Recitale
(1) Cerințele de proiectare, de construcție și de performanță, precum și standardele de încercare în ceea ce privește echipamentele maritime care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/90/UE sunt prevăzute în instrumentele internaționale definite la articolul 2 alineatul (5) din directiva respectivă.
(2) Lista instrumentelor internaționale aplicabile trebuie să fie actualizată pentru a se ține seama de cele mai recente schimbări. Echipamentele maritime care au fost incluse pe lista echipamentelor supuse unor cerințe armonizate la nivelul Uniunii în temeiul Directivei 2014/90/UE trebuie să fie enumerate în mod explicit.
(3) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1158 al Comisiei (2) trebuie să fie abrogat.
(4) Este rezonabil și proporționat să se prevadă o perioadă de tranziție pe parcursul căreia un articol nou care este conform cu cerințele naționale privind omologarea de tip aflate în vigoare într-un stat membru înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament să poată fi introdus, în continuare, pe piață și instalat la bordul unei nave a UE, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2014/90/UE.
(5) Pentru a permite industriei echipamentelor maritime și altor părți interesate să se adapteze la măsurile prevăzute în prezentul regulament, acesta din urmă ar trebui să intre în vigoare la 40 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(6) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (3),