Începe proba gratuită

Act UE 2023/901 · CELEX 32023H0901(23)

Recomandarea Consiliului din 14 iulie 2023 privind Programul național de reformă al României pentru 2023 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2023

Data act
14.07.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOC_2023_312_R_0023
Status
In vigoare
energie reutilizabilă îmbunătățirea locuințelor pact de stabilitate politică economică politică energetică politică fiscală program de stabilitate redresare economică reformă economică România

Articolul text

Text integral

RECOMANDAREA CONSILIULUI din 14 iulie 2023 privind Programul național de reformă al României pentru 2023 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2023 (2023/C 312/23) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 121 alineatul (2) și articolul 148 alineatul (4), având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 9 alineatul (2), având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice (2), în special articolul 6 alineatul (1), având în vedere recomandarea Comisiei Europene, având în vedere rezoluțiile Parlamentului European, având în vedere concluziile Consiliului European, având în vedere avizul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă, având în vedere avizul Comitetului economic și financiar, având în vedere avizul Comitetului pentru protecție socială, având în vedere avizul Comitetului pentru politică economică, întrucât: RECOMANDĂ ca, în 2023 și în 2024, România să întreprindă acțiuni astfel încât: 1. Să elimine treptat măsurile existente de sprijin de urgență în domeniul energiei și să utilizeze economiile astfel realizate pentru a reduce deficitul public, cât mai curând posibil în 2023 și 2024. În cazul în care noi creșteri ale prețurilor la energie ar impune noi măsuri de sprijin sau continuarea celor existente, să se asigure că astfel de măsuri de sprijin sunt direcționate pentru a proteja gospodăriile și întreprinderile vulnerabile, sunt fezabile din punct de vedere bugetar și încurajează în continuare realizarea de economii de energie. Să mențină investițiile publice finanțate la nivel național și să asigure absorbția eficace a granturilor în cadrul mecanismului și a altor fonduri ale Uniunii, în special pentru a promova tranziția verde și cea digitală. În perioada de după 2024, să continue să urmărească o strategie fiscal-bugetară pe termen mediu de consolidare treptată și durabilă a finanțelor publice, combinată cu investiții și reforme care să conducă la o creștere durabilă mai accentuată, pentru a obține o poziție bugetară prudentă pe termen mediu. 2. Să asigure o guvernanță eficace și să consolideze capacitatea administrativă pentru a permite implementarea continuă, rapidă și constantă a planului de redresare și reziliență. Să finalizeze cu celeritate capitolul privind REPowerEU pentru a putea demara rapid punerea sa în aplicare. Să pună în aplicare rapid programele politicii de coeziune, în strânsă complementaritate și sinergie cu planul de redresare și reziliență. 3. Să reducă dependența de combustibilii fosili și să accelereze tranziția energetică, în special prin accelerarea implementării energiei din surse regenerabile și prin îmbunătățirea capacității rețelelor de așa manieră încât să permită funcționarea pe piață a noilor capacități. Să sporească eficiența energetică și nivelul de ambiție al eforturilor de renovare a clădirilor, inclusiv prin îmbunătățirea accesului la informații și la opțiuni de finanțare durabilă. Să accelereze eforturile în materie de politici ce vizează furnizarea și dobândirea aptitudinilor și a competențelor necesare pentru tranziția verde. Adoptată la Bruxelles, 14 iulie 2023. Pentru Consiliu Președintele N. CALVIÑO SANTAMARÍA (1) JO L 209, 2.8.1997, p. 1. (2) JO L 306, 23.11.2011, p. 25. (3) Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență (JO L 57, 18.2.2021, p. 17). (4) Recomandarea Consiliului din 16 mai 2023 privind politica economică a zonei euro (JO C 180, 23.5.2023, p. 1). (5) Regulamentul (UE) 2023/435 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 februarie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) 2021/241 în ceea ce privește capitolele privind REPowerEU din planurile de redresare și reziliență și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013, (UE) 2021/1060 și (UE) 2021/1755 și a Directivei 2003/87/CE (JO L 63, 28.2.2023, p. 1). (6) ST 12319/2021; ST 12319/2021 ADD 1. (7) Decizia (UE) 2020/509 a Consiliului din 3 aprilie 2020 privind existența unui deficit excesiv în România (JO L 110, 8.4.2020, p. 58). (8) Recomandarea Consiliului din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situației de deficit public excesiv din România (JO C 116, 8.4.2020, p. 1). (9) Recomandarea Consiliului din 18 iunie 2021 în vederea încetării situației de deficit public excesiv din România (JO C 304, 29.7.2021, p. 111). (10) Regulamentul (UE) 2022/1369 al Consiliului din 5 august 2022 privind măsuri coordonate de reducere a cererii de gaze (JO L 206, 8.8.2022, p. 1). (11) Regulamentul (UE) 2023/706 al Consiliului din 30 martie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) 2022/1369 în ceea ce privește prelungirea perioadei de reducere a cererii pentru măsurile de reducere a cererii de gaze și consolidarea raportării și a monitorizării punerii în aplicare a acestora (JO L 93, 31.3.2023, p. 1). (12) În temeiul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1466/97.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.