Recitale
(1) La 16 noiembrie 2005, Consiliul și-a dat acordul asupra declarației comune „Angajament pentru un nou parteneriat între UE și Afganistan”, prin care s-a afirmat angajamentul Uniunii Europene (UE) și al Guvernului Republicii Islamice Afganistan (Guvernul Afganistanului) „pentru un Afganistan sigur, stabil, liber, prosper și democratic, astfel cum este prevăzut de Constituția Afganistanului, adoptată la 4 ianuarie 2004 (14 Dalwa 1383). Ambele părți doresc să constate că Afganistanul joacă un rol deplin și activ în cadrul comunității internaționale și se angajează să construiască un viitor prosper, liber de amenințările terorismului, extremismului și crimei organizate”.
(2) La 31 ianuarie 2006 a fost lansat Pactul pentru Afganistan (de la Londra). Acordul respectiv a afirmat angajamentul Guvernului Afganistanului și al comunității internaționale și a instituit un mecanism eficient pentru coordonarea eforturilor depuse de Afganistan și de comunitatea internațională pentru următorii cinci ani în vederea asigurării condițiilor necesare poporului afgan pentru a putea trăi în pace și securitate într-un stat de drept, în condițiile unei bune guvernări și ale protejării drepturilor omului pentru toți și pentru a beneficia de o dezvoltare economică și socială durabilă.
(3) Pactul pentru Afganistan sprijină Strategia națională provizorie de dezvoltare a Guvernului Afganistanului (i-ANDS), prin care se prezintă viziunea și prioritățile de investiții ale acestuia. I-ANDS reflectă un proces de consultare la nivel național, care susține valorile de referință din cadrul Pactului pentru Afganistan și țintele stabilite în cadrul Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului pentru Afganistan.
(4) La 13 octombrie 2006 a fost prezentat Comitetului Politic și de Securitate (CPS) raportul Misiunii comune de evaluare a UE, cuprinzând o analiză a situației statului de drept în Afganistan, precum și recomandări în vederea înregistrării de progrese în întărirea contribuției UE în domeniu în Afganistan și în obținerea unui impact strategic. Raportul Misiunii comune de evaluare a recomandat, inter alia, luarea în considerare de către UE a posibilității de a contribui suplimentar la sprijinirea sectorului poliției printr-o misiune de poliție și a posibilității de a trimite o misiune de stabilire a faptelor în Afganistan pentru a explora în detaliu fezabilitatea unei astfel de misiuni.
(5) O misiune de stabilire a faptelor a fost trimisă în Afganistan între 27 noiembrie și 14 decembrie 2006. Ca urmare a concluziilor sale din 11 decembrie 2006, la 12 februarie 2007 Consiliul a aprobat Conceptul pentru gestionarea crizei (CGC) pentru o misiune de poliție a Uniunii Europene în Afganistan în domeniul asigurării ordinii publice, conexă domeniului mai larg al statului de drept, convenind totodată că misiunea va furniza valoare adăugată. Misiunea va depune eforturi pentru instituirea unei forțe afgane de poliție care să fie gestionată de factorii locali, care să respecte drepturile omului și care să acționeze în cadrul statului de drept. Misiunea ar trebui să continue eforturile în curs și să urmeze o abordare cuprinzătoare și strategică, în conformitate cu CGC. În acest sens, misiunea ar trebui să abordeze chestiunile referitoare la reforma poliției la nivelurile central, regional și provincial.
(6) La 23 martie 2007, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1746 (2007) privind extinderea mandatului Misiunii de asistență a ONU în Afganistan (MAONUA), rezoluție care, inter alia, salută decizia UE de instituire a unei misiuni de poliție în domeniul asigurării ordinii publice, conexă domeniului mai larg al statului de drept și combaterii drogurilor, precum și de asistare și aprofundare a eforturilor în curs în domeniul reformei poliției la nivelurile central și provincial, rezoluția exprimând totodată expectativa lansării cât mai curând a misiunii.
(7) La 23 aprilie 2007, Consiliul a aprobat Conceptul pentru operațiuni (CONOPS) în vederea unei misiuni de poliție a UE în Afganistan (EUPOL AFGANISTAN), conexe domeniului mai larg al statului de drept.
(8) Într-o scrisoare de invitație din 16 mai 2007, Guvernul Afganistanului a invitat UE să inaugureze o misiune de poliție a UE în Afganistan.
(9) Misiunea de poliție a UE va fi instituită în contextul mai larg al eforturilor comunității internaționale de a sprijini Guvernul Afganistanului în asumarea responsabilității pentru consolidarea statului de drept și, în special, în perfecționarea poliției sale civile și îmbunătățirea capacității de aplicare a legii. Va fi asigurată o coordonare strânsă între misiunea de poliție a UE și alți actori internaționali implicați în asistența în domeniul securității, inclusiv cu Forța internațională de asistență în domeniul securității (FIAS), precum și cu furnizorii de sprijin în domeniul reformei poliției și a statului de drept în Afganistan.
(10) În conformitate cu prevederile CONOPS și având în vedere necesitatea unui angajament concret al UE față de reforma poliției, precum și conexiunea cu obiectivele Pactului pentru Afganistan, termenul minim avut în vedere pentru misiune este de trei ani. Având în vedere imprevizibilitatea situației și necesitatea de a asigura o abordare flexibilă, precum și în conformitate cu criteriile de evaluare prevăzute de CONOPS și de OPLAN, anvergura și domeniul de competență al misiunii ar trebui revizuite la fiecare șase luni.
(11) Mandatul misiunii va fi pus în aplicare în contextul unei situații care se poate deteriora și care poate prejudicia obiectivele politicii externe și de securitate comune (PESC), astfel cum sunt prevăzute la articolul 11 din tratat,