Începe proba gratuită

Regulament 2022/913 · CELEX 32022R0913

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/913 al Comisiei din 30 mai 2022 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1793 privind intensificarea temporară a controalelor oficiale și măsurile de urgență care reglementează intrarea în Uniune a anumitor bunuri din anumite țări terțe, de punere în aplicare a Regulamentelor (UE) 2017/625 și (CE) nr. 178/2002 ale Parlamentului European și ale Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
30.05.2022
Intrare in vigoare
03.07.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_158_R_0001
Status
In vigoare
aditivi alimentari alimente bunuri personale hrană contaminată hrană pentru animale import (UE) inspecție alimentară produs original siguranță alimentară supravegherea importurilor țări terțe

Recitale

(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 al Comisiei (3) stabilește norme privind intensificarea temporară a controalelor oficiale la intrarea în Uniune a anumitor produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală din anumite țări terțe enumerate în anexa I la regulamentul de punere în aplicare respectiv, precum și privind impunerea unor condiții speciale care reglementează intrarea în Uniune a anumitor transporturi de produse alimentare și de hrană pentru animale provenind din anumite țări terțe enumerate în anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv, din cauza riscului de contaminare cu micotoxine, inclusiv cu aflatoxine, cu reziduuri de pesticide, cu pentaclorfenol și cu dioxine, și a riscului de contaminare microbiologică.

(2) Articolul 12 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 prevede că listele stabilite în anexele la regulamentul de punere în aplicare respectiv trebuie revizuite la intervale regulate, fără a depăși o perioadă de șase luni, pentru a se ține seama de noile informații referitoare la riscurile pentru sănătatea umană și la neconformitatea cu legislația Uniunii, cum ar fi datele rezultate din notificările primite prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente și furaje („RASFF”) instituit prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002, precum și datele și informațiile privind transporturile și rezultatele controalelor documentare, de identitate și fizice comunicate Comisiei de către statele membre.

(3) Notificările recente prin intermediul RASFF indică existența unui risc grav direct sau indirect pentru sănătatea umană care decurge din anumite produse alimentare sau de hrană pentru animale. În plus, controalele oficiale efectuate de statele membre cu privire la anumite produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală în al doilea semestru al anului 2021 indică faptul că listele prevăzute în anexele I și II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 trebuie modificate pentru a proteja sănătatea umană în Uniune.

(4) Anumite transporturi de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală sunt exceptate de la controalele oficiale în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 dacă greutatea lor nu depășește 30 kg Astfel de transporturi includ eșantioane comerciale, eșantioane de laborator, articole de prezentare pentru expoziții și transporturi destinate unor scopuri științifice. Având în vedere experiența dobândită în aplicarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1793, statele membre au indicat că, în anumite cazuri, greutatea acestor transporturi depășește 30 kg Întrucât aceste transporturi nu sunt destinate introducerii pe piață, este inutil de împovărător ca ele să facă obiectul unor controale oficiale. Prin urmare, limita de greutate pentru exceptarea de la efectuarea controalelor oficiale în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 trebuie să fie majorată la 50 kg În plus, în cazul în care greutatea acestor transporturi depășește 50 kg, statele membre ar trebui să le poată accepta, cu condiția ca statul membru de destinație să fi eliberat o autorizație în prealabil și să fi fost luate măsuri de control adecvate pentru a garanta că transporturile nu sunt introduse pe piață.

(5) Transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale care fac parte din bagajul personal al călătorilor și care sunt destinate consumului sau uzului personal, precum și transporturile necomerciale de produse alimentare sau de hrană pentru animale expediate către persoane fizice, care nu sunt destinate introducerii pe piață, sunt exceptate de la efectuarea controalelor oficiale în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 dacă greutatea lor nu depășește 30 kg Experiența aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1793 arată că limita de greutate de 30 kg conduce la excluderea unei game largi de transporturi de la efectuarea controalelor respective. Această limită de greutate de 30 kg depășește, de asemenea, greutatea permisă a bagajelor în vigoare în mod normal în transportul internațional de călători. În cazul transporturilor necomerciale de 30 kg expediate către persoane fizice, este dificil să se garanteze, prin intermediul unor controale oficiale, neintroducerea pe piață a unor părți din astfel de transporturi. Prin urmare, limita de greutate a transporturilor care fac parte din bagajul personal al călătorilor și a transporturilor necomerciale expediate către persoane fizice trebuie redusă la un nivel care să reflecte mai adecvat uzul personal preconizat și proprietățile fizice ale acestor transporturi.

(6) În cazul în care anumite bunuri sunt exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de control la frontieră, trebuie stabilite condiții pentru aceste exceptări, cum ar fi măsuri de control adecvate, pentru a garanta faptul că intrarea în Uniune a acestor bunuri nu prezintă riscuri inacceptabile pentru sănătatea umană și animală.

(7) În ceea ce privește termenul „transport”, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 prevede mai multe definiții, ceea ce duce la incertitudine și la diferențe în materie de aplicare. Articolul 3 punctul 37 din Regulamentul (UE) 2017/625 prevede deja o definiție a termenului „transport”. Prin urmare, din motive de claritate, definițiile suplimentare ale termenului „transport” de la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 trebuie să fie eliminate.

(8) Codurile 2008191340 și 2008199340 din Nomenclatura combinată („NC”) pot fi utilizate numai pentru amestecurile care conțin migdale sau fistic, dar nu și pentru amestecurile care conțin arahide. Întrucât numai amestecurile care conțin arahide pot prezenta un risc de contaminare cu aflatoxine, aceste coduri NC trebuie eliminate pentru rubricile referitoare la Argentina din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 și pentru rubricile referitoare la Egipt, Ghana, Gambia, India și Sudan din tabelul de la punctul 1 din anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv.

(9) În ceea ce privește transporturile de portocale din Egipt, datele din notificările RASFF și informațiile privind controalele oficiale efectuate de statele membre indică apariția unor noi riscuri pentru sănătatea umană, din cauza unei posibile contaminări cu reziduuri de pesticide. Prin urmare, este necesar să se solicite efectuarea unor controale oficiale intensificate cu privire la intrările acestor produse din Egipt. În consecință, este necesar ca aceste produse să fie incluse în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793, cu o frecvență a controalelor de identitate și fizice stabilită la 20 % din transporturile care intră în Uniune.

(10) În ceea ce privește transporturile de alune din Georgia, în cursul controalelor oficiale efectuate de statele membre în conformitate cu anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 a fost detectată o frecvență ridicată a nerespectării cerințelor relevante prevăzute în legislația Uniunii în ceea ce privește contaminarea cu aflatoxine. Prin urmare, este adecvat să se mărească la 30 % frecvența controalelor de identitate și fizice care trebuie efectuate asupra acestor transporturi.

(11) Uleiul de palmier din Ghana a făcut obiectul unor controale oficiale intensificate începând din aprilie 2016 din cauza riscului de contaminare cu coloranți Sudan. Controalele oficiale efectuate asupra produsului respectiv de către statele membre indică o rată mare și persistentă de neconformitate de la instituirea controalelor oficiale intensificate. Aceste controale dovedesc că intrarea produsului respectiv în Uniune constituie un risc grav pentru sănătatea umană.

(12) Prin urmare, este necesar ca, pe lângă controalele oficiale intensificate, să se prevadă condiții speciale în ceea ce privește importul de ulei de palmier din Ghana. În special, este necesar ca toate transporturile de ulei de palmier din Ghana să fie însoțite de un certificat oficial care să ateste că toate rezultatele eșantionării și ale analizelor demonstrează conformitatea cu cerințele Uniunii. Rezultatele eșantionărilor și ale analizelor trebuie să fie anexate la certificatul respectiv. Prin urmare, rubrica referitoare la uleiul de palmier din Ghana din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 trebuie eliminată și transferată în anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv, cu o frecvență a controalelor de identitate și fizice stabilită la 50 % din transporturile care intră în Uniune.

(13) În ceea ce privește transporturile de orez din India și din Pakistan, datele rezultate din notificările din RASFF și informațiile privind controalele oficiale efectuate de statele membre indică apariția unor noi riscuri pentru sănătatea umană, din cauza unei posibile contaminări cu reziduuri de pesticide. Prin urmare, este necesar să se solicite efectuarea unor controale oficiale intensificate cu privire la intrările acestui produs din India și din Pakistan. În consecință, este necesar ca acest produs să fie inclus în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793, cu o frecvență a controalelor de identitate și fizice stabilită la 5 % din transporturile care intră în Uniune.

(14) Riscurile potențiale pentru sănătate care decurg din contaminarea cu aflatoxine și cu ochratoxina A a orezului din India și din Pakistan nu se limitează la anumite tipuri de orez clasificate la codul NC 1006 10 79. Prin urmare, pentru a garanta o protecție eficientă împotriva riscurilor potențiale pentru sănătate care decurg din contaminarea cu aflatoxine și cu ochratoxina A a orezului din India și din Pakistan, codul NC relevant din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 trebuie extins la toate tipurile de orez. Ca urmare a extinderii codului NC și a volumelor comercializate, se preconizează că sarcina administrativă a statelor membre va crește în mod semnificativ. Prin urmare, este necesar ca frecvența controalelor să fie redusă la 5 % din transporturile care intră în Uniune, deoarece această frecvență va furniza informații suficiente pentru o evaluare a riscurilor asociate cu posibila contaminare a orezului cu aflatoxine și cu ochratoxina A.

(15) În ceea ce privește transporturile de fasole verde lungă (Vigna unguiculata ssp. sesquipedalis, Vigna unguiculata ssp. unguiculata) și de guave (Psidium guajava) din India, datele rezultate din notificările din RASFF și informațiile privind controalele oficiale efectuate de statele membre indică apariția unor noi riscuri pentru sănătatea umană, din cauza unei posibile contaminări cu reziduuri de pesticide. Prin urmare, este necesar să se solicite efectuarea unor controale oficiale intensificate cu privire la intrările acestor produse din India. În consecință, este necesar ca aceste produse să fie incluse în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793, cu o frecvență a controalelor de identitate și fizice stabilită la 20 % din transporturile care intră în Uniune.

(16) Nucșoara din India, încadrată la codurile NC 0908 11 00 și 0908 12 00, a făcut obiectul unor controale oficiale intensificate începând din iulie 2019 din cauza riscului de contaminare cu aflatoxine. Controalele oficiale efectuate de statele membre și informațiile disponibile indică îmbunătățiri ale conformității cu cerințele relevante prevăzute în legislația Uniunii. Respectivele controale și informații dovedesc că intrarea produsului alimentar în cauză în Uniune nu mai constituie un risc grav pentru sănătatea umană. În consecință, nu este necesar să se solicite în continuare ca toate transporturile de nucșoară din India, încadrată la codurile NC 0908 11 00 și 0908 12 00, să fie însoțite de un certificat oficial care să ateste că toate rezultatele eșantionării și ale analizelor demonstrează conformitatea cu Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei (4). În același timp, statele membre trebuie să continue să efectueze controale pentru a se asigura că nivelul actual de conformitate va fi menținut. Prin urmare, rubrica referitoare la nucșoara din India, încadrată la codurile NC 0908 11 00 și 0908 12 00, din tabelul de la punctul 1 din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 trebuie eliminată și transferată în anexa I la regulamentul de punere în aplicare respectiv, cu o frecvență a controalelor de identitate și fizice stabilită la 30 % din transporturile care intră în Uniune.

(17) În ceea ce privește transporturile de ardei din genul Capsicum (alții decât ardeii dulci) din Thailanda, în cursul controalelor oficiale efectuate de statele membre în conformitate cu anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 a fost detectată o frecvență ridicată a nerespectării cerințelor relevante prevăzute în legislația Uniunii în ceea ce privește contaminarea cu reziduuri de pesticide. Prin urmare, este adecvat să se mărească la 30 % frecvența controalelor de identitate și fizice care trebuie efectuate asupra acestor transporturi care intră în Uniune.

(18) Mai multe coduri NC nu corespund produselor menționate la anumite rubrici din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 și sunt, prin urmare, inutile. Următoarele coduri NC trebuie eliminate din anexa I la regulamentul de punere în aplicare respectiv: codul NC ex ex0807190070 din rubrica referitoare la pepenele galben (C. melo var. reticulatus) din Honduras, codul NC ex ex0709999025 de la rubrica referitoare la gotukola (Centella asiatica) din Sri Lanka și codul NC 1211908610 de la rubrica referitoare la oregano uscat din Turcia.

(19) Pentru a permite o identificare mai precisă a produselor care fac obiectul unor controale oficiale intensificate, este oportun să se specifice subdiviziunea TARIC pentru codul NC ex 0709 99 90 în rubrica referitoare la Moringa oleifera (arborele vieții) din India și pentru codul NC ex 1211 90 86 în rubrica referitoare la gotukola (Centella asiatica) din Sri Lanka din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793.

(20) În ceea ce privește transporturile de nucșoară din Indonezia, în cursul controalelor oficiale efectuate de statele membre în conformitate cu tabelul de la punctul 1 din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 a fost detectată o frecvență ridicată a nerespectării cerințelor relevante prevăzute în legislația Uniunii în ceea ce privește contaminarea cu aflatoxine. Prin urmare, este adecvat să se mărească la 30 % frecvența controalelor de identitate și fizice care trebuie efectuate asupra acestor transporturi care intră în Uniune.

(21) Riscul potențial pentru sănătate reprezentat de contaminarea cu oxid de etilenă afectează amestecurile de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove sau gumă de guar. Prin urmare, în coloanele intitulate „Produse alimentare și de hrană pentru animale (utilizare preconizată)” și „Cod NC” din tabelul de la punctul 1 din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793, pentru rubrica referitoare la India, trebuie adăugată categoria „Amestecuri de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove sau gumă de guar”, precum și codurile NC relevante pentru amestecurile de aditivi alimentari. De asemenea, pentru rubricile referitoare la Malaysia și la Turcia, trebuie adăugată categoria „Amestecuri de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove”, precum și codurile NC relevante pentru amestecurile de aditivi alimentari. Frecvența controalelor de identitate și fizice trebuie stabilită la 20 % pentru astfel de transporturi care intră în Uniune din India, din Malaysia și din Turcia.

(22) În ceea ce privește mirodeniile din India, codul NC 0910 cuprinde produse sub formă de rădăcini, de flori și de frunze, cum ar fi rădăcina de curcumă. Întrucât nu a fost detectată nicio contaminare cu oxid de etilenă în timpul controalelor oficiale efectuate de statele membre în conformitate cu tabelul de la punctul 1 din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793, aceste produse pot fi excluse de la efectuarea controalelor oficiale intensificate. Prin urmare, este oportun să se indice, în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793, că numai mirodeniile uscate din India trebuie să facă obiectul unor controale oficiale la posturile de control la frontieră, cu o frecvență a controalelor de identitate și fizice stabilită la 20 % din transporturile care intră în Uniune.

(23) În ceea ce privește fideaua instant din Coreea de Sud și din Vietnam, pentru a se asigura claritatea în ceea ce privește tipul de fidea care face obiectul unor controale intensificate și pentru a exclude de la controalele oficiale alte soiuri de fidea, cum ar fi fideaua de grâu, fideaua cu ou, tăițeii vermicelli și alte tipuri de astfel de produse care nu pot fi clasificate ca fidea instant și care sunt declarate la același cod NC 1902 30 10, este oportun să se ofere clarificări în coloanele intitulate „Produse alimentare și de hrană pentru animale (utilizare preconizată)”, „Cod NC” și „Subdiviziune TARIC” pentru rubricile relevante din tabelul de la punctul 1 din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793.

(24) Pentru a se asigura coerența și claritatea, este oportun să se înlocuiască integral anexele I și II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 cu textul prevăzut în anexa la prezentul regulament.

(25) Pentru a permite intrarea în Uniune a transporturilor care au fost deja expediate din țara de origine sau dintr-o altă țară terță, în cazul în care țara respectivă este diferită de țara de origine, la intrarea în vigoare a prezentului regulament și pentru a ține cont de posibilitatea de a cunoaște și de a respecta prezentul regulament, este oportun să se prevadă o perioadă de tranziție pentru transporturile de ulei de palmier din Ghana, de amestecuri de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove sau gumă de guar din India și de amestecuri de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove din Malaysia și din Turcia, care nu sunt însoțite de rezultatele eșantionării și ale analizelor și de un certificat oficial. Sănătatea publică rămâne totuși protejată în cazul unor astfel de transporturi de ulei de palmier din Ghana, care continuă să facă obiectul unor controale de identitate și fizice cu o frecvență de 50 % din transporturile care intră în Uniune.

(26) Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 să fie modificat în consecință.

(27) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatele (3), (4) și (5) se înlocuiesc cu următorul text: „(3) Prezentul regulament nu se aplică următoarelor categorii de transporturi de produse, cu excepția cazului în care greutatea lor netă depășește 5 kg de produse proaspete sau 2 kg de alte produse: (a) transporturile care fac parte din bagajul personal al călătorilor și care sunt destinate consumului sau uzului personal; (b) transporturile necomerciale expediate către persoane fizice, care nu sunt destinate introducerii pe piață. Prezentul regulament nu se aplică următoarelor categorii de transporturi de produse, cu excepția cazului în care greutatea lor netă depășește 50 kg de produse proaspete sau 10 kg de alte produse: (a) transporturile expediate ca eșantioane comerciale, eșantioane de laborator sau ca articole de prezentare pentru expoziții, care nu sunt destinate introducerii pe piață; (b) transporturile destinate unor scopuri științifice. (4) Prezentul regulament nu se aplică produselor alimentare și de hrană pentru animale menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) aflate la bordul mijloacelor de transport care operează la nivel internațional, care nu sunt descărcate și care sunt destinate consumului de către echipaj și pasageri. (5) În cazul în care există îndoieli cu privire la utilizarea preconizată a transporturilor de produse menționate la alineatul (3) primul paragraf, sarcina probei le revine proprietarilor bagajelor personale și, respectiv, destinatarilor transporturilor. (6) Autoritatea competentă poate excepta de la efectuarea controalelor de identitate și fizice, inclusiv a eșantionării și a analizelor de laborator, în conformitate cu prezentul regulament, transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală expediate ca eșantioane comerciale, eșantioane de laborator sau ca articole de prezentare pentru expoziții, precum și transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale destinate unor scopuri științifice care depășesc limitele de greutate prevăzute la alineatul (3) al doilea paragraf și care nu sunt destinate introducerii pe piață, cu condiția ca: (a) ele să fie însoțite de o autorizație de introducere în Uniune eliberată în prealabil de autoritatea competentă a statului membru de destinație și care să prevadă: (i) scopul introducerii în Uniune; (ii) locul de destinație; (iii) garanții care să ateste că transporturile nu vor fi introduse pe piață ca produse alimentare sau de hrană pentru animale; (b) operatorul să prezinte transporturile la postul de control de la frontiera de intrare în Uniune; (c) autoritatea competentă de la postul de control de la frontiera de intrare în Uniune să informeze autoritatea competentă a statului membru de destinație, prin intermediul IMSOC, cu privire la introducerea transporturilor.” 2. La articolul 2, alineatul (2) se elimină. 3. Articolul 14 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 14 Perioada de tranziție Transporturile de ulei de palmier din Ghana, transporturile de amestecuri de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove sau gumă de guar din India și transporturile de amestecuri de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove din Malaysia și din Turcia, care au fost expediate din țara de origine sau dintr-o altă țară terță, în cazul în care țara respectivă este diferită de țara de origine, înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/913 (*1) al Comisiei, pot intra în Uniune până la 3 septembrie 2022 fără a fi însoțite de certificatul oficial și de rezultatele eșantionării și ale analizelor prevăzute la articolele 10 și 11. (*1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/913 al Comisiei din 30 mai 2022 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1793 privind intensificarea temporară a controalelor oficiale și măsurile de urgență care reglementează intrarea în Uniune a anumitor bunuri din anumite țări terțe, de punere în aplicare a Regulamentelor (UE) 2017/625 și (CE) nr. 178/2002 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 158, 13.6.2022, p. 1)”." 4. Anexele I și II se înlocuiesc cu textul prevăzut în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.