Începe proba gratuită

Regulament 2022/590 · CELEX 32022R0590

Regulamentul (UE) 2022/590 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 aprilie 2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 138/2004 în ceea ce privește conturile economice regionale pentru agricultură (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
06.04.2022
Intrare in vigoare
02.05.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_114_R_0001
Status
In vigoare
colectarea datelor conturi economice pentru agricultură furnizare de informații metode statistice politică agricolă comună sistem contabil european statistică agricolă statistici ale UE

Recitale

(1) Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2) instituie Sistemul european de conturi 2010 (denumit în continuare „SEC 2010”) și conține cadrul de referință pentru standardele, definițiile, clasificările și normele contabile comune destinate întocmirii conturilor statelor membre pentru cerințele statistice ale Uniunii.

(2) Regulamentul (CE) nr. 138/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3) instituie conturile economice pentru agricultură (denumite în continuare „CEA”) în Uniune, prevăzând metodologia și termenele pentru transmiterea conturilor agricole. CEA sunt conturi satelit ale conturilor naționale, astfel cum sunt prevăzute în SEC 2010, având scopul de a obține rezultate armonizate și comparabile între statele membre în vederea întocmirii conturilor în scopurile Uniunii. În 2016, Curtea de Conturi Europeană a publicat un raport special nr. 1/2016 intitulat „Sprijinul pentru veniturile fermierilor: este sistemul utilizat de Comisie pentru măsurarea performanței acestui sprijin bine conceput și bazat pe date temeinice?”. Raportul respectiv include observații și recomandări solide și relevante cu privire la CEA și la Regulamentul (CE) nr. 138/2004.

(3) Conturile economice regionale pentru agricultură (denumite în continuare „CERA”) reprezintă o adaptare la nivel regional a CEA. Cifrele naționale nu pot ilustra singure imaginea completă și uneori complexă a ceea ce se întâmplă la un nivel mai detaliat. Prin urmare, datele de la nivel regional contribuie la o mai bună înțelegere a diversității care există între regiuni, completează informațiile de la nivelul Uniunii, al zonei euro și al statelor membre individuale, răspunzând nevoii tot mai mari de statistici în materie de responsabilitate, și sporesc gradul de armonizare, eficiență și consecvență a statisticilor agricole ale Uniunii. Așadar, este necesar ca CERA să fie integrate în Regulamentul (CE) nr. 138/2004 în ceea ce privește metodologia și programul de transmitere a datelor.

(4) Statisticile nu mai sunt considerate ca fiind doar una dintre numeroasele surse de informații în scopul elaborării de politici, ci joacă un rol central în procesul de luare a deciziilor. Deciziile bazate pe dovezi necesită statistici care răspund unor criterii exigente în materie de calitate, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (4), în conformitate cu scopurile pe care le deservesc.

(5) Datele statistice de înaltă calitate la nivel regional reprezintă un instrument central pentru punerea în aplicare, monitorizarea, evaluarea, revizuirea și evaluarea impactului economic, de mediu și social al politicilor legate de agricultură în Uniune, în special politica agricolă comună (PAC), inclusiv măsurile de dezvoltare rurală, noul model de performanță al PAC și planurile naționale strategice, precum și politicile Uniunii privind, printre altele, mediul, schimbările climatice, biodiversitatea, economia circulară, utilizarea terenurilor, dezvoltarea regională echilibrată și durabilă, sănătatea publică, bunăstarea animalelor, siguranța și securitatea alimentară și obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. CERA sunt, de asemenea, esențiale pentru evaluarea precisă a contribuției sectorului agricol la realizarea Pactului verde european, în special a Strategiei „De la fermă la consumator” și a strategiei Uniunii în domeniul biodiversității. Este recunoscut din ce în ce mai mult rolul regiunilor și al datelor regionale în punerea în aplicare a PAC. Regiunile reprezintă un motor important pentru crearea de locuri de muncă și creșterea economică durabilă în Uniune și furnizează date mai bune pentru evaluarea durabilității sectorului agricol pentru mediu, oameni, regiuni și economie.

(6) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și a Consiliului (5), publicul ar trebui să aibă acces la datele colectate în temeiul prezentului regulament care nu au fost publicate.

(7) Regulamentul (CE) nr. 223/2009 prevede cadrul juridic pentru statisticile europene și impune statelor membre să respecte principiile statistice și criteriile de calitate prevăzute în regulamentul respectiv. Rapoartele privind calitatea sunt esențiale pentru evaluarea, îmbunătățirea și comunicarea cu privire la calitatea statisticilor europene. Comitetul sistemului statistic european (denumit în continuare „CSSE”) a aprobat structura unică integrată a metadatelor ca standard al Sistemului statistic european pentru raportarea privind calitatea, contribuind astfel la îndeplinirea, prin standarde uniforme și metode armonizate, a cerințelor de calitate statistică prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 223/2009, în special a celor prevăzute la articolul 12 alineatul (3). Resursele ar trebui utilizate în mod optim și sarcina de răspuns ar trebui redusă la minimum.

(8) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește modalitățile aplicabile rapoartelor de calitate și conținutul rapoartelor respective. Ar trebui conferite competențe de executare Comisiei și în ceea ce privește posibilele derogări de la cerințele privind CERA. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(9) CEA furnizează factorilor de decizie politică europeni, de trei ori pe an, date macroeconomice anuale importante, astfel cum se prevede la anexa II din prezentul regulament. Termenul actual de transmitere pentru datele CEA estimate în a doua etapă, una dintre respectivele trei transmiteri anuale de date, nu oferă mult timp după sfârșitul perioadei de referință pentru colectarea unor date îmbunătățite comparativ cu datele CEA estimate în prima etapă. Pentru a îmbunătăți calitatea datelor CEA estimate în a doua etapă, este necesar ca termenul aferent de transmitere să fie ușor amânat.

(10) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 138/2004 ar trebui să fie modificat în consecință.

(11) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume integrarea CERA în cadrul juridic actual al statisticilor europene privitoare la CEA, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, și, mai degrabă, din motive de coerență și de comparabilitate, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut în articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(12) CSSE a fost consultat,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 138/2004 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Prima transmitere a datelor are loc în noiembrie 2003. Cu toate acestea, prima transmitere a datelor pentru conturile economice regionale pentru agricultură (denumite în continuare «CERA») la nivelul NUTS 2, în înțelesul Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și Consiliului (*1), se efectuează până la 30 septembrie 2023. (*1) Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).” " 2. Se introduc următoarele articole: „Articolul 3a Difuzarea statisticilor Fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și Consiliului (*2) și Regulamentului (CE) nr. 223/2009, Comisia (Eurostat) difuzează online datele care îi sunt transmise în conformitate cu articolul 3 din prezentul regulament, în mod gratuit. Articolul 3b Asigurarea calității (1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura calitatea datelor și a metadatelor transmise. (2) În scopul prezentului regulament, criteriile de calitate prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 se aplică datelor care trebuie să fie transmise în conformitate cu articolul 3 din prezentul regulament. (3) Comisia (Eurostat) evaluează calitatea datelor transmise. În acest scop, statele membre transmit Comisiei (Eurostat) un raport de calitate, pentru prima dată până la data de 31 decembrie 2025 și, ulterior, din cinci în cinci ani, pentru seturile de date transmise în cursul perioadei de raportare. (4) Atunci când aplică criteriile de calitate prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 datelor care trebuie să fie transmise în conformitate cu articolul 3 din prezentul regulament, Comisia definește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, modalitățile, structura și indicatorii de evaluare pentru rapoartele de calitate menționate la alineatul (3) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 4a alineatul (2) din prezentul regulament. Acestea nu le impun statelor membre o sarcină sau costuri suplimentare semnificative. (5) Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) fără întârziere orice informații relevante sau modificări legate de punerea în aplicare a prezentului regulament, care ar putea influența în mod substanțial calitatea sau conformitatea datelor transmise. (6) În cazul unei solicitări justificate în mod corespunzător, transmisă de Comisie (Eurostat), statele membre furnizează, fără întârziere, clarificările suplimentare necesare pentru evaluarea calității datelor statistice. (*2) Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO L 264, 25.9.2006, p. 13).” " 3. Se introduc următoarele articole: „Articolul 4a Procedura comitetului (1) Comisia este asistată de Comitetul sistemului statistic european instituit prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011. (2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Articolul 4b Derogări (1) În cazul în care aplicarea prezentului regulament ar necesita adaptări majore ale sistemului statistic național al unui stat membru în ceea ce privește punerea în aplicare a capitolului VII din anexa I, precum și ale programului de transmitere a datelor privind CERA, astfel cum se menționează în anexa II, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care acordă derogări statului membru respectiv pentru o durată maximă de doi ani. Cu toate acestea, prima transmitere a datelor privind CERA nu poate fi în niciun caz ulterioară datei de 30 septembrie 2025. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 4a alineatul (2). (2) Statul membru care decide să solicite o derogare menționată la alineatul (1) prezintă Comisiei o cerere justificată în mod corespunzător privind o astfel de derogare până la 21 august 2022. (3) Uniunea poate acorda contribuții financiare din bugetul general al Uniunii institutelor naționale de statistică și altor autorități naționale menționate la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 pentru a acoperi costurile de punere în aplicare a prezentului regulament atunci când elaborarea CERA necesită adaptări majore a sistemelor statistice naționale ale statelor membre.” 4. Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament. 5. Anexa II se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.