Recitale
(1) Sectorul cărnii de porc se confruntă de mai multe luni cu mari dificultăți. Încetinirea drastică a exporturilor către China, răspândirea în continuare a pestei porcine africane în mai multe state membre și impactul continuu al restricțiilor legate de COVID-19 creează presiuni asupra pieței porcilor destinați sacrificării din Uniune.
(2) Invadarea Ucrainei de către Rusia a creat perturbări suplimentare ale pieței și a afectat grav exporturile de carne de porc din Uniune. Prin urmare, s-a înregistrat o scădere bruscă a cererii la export pentru anumite produse din carne de porc.
(3) Pentru a se reduce actualul dezechilibru dintre cerere și ofertă, este oportun să se acorde ajutoare pentru depozitarea privată a cărnii de porc și să se stabilească, în avans, cuantumul ajutorului.
(4) Se impune ca Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 al Comisiei (3) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240 al Comisiei (4), care stabilesc norme specifice pentru punerea în aplicare a ajutorului pentru depozitarea privată, să se aplice ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament.
(5) Cuantumul ajutorului trebuie stabilit în avans, astfel încât să se permită funcționarea rapidă și flexibilă a sistemului pentru operatori. În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1370/2013, cuantumul ajutorului trebuie stabilit pe baza costurilor de depozitare și a altor elemente relevante legate de piață. Este oportun să se stabilească o rată fixă a ajutorului.
(6) Pentru a fi eficace și a avea un impact real asupra pieței, ajutorul pentru depozitarea privată trebuie acordat numai pentru produsele care nu au fost încă depozitate.
(7) Pentru a se facilita gestionarea măsurii, produsele din carne de porc trebuie clasificate pe categorii, în funcție de asemănările în ceea ce privește nivelul costurilor de depozitare.
(8) Din motive de eficiență și simplificare administrativă, trebuie stabilită cantitatea minimă de produse care urmează să facă obiectul fiecărei cereri.
(9) Pentru a se asigura că operatorii își îndeplinesc obligațiile contractuale și că măsura va produce efectul dorit pe piață, este necesar să fie stabilită o garanție.
(10) Articolul 42 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240 prevede că statele membre trebuie să notifice Comisiei cererile admisibile o dată pe săptămână. Pentru a se asigura transparența, monitorizarea și administrarea corespunzătoare a sumelor disponibile pentru ajutor, sunt necesare notificări mai frecvente în vederea gestionării eficiente a sistemului. Prin urmare, trebuie prevăzută o derogare în ceea ce privește frecvența notificărilor.
(11) Pentru a avea un impact imediat asupra pieței și pentru a contribui la stabilizarea prețurilor, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,