Recitale
(1) La 9 decembrie 2022, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a adoptat Rezoluția 2664 (2022), prin care invoca rezoluțiile sale anterioare de impunere a unor măsuri referitoare la sancțiuni ca răspuns la amenințările la adresa păcii și securității internaționale și prin care sublinia că măsurile luate de statele membre ale ONU pentru punerea în aplicare a sancțiunilor respectă obligațiile ce le revin acestora în temeiul dreptului internațional și nu sunt menite să genereze consecințe negative pe plan umanitar pentru populațiile civile sau consecințe negative pentru activitățile umanitare sau pentru persoanele care le desfășoară.
(2) Exprimându-și disponibilitatea de a reanaliza și de a modifica regimurile sale de sancțiuni, precum și de a pune capăt, după caz, acestora ținând seama de evoluția situațiilor de pe teren și de necesitatea de a reduce la minimum efectele negative nedorite pe plan umanitar, CSONU a decis, la punctul 1 din Rezoluția sa 2664 (2022), că punerea la dispoziție, procesarea sau plata fondurilor, a altor active financiare sau resurse economice ori furnizarea de bunuri și servicii necesare pentru a asigura furnizarea la timp a asistenței umanitare sau pentru a sprijini alte activități prin care se oferă ajutor pentru nevoile umane de bază sunt permise și nu reprezintă o încălcare a înghețării activelor impuse de CSONU sau de comitetele sale pentru sancțiuni. În înțelesul prezentei decizii, punctul 1 din Rezoluția 2664 (2022) este denumit „derogarea din rațiuni umanitare”. Derogarea din rațiuni umanitare este aplicabilă anumitor actori, astfel cum se prevede în rezoluția respectivă.
(3) Rezoluția 2664 (2022) subliniază că, în cazul în care derogarea din rațiuni umanitare intră în conflict cu rezoluții anterioare, aceasta înlocuiește astfel de rezoluții anterioare în ceea ce privește conflictul în cauză. Cu toate acestea, Rezoluția 2664 (2022) clarifică faptul că punctul 1 din Rezoluția 2615 (2021) a CSONU rămâne în vigoare.
(4) În Rezoluția 2664 (2022) se solicită ca furnizorii care se bazează pe derogarea din rațiuni umanitare să depună eforturi rezonabile pentru a reduce la minimum acumularea oricăror beneficii interzise prin sancțiuni, obținute fie prin furnizare directă sau indirectă, fie prin deturnare de către persoanele sau entitățile desemnate, inclusiv prin consolidarea strategiilor și proceselor de gestionare a riscurilor și de diligență necesară.
(5) Este necesar să se modifice în consecință Deciziile 2010/231/PESC (1), 2013/798/PESC (2), 2014/932/PESC (3) și (PESC) 2022/2319 (4) ale Consiliului, precum și Pozițiile comune 2003/495/PESC (5) și 2005/888/PESC (6) ale Consiliului.
(6) Se impun acțiuni suplimentare din partea Uniunii în vederea punerii în aplicare a anumitor măsuri din prezenta decizie,