Începe proba gratuită

Decizie 2022/2442 · CELEX 32022D2442

Decizia (PESC) 2022/2442 a Consiliului din 12 decembrie 2022 de modificare a Deciziei (PESC) 2022/151 privind o acțiune a Uniunii Europene în sprijinul evacuării anumitor persoane deosebit de vulnerabile din Afganistan

Data act
12.12.2022
Intrare in vigoare
12.12.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_319_R_0009
Status
In vigoare
Afganistan evacuarea populației Misiunea de Poliție a UE persoane dependente resurse umane

Recitale

(1) La 3 februarie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/151 (1).

(2) Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) a organizat și gestionat, începând cu 1 iunie 2021, evacuarea afganilor, în special a celor care lucraseră pentru reprezentantul special al UE în Afganistan, numit prin Acțiunea comună 2001/875/PESC a Consiliului (2), sau pentru EUPOL AFGANISTAN instituită prin Acțiunea comună 2007/369/PESC a Consiliului (3), precum și a altor afgani deosebit de vulnerabili care au colaborat cu Uniunea și a rudelor apropiate aflate în întreținerea acestora.

(3) SEAE a întocmit și actualizat o listă a persoanelor eligibile pentru evacuare în temeiul Deciziei (PESC) 2022/151 (denumită în continuare „lista”).

(4) Din cauza situației din Afganistan, evacuarea persoanelor de pe listă, care sunt încă în pericol cât timp se află în Afganistan, nu poate fi finalizată până la 31 decembrie 2022.

(5) Acțiunea în temeiul Deciziei (PESC) 2022/151 ar trebui să fie extinsă până la 31 decembrie 2023 pentru a permite evacuarea persoanelor deosebit de vulnerabile de pe listă,

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.