționale, în special cu CPI.
(7) Cadrele juridice existente la nivelul Uniunii nu stabilesc modul în care fac schimb de informații și comunică entitățile care participă la o JIT. Entitățile respective ajung la un acord cu privire la aceste schimburi și la comunicare pe baza nevoilor și a mijloacelor disponibile. Pentru a combate criminalitatea transfrontalieră care este din ce în ce mai complexă și are o evoluție rapidă, viteza, cooperarea și eficiența sunt esențiale. Totuși, în prezent nu există niciun sistem care să sprijine gestionarea JIT, care să permită căutarea și înregistrarea mai eficientă a probelor și care să securizeze datele schimbate între cei implicați într-o JIT. Lipsesc în mod evident canale dedicate, securizate și eficace la care să poată recurge toți cei implicați într-o JIT și prin care să se poată face schimb rapid de volume mari de informații și de probe sau care să permită o comunicare securizată și eficace. În plus, nu există niciun sistem care să sprijine gestionarea JIT, inclusiv trasabilitatea probelor partajate între cei implicați într-o JIT într-un mod care respectă cerințele legale în fața instanțelor naționale, sau planificarea și coordonarea operațiunilor unei JIT.
(8) Având în vedere posibilitățile din ce în ce mai mari de infiltrare a criminalității în sistemele de tehnologie a informației (IT), situația actuală ar putea împiedica eficacitatea și eficiența anchetelor transfrontaliere și ar putea periclita și încetini aceste anchete și urmăriri penale din cauza schimbului nesecurizat și nedigital de informații și probe, făcându-le, prin urmare, mai costisitoare. În special, autoritățile judiciare și de aplicare a legii trebuie să se asigure că sistemele lor sunt cât mai moderne și mai sigure și că toți membrii JIT se pot conecta și pot interacționa cu ușurință, independent de sistemele lor naționale.
(9) Este important ca cooperarea JIT să fie ameliorată și sprijinită de instrumente informatice moderne. Viteza și eficiența schimburilor dintre cei implicați într-o JIT ar putea fi îmbunătățite considerabil prin crearea unei platforme informatice dedicate pentru a sprijini funcționarea JIT. Prin urmare, este necesar să se stabilească norme de instituire a unei platforme de colaborare pentru JIT la nivelul Uniunii pentru a-i ajuta pe cei implicați într-o JIT să colaboreze, să comunice în mod securizat și să facă schimb de informații și de probe.
(10) Platforma de colaborare pentru JIT ar trebui utilizată numai în cazul în care există, printre altele, un temei juridic în dreptul Uniunii pentru constituirea unei JIT. În cazul tuturor JIT constituite exclusiv pe temeiuri juridice internaționale, nu ar trebui utilizată platforma de colaborare pentru JIT deoarece aceasta este finanțată din bugetul Uniunii și dezvoltată pe baza legislației Uniunii. Cu toate acestea, în cazul în care autoritățile competente ale unei țări terțe sunt parte la un acord privind JIT care are un temei juridic din dreptul Uniunii, precum și unul internațional, reprezentanții autorităților competente ale respectivei țări terțe ar trebui să fie considerate membre ale JIT.
(11) Utilizarea platformei de colaborare pentru JIT ar trebui să se facă în mod voluntar. Totuși, având în vedere valoarea adăugată pe care o reprezintă pentru anchetele transfrontaliere, utilizarea sa este puternic încurajată. Utilizarea sau neutilizarea platformei de colaborare pentru JIT nu ar trebui să aducă atingere sau să afecteze legalitatea altor forme de comunicare sau de schimb de informații și nici nu ar trebui să modifice modul în care sunt constituite, organizate sau în care funcționează JIT. Instituirea platformei de colaborare pentru JIT nu ar trebui să afecteze temeiurile juridice care stau la baza constituirii JIT, și nici legislația procedurală națională aplicabilă în ceea ce privește colectarea și utilizarea probelor obținute. Reprezentanților altor autorități naționale competente, cum ar fi autoritățile vamale, atunci când aceștia sunt membri ai JIT constituite în temeiul Deciziei-cadru 2002/465/JAI, ar trebui să li se permită accesul la spațiile de colaborare JIT. Platforma de colaborare pentru JIT ar trebui să ofere doar un instrument informatic securizat pentru îmbunătățirea cooperării, accelerarea fluxului de informații între utilizatorii săi și creșterea securității datelor schimbate și a eficacității JIT.
(12) Platforma de colaborare pentru JIT ar trebui să acopere etapele operaționale și postoperaționale ale unei JIT, din momentul în care acordul relevant privind JIT este semnat de membrii săi până la finalizarea evaluării JIT. Din cauza faptului că actorii care participă la procesul de constituire a JIT sunt diferiți de cei care sunt membri ai JIT după înființarea acesteia, procesul de constituire a unei JIT, în special negocierea conținutului și semnarea acordului privind JIT, nu ar trebui să fie gestionat de platforma de colaborare pentru JIT. Totuși, ca urmare a necesității unui instrument electronic de sprijinire a procesului de semnare a unui acord privind JIT, este important pentru Comisie să ia în considerare includerea acestui proces în sistemul de schimb digital de probe electronice (eEDES), care este un portal online securizat pentru solicitările și răspunsurile în format electronic dezvoltat de Comisie.
(13) Pentru fiecare JIT care utilizează platforma de colaborare pentru JIT, membrii JIT ar trebui încurajați să efectueze o evaluare a JIT, fie în etapa operațională a acesteia, fie după încheierea activității sale, utilizând instrumentele oferite de platforma de colaborare pentru JIT.
(14) Un acord privind JIT, inclusiv toate apendicele, ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru utilizarea platformei de colaborare pentru JIT. Conținutul tuturor acordurilor viitoare privind JIT ar trebui adaptat pentru a ține seama de dispozițiile relevante ale prezentului regulament.
(15) Rețeaua de experți naționali în materie de JIT, care a fost creată în 2005 (denumită în continuare „rețeaua JIT”) a elaborat un model de acord care include apendice, pentru a facilita constituirea JIT. Conținutul modelului de acord și al apendicelor la acesta ar trebui adaptat pentru a ține seama de decizia de a utiliza platforma de colaborare pentru JIT și de normele de acces la platforma de colaborare pentru JIT.
(16) Din punct de vedere operațional, platforma de colaborare pentru JIT ar trebui să fie compusă din spații de colaborare JIT izolate, create pentru fiecare JIT găzduită de platforma de colaborare pentru JIT.
(17) Din punct de vedere tehnic, platforma de colaborare pentru JIT ar trebui să fie accesibilă printr-o conexiune securizată prin internet și ar trebui să fie compusă dintr-un sistem informatic centralizat, accesibil prin intermediul unui portal web securizat, un software de comunicare pentru dispozitivele mobile și de birou, inclusiv un mecanism avansat de înregistrare și monitorizare și o conexiune între sistemul informatic centralizat și instrumentele informatice relevante care sprijină funcționarea JIT și care sunt gestionate de Secretariatul rețelei JIT.
(18) Scopul platformei de colaborare pentru JIT ar trebui să fie acela de a facilita coordonarea și gestionarea unei JIT. Platforma de colaborare pentru JIT ar trebui să asigure schimbul și stocarea temporară de informații și probe operaționale, să asigure comunicarea securizată, să asigure trasabilitatea probelor și să sprijine procesul de evaluare a unei JIT. Toți cei implicați într-o JIT ar trebui încurajați să utilizeze toate funcționalitățile platformei de colaborare pentru JIT și să înlocuiască în măsura posibilităților canalele de comunicare și de schimb de date care sunt utilizate în prezent cu cele ale platformei de colaborare pentru JIT.
(19) Coordonarea și schimbul de date între agențiile Uniunii și organismele din spațiul comun de libertate, securitate și justiție care sunt implicate în domeniul cooperării judiciare și membrii JIT sunt esențiale pentru a asigura un răspuns coordonat al Uniunii la activitățile infracționale și pentru a oferi un sprijin esențial statelor membre în combaterea criminalității. Platforma de colaborare pentru JIT ar trebui să completeze instrumentele existente care permit schimbul securizat de date între autoritățile judiciare și de aplicare a legii, cum ar fi aplicația de rețea pentru schimbul securizat de informații (SIENA) gestionată de Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) instituită prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (8).
(20) Funcționalitățile legate de comunicare ale platformei de colaborare pentru JIT ar trebui să fie furnizate de un software de ultimă generație care permite comunicații netrasabile care urmează să fie stocate local pe dispozitivele utilizatorilor platformei de colaborare pentru JIT.
(21) O funcționalitate adecvată care să permită schimbul de informații și probe operaționale, inclusiv de fișiere mari, ar trebui să fie asigurată printr-un mecanism de încărcare/descărcare conceput pentru a stoca datele la nivel central numai pentru perioada limitată necesară pentru transferul tehnic al datelor. De îndată ce datele sunt descărcate de toți destinatarii, acestea ar trebui șterse automat și definitiv de pe platforma de colaborare pentru JIT.
(22) Având în vedere experiența sa în gestionarea sistemelor la scară largă în domeniul justiției și afacerilor interne, Agenției Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului (9), ar trebui să i se încredințeze sarcina de a proiecta, dezvolta și exploata platforma de colaborare pentru JIT, utilizând funcționalitățile existente ale SIENA și alte funcționalități ale Europol pentru a asigura complementaritatea și, dacă este cazul, conectivitatea. Prin urmare, mandatul eu-LISA ar trebui să fie modificat pentru a reflecta aceste noi sarcini și ar trebui să se pună la dispoziția eu-LISA resursele financiare și umane necesare pentru a-și îndeplini responsabilitățile care îi revin în temeiul prezentului regulament. În această privință, ar trebui stabilite norme privind responsabilitățile eu-LISA în calitate de agenție însărcinată cu dezvoltarea, exploatarea tehnică și întreținerea platformei de colaborare pentru JIT.
(23) eu-LISA ar trebui să asigure că datele deținute de autoritățile de aplicare a legii ar putea, acolo unde este necesar, să fie transmise cu ușurință din SIENA către platforma de colaborare pentru JIT. În acest scop, Comisia ar trebui să transmită Parlamentului European și Consiliului un raport care să evalueze necesitatea, fezabilitatea și caracterul adecvat al unei conexiuni între platforma de colaborare pentru JIT și SIENA. Respectivul raport ar trebui să conțină condițiile, specificațiile tehnice și procedurile care asigură o conexiune și un schimb de date securizate și eficiente. Evaluarea ar trebui să aibă în vedere necesitatea unui nivel ridicat de protecție a datelor pentru o astfel de conexiune, bazat pe cadrul juridic existent de protecție a datelor la nivelul Uniunii și al statelor membre, cum ar fi Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (10), Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (11) și normele aplicabile organelor, oficiilor sau agențiilor relevante ale Uniunii cuprinse în actele juridice de instituire a acestora. Ar trebui să se țină seama de nivelul de protecție a datelor care vor fi schimbate în cadrul platformei de colaborare pentru JIT, și anume date sensibile și neclasificate. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725, înaintea transmiterii raportului respectiv către Parlamentul European și Consiliu, Comisia ar trebui de asemenea să consulte Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor cu privire la impactul asupra protecției drepturilor și libertăților persoanelor fizice rezultat din prelucrarea preconizată a datelor cu caracter personal.
(24) De la crearea rețelei JIT în 2005, Secretariatul rețelei JIT sprijină activitatea rețelei JIT prin organizarea de reuniuni anuale și cursuri de formare, prin colectarea și analizarea evaluărilor JIT individuale și prin gestionarea programului de finanțare JIT al Eurojust. Din 2011, Secretariatul rețelei JIT este găzduit de Eurojust ca unitate separată. Eurojust ar trebui să dispună de personal adecvat alocat Secretariatului rețelei JIT pentru a permite Secretariatului rețelei JIT să sprijine utilizatorii platformei de colaborare pentru JIT în aplicarea practică a platformei de colaborare pentru JIT, să furnizeze în mod curent îndrumare și asistență, să elaboreze și să ofere cursuri de formare, să sensibilizeze cu privire la platforma de colaborare pentru JIT și să promoveze utilizarea acesteia.
(25) Având în vedere instrumentele informatice existente care sprijină operațiunile JIT și care sunt găzduite de Eurojust și gestionate de Secretariatul rețelei JIT, este necesar ca platforma de colaborare pentru JIT să fie conectată cu aceste instrumente informatice, pentru a facilita gestionarea JIT. În acest scop, Eurojust ar trebui să asigure adaptarea tehnică a sistemelor sale necesară pentru a stabili o astfel de conexiune. Eurojust ar trebui de asemenea să dispună și de resursele financiare și umane adecvate pentru a-și îndeplini responsabilitățile în această privință.
(26) În cursul fazei operaționale a unei JIT, Eurojust și Europol oferă sprijin operațional valoros membrilor JIT, oferindu-le o gamă largă de instrumente de sprijin, inclusiv birouri mobile, analize analitice și încrucișate, centre de coordonare și operaționale, coordonarea urmăririi penale, expertiză și finanțare.
(27) Pentru a se asigura o diviziune clară a drepturilor și a sarcinilor, ar trebui stabilite norme privind responsabilitățile statelor membre, ale Eurojust, ale Europol, ale Parchetului European (EPPO) instituit prin Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (12), ale Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) instituit prin Decizia 1999/352/CE, CECO, Euratom a Comisiei (13) și ale altor organe, oficii și agenții competente ale Uniunii, inclusiv condițiile în care acestea pot utiliza în scopuri operative platforma de colaborare pentru JIT.
(28) Prezentul regulament stabilește detaliile privind mandatul, componența și aspectele organizatorice ale unui Consiliu pentru gestionarea programului, care ar trebui să fie instituit de Consiliul de administrație al eu-LISA. Consiliul pentru gestionarea programului ar trebui să asigure gestionarea adecvată a etapei de proiectare și dezvoltare a platformei de colaborare pentru JIT. De asemenea, este necesar să se stabilească detaliile privind mandatul, componența și aspectele organizatorice ale unui grup consultativ care urmează să fie instituit de eu-LISA pentru a obține expertiză legată de platforma de colaborare pentru JIT, în special în contextul pregătirii programului de lucru anual și a raportului anual de activitate ale eu-LISA.
(29) Prezentul regulament stabilește norme privind accesul la platforma de colaborare pentru JIT și garanțiile necesare. Administratorului (administratorilor) spațiilor JIT ar trebui să i (li) se încredințeze gestionarea drepturilor de acces la spațiile de colaborare JIT individuale. Aceștia ar trebui să fie responsabili cu gestionarea accesului, în cursul etapelor operaționale și postoperaționale ale JIT, pentru utilizatorii platformelor de colaborare JIT, pe baza acordului relevant privind JIT. Administratorii spațiului JIT ar trebui să își poată delega sarcinile tehnice și administrative Secretariatului rețelei JIT, cu excepția verificării datelor încărcate de țări terțe sau de reprezentanți ai autorităților judiciare internaționale.
(30) Având în vedere sensibilitatea datelor operaționale partajate între utilizatorii platformei de colaborare pentru JIT, platforma ar trebui să asigure un nivel ridicat de securitate. eu-LISA ar trebui să ia toate măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a asigura securitatea schimbului de date prin utilizarea unor algoritmi puternici de criptare de la un capăt la altul pentru a cripta datele în tranzit sau în repaus.
(31) Prezentul regulament stabilește norme privind răspunderea statelor membre, a eu-LISA, a Eurojust, a Europol, a EPPO, a OLAF și a altor organe, oficii și agenții competente ale Uniunii în ceea ce privește prejudiciile materiale sau morale care apar ca urmare a oricărui act incompatibil cu prezentul regulament. În ceea ce privește țările terțe și autoritățile judiciare internaționale, clauzele privind răspunderea pentru prejudiciile materiale sau morale ar trebui să fie incluse în acordurile relevante privind JIT.
(32) Prezentul regulament stabilește dispoziții specifice referitoare la protecția datelor care privesc atât datele operaționale, cât și datele neoperaționale. Respectivele dispoziții privind protecția datelor sunt necesare pentru a completa mecanismele existente de protecție a datelor și pentru a asigura un nivel general adecvat de protecție a datelor, de securitate a datelor și de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanelor în cauză.
(33) Prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament ar trebui să respecte cadrul legal al Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal. Directiva (UE) 2016/680 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa securității publice. În ceea ce privește prelucrarea datelor de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, Regulamentul (UE) 2018/1725 se aplică în contextul prezentului regulament. În acest scop, ar trebui asigurată existența unor garanții adecvate în materie de protecție a datelor.
(34) Fiecare autoritate națională competentă a unui stat membru și, după caz, Eurojust, Europol, EPPO, OLAF sau orice alt organ, oficiu sau agenție competentă a Uniunii ar trebui considerate individual responsabile pentru prelucrarea datelor cu caracter personal operaționale atunci când utilizează platforma de colaborare pentru JIT. Utilizatorii platformei de colaborare pentru JIT ar trebui să fie considerați operatori asociați, în înțelesul Regulamentului (UE) 2018/1725, pentru prelucrarea datelor cu caracter personal neoperaționale.
(35) În conformitate cu acordul relevant privind JIT, administratorii spațiilor JIT ar trebui să aibă posibilitatea de a acorda acces la un spațiu de colaborare JIT reprezentanților autorităților competente ale țărilor terțe care sunt părți la un acord privind JIT sau reprezentanților autorităților judiciare internaționale care participă la o JIT. În contextul unui acord privind JIT, orice transfer de date cu caracter personal către țări terțe sau către autorități judiciare internaționale, respectivele autorități fiind considerate organizații internaționale în acest scop, este condiționat de respectarea dispozițiilor prevăzute în capitolul V din Directiva (UE) 2016/680. Schimburile de date operaționale cu țările terțe sau cu autoritățile judiciare internaționale ar trebui să se limiteze la datele strict necesare pentru îndeplinirea obiectivelor acordului relevant privind JIT.
(36) În cazul în care o JIT are mai mulți administratori ai spațiului JIT, unul dintre aceștia ar trebui desemnat în acordul relevant privind JIT drept operator al datelor încărcate de țările terțe sau de reprezentanții autorităților judiciare internaționale, înaintea creării spațiului de colaborare JIT în care țări terțe sau reprezentanți ai autorităților judiciare internaționale sunt implicați.
(37) eu-LISA ar trebui să se asigure că accesul la sistemul informatic centralizat și la toate operațiunile de prelucrare a datelor din sistemul informatic centralizat sunt înregistrate în scopul monitorizării integrității și securității datelor și al legalității prelucrării datelor, precum și în scopul automonitorizării. eu-LISA nu ar trebui să aibă acces la datele operaționale și neoperaționale stocate în spațiile de colaborare JIT.
(38) Prezentul regulament impune agenției eu-LISA obligații de raportare în ceea ce privește dezvoltarea și funcționarea platformei de colaborare pentru JIT din perspectiva obiectivelor legate de planificare, de rezultatele tehnice, de raportul cost-eficacitate, de securitate și de calitatea serviciului. În plus, Comisia ar trebui să efectueze o evaluare globală a platformei de colaborare pentru JIT, care ține seama de obiectivele prezentului regulament, precum și de rezultatele cumulate ale evaluărilor fiecărei JIT, cel târziu la doi ani de la începerea funcționării platformei și ulterior o dată la patru ani.
(39) Costul creării și întreținerii platformei de colaborare pentru JIT, precum și rolul de sprijin al Eurojust după începerea funcționării platformei de colaborare pentru JIT ar trebui să fie suportate din bugetul Uniunii, însă fiecare stat membru, precum și Eurojust, Europol, EPPO, OLAF și orice alt organ, oficiu și agenție competentă a Uniunii ar trebui să suporte propriile costuri care decurg din utilizarea de către acestea a platformei de colaborare pentru JIT.
(40) În vederea stabilirii unor condiții uniforme pentru dezvoltarea tehnică și implementarea platformei de colaborare pentru JIT, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Competențele respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (14).
(41) Comisia ar trebui să adopte cât mai curând posibil după data intrării în vigoare a prezentului regulament actele de punere în aplicare relevante necesare pentru dezvoltarea tehnică a platformei de colaborare pentru JIT.
(42) Comisia ar trebui să stabilească data de începere a funcționării platformei de colaborare pentru JIT după adoptarea actelor de punere în aplicare relevante necesare pentru dezvoltarea tehnică a platformei și după efectuarea de către eu-LISA a unei testări cuprinzătoare a platformei, cu implicarea statelor membre.
(43) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume de a facilita cooperarea, comunicarea și schimbul de informații și de probe în condiții de eficacitate și eficiență între membrii JIT, reprezentanții autorităților judiciare internaționale, Eurojust, Europol, OLAF și alte organe, oficii și agenții competente ale Uniunii, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, prin stabilirea unor norme comune, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.
(44) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(45) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Irlanda a notificat, prin scrisoarea din 7 aprilie 2022, intenția sa de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.
(46) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 și a emis observații formale la 25 ianuarie 2022,