Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2018/1861 și Regulamentul (UE) 2018/1862 stabilesc noile norme privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen. Aceste noi regulamente sporesc eficacitatea și consolidează eficiența tehnică și operațională a Sistemului de informații Schengen și extind utilizarea acestuia prin introducerea unor noi categorii de semnalări și a unor noi funcționalități. În plus, Regulamentul (UE) 2018/1860 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a introdus un nou tip de semnalare, referitoare la returnarea resortisanților țărilor terțe.
(2) Regulamentul (UE) 2018/1861 constituie temeiul juridic al Sistemului de informații Schengen în ceea ce privește aspectele care intră sub incidența părții a treia titlul V capitolul 2 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), iar Regulamentul (UE) 2018/1862 constituie temeiul juridic al Sistemului de informații Schengen în ceea ce privește aspectele care intră sub incidența părții a treia titlul V capitolele 4 și 5 din TFUE. Faptul că Sistemul de informații Schengen are ca temei juridic instrumente distincte nu afectează principiul conform căruia Sistemul de informații Schengen constituie un sistem de informații unic care ar trebui să funcționeze ca atare.
(3) Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (4) și Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (5), împreună cu Regulamentele (UE) 2018/1861 și (UE) 2018/1862, stabilesc drepturile persoanelor vizate în ceea ce privește prelucrarea datelor lor cu caracter personal în legătură cu utilizarea Sistemului de informații Schengen de către autoritățile naționale competente, precum și procedurile de exercitare a acestor drepturi.
(4) Autoritățile naționale independente de supraveghere menționate în Directiva (UE) 2016/680 și în Regulamentul (UE) 2016/679 monitorizează legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal de către statele membre în ceea ce privește utilizarea de către acestea a Sistemului de informații Schengen.
(5) În conformitate cu Regulamentele (UE) 2018/1861 și (UE) 2018/1862, statele membre trebuie să raporteze anual Comitetului european pentru protecția datelor cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor vizate în conformitate cu un model care trebuie elaborat de Comisie.
(6) Pentru a se garanta că rapoartele anuale ale statelor membre oferă o imagine de ansamblu coerentă a exercitării căilor de atac aflate la dispoziția persoanelor vizate, modelul ar trebui să stabilească datele care trebuie colectate în temeiul Regulamentelor (UE) 2018/1861 și (UE) 2018/1862 în ceea ce privește exercitarea drepturilor persoanelor vizate în materie de acces, rectificare și ștergere a datelor lor cu caracter personal stocate în Sistemul de informații Schengen, precum și în ceea ce privește căile de atac în fața instanțelor naționale și recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești.
(7) În temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) 2018/1860, articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1861 se aplică, de asemenea, semnalărilor privind returnarea resortisanților țărilor terțe. Prin urmare, statele membre ar trebui să includă, de asemenea, în rapoartele lor anuale către Comitetul european pentru protecția datelor, exercitarea drepturilor persoanelor vizate în legătură cu respectiva categorie de semnalări.
(8) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu a participat la adoptarea Regulamentului (UE) 2018/1861 și a Regulamentului (UE) 2018/1862, nu are obligații în temeiul acestor acte și acestea nu i se aplică. Cu toate acestea, având în vedere că Regulamentul (UE) 2018/1861 și Regulamentul (UE) 2018/1862 se întemeiază pe acquis-ul Schengen, Danemarca, în conformitate cu articolul 4 din protocolul menționat, a notificat la data de 26 aprilie 2019 decizia sa de a pune în aplicare Regulamentul (UE) 2018/1861 și Regulamentul (UE) 2018/1862 în legislația națională. Prin urmare, în temeiul dreptului internațional, Danemarca are obligația de a pune în aplicare prezenta decizie.
(9) Irlanda participă la prezenta decizie în măsura în care aceasta se referă la Regulamentul (UE) 2018/1862 în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului (6), coroborat cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1745 a Consiliului (7).
(10) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care intră sub incidența articolului 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (9).
(11) În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10), care intră sub incidența articolului 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (11) și cu articolul 3 din Decizia 2008/149/JAI a Consiliului (12).
(12) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (13), care intră sub incidența articolului 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (14) și cu articolul 3 din Decizia 2011/349/UE a Consiliului (15).
(13) În ceea ce privește Bulgaria și România, prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează în alt mod la acesta în sensul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005 și ar trebui coroborată cu Deciziile 2010/365/UE (16) și (UE) 2018/934 ale Consiliului (17).
(14) În ceea ce privește Croația, prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează în alt mod la acesta în sensul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011 și ar trebui coroborată cu Decizia (UE) 2017/733 a Consiliului (18).
(15) În ceea ce privește Cipru, prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează în alt mod la acesta în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003.
(16) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (19) și a emis un aviz la 11 iulie 2022,