Recitale
(1) Prin Decizia 2002/192/CE, și în conformitate cu articolul 4 din Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „Protocolul nr. 19”), Consiliul a autorizat Irlanda să participe la unele din dispozițiile acquis-ului Schengen.
(2) În conformitate cu articolul 4 alineatele (1) și (3) din Decizia 2002/192/CE, dispozițiile menționate la articolul 1 din decizia menționată sunt puse în aplicare între Irlanda și statele membre și alte state în cazul cărora dispozițiile respective au fost puse deja în aplicare, atunci când condițiile preliminare pentru punerea lor în aplicare au fost îndeplinite în toate acele state membre și alte state, prin intermediul unei decizii de punere în aplicare adoptate de Consiliu, hotărând cu unanimitatea membrilor săi menționați la articolul 1 din Protocolul nr. 19 și a reprezentantului guvernului Irlandei. Consiliul poate stabili date diferite de punere în aplicare a diverselor dispoziții în funcție de obiectul acestora.
(3) La 8 ianuarie 2018, Irlanda și-a exprimat intenția de a începe punerea în aplicare a următoarelor părți ale acquis-ului Schengen: Sistemul de informații Schengen (SIS) și normele aferente privind protecția datelor.
(4) Prin scrisoarea din 7 iulie 2020, Irlanda și-a exprimat intenția de a începe punerea în aplicare a următoarelor părți din acquis-ul Schengen: cooperarea judiciară, cooperarea în materie de droguri, cooperarea polițienească și articolul 26 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen (2) (denumită în continuare „Convenția Schengen”). În scrisoarea menționată, Irlanda a exprimat, de asemenea, intenția sa de a pune în aplicare articolul 27 din Convenția Schengen, inclusiv Directiva 2002/90/CE a Consiliului (3) și Decizia-cadru 2002/946/JAI a Consiliului (4), care constituie evoluțiile ulterioare ale acestuia, precum și Deciziile 2008/149/JAI (5) și 2011/349/UE (6) ale Consiliului, începând cu 1 ianuarie 2022. În ceea ce privește Decizia Comitetului executiv din 22 decembrie 1994 (7), intenția Irlandei este de a începe punerea în aplicare a deciziei respective începând cu 1 iulie 2022.
(5) Irlanda a indicat, prin urmare, că este în prezent pregătită să pună în aplicare cu titlu provizoriu dispozițiile acquis-ului Schengen menționate la articolul 1 din Decizia 2002/192/CE, în măsura în care acestea se referă la funcționarea SIS (denumite în continuare „dispozițiile referitoare la funcționarea SIS”), la cooperarea judiciară, la cooperarea în materie de droguri, la cooperarea polițienească și la articolul 26 din Convenția Schengen, cu excepția articolului 27 din Convenția Schengen, precum și a Deciziilor 2008/149/JAI și 2011/349/UE și a Deciziei Comitetului executiv din 22 decembrie 1994, care ar trebui puse în aplicare într-o etapă ulterioară.
(6) În ceea ce privește evaluarea Irlandei în scopul de a verifica dacă au fost îndeplinite condițiile necesare pentru aplicarea părților relevante ale acquis-ului Schengen la care Irlanda a solicitat să participe, se aplică Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului (8). Cu toate acestea, având în vedere faptul că unele din dispozițiile acquis-ului Schengen la care Irlanda participă ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu, evaluările fiind efectuate numai într-o etapă ulterioară, este necesar să se raționalizeze procedurile pentru acțiuni ulterioare și monitorizare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 în cazul în care evaluările demonstrează că Irlanda nu a îndeplinit condițiile de aplicare a părților relevante din acquis-ul Schengen.
(7) Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului (9) reglementează instituirea, funcționarea și utilizarea SIS în domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală. Odată ce devine aplicabil, regulamentul menționat va înlocui Decizia 2007/533/JAI a Consiliului (10), care se aplică în prezent în aceste chestiuni.
(8) Respectarea cerințelor în materie de protecție a datelor este o condiție prealabilă pentru aplicarea provizorie a dispozițiilor referitoare la funcționarea SIS. În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 și pe baza programelor multianuale și anuale de evaluare ale Comisiei instituite în temeiul regulamentului menționat, evaluarea protecției datelor a avut loc în perioada 19-23 noiembrie 2018, iar Comisia a adoptat raportul de evaluare la 9 august 2019.
(9) Concluzia raportului de evaluare a fost că Irlanda îndeplinește condițiile necesare pentru aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen menționate la articolul 1 litera (a) punctul (ii) din Decizia 2002/192/CE, în măsura în care acestea se referă la protecția datelor, făcând posibilă, prin urmare, punerea în aplicare a respectivelor dispoziții de către Irlanda.
(10) În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/450 a Comisiei (11), s-a verificat că, din punct de vedere tehnic, sistemul național (N.SIS) al Irlandei este pregătit să fie integrat în SIS.
(11) Întrucât Irlanda a luat măsurile tehnice și juridice necesare pentru a prelucra datele din SIS și a face schimb de informații suplimentare, se poate stabili data de la care se pot aplica în Irlanda, cu titlu provizoriu, dispozițiile referitoare la funcționarea SIS. Aplicarea prezentei decizii ar trebui să permită transferul datelor din SIS, cât și al informațiilor suplimentare și al datelor suplimentare către Irlanda. Utilizarea concretă a acestor schimburi de date ar permite verificarea aplicării corecte a dispozițiilor referitoare la funcționarea SIS în Irlanda, prin intermediul procedurilor de evaluare Schengen aplicabile.
(12) Având în vedere faptul că acquis-ul Schengen a fost conceput și funcționează ca un ansamblu coerent, Consiliul este de părere că orice aplicare parțială de către Irlanda a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care participă trebuie să respecte coerența domeniilor care formează ansamblul acquis-ului. Prin urmare, pentru a aplica cu titlu provizoriu dispozițiile referitoare la funcționarea SIS, este necesar ca Irlanda să pună în aplicare cu titlu provizoriu dispozițiile acquis-ului Schengen legate de cooperarea judiciară, de cooperarea în materie de droguri, de cooperarea polițienească și de articolul 26 din Convenția Schengen începând cu aceeași dată ca și punerea în aplicare cu titlu provizoriu a dispozițiilor referitoare la funcționarea SIS, și anume de la data aplicării prezentei decizii.
(13) În termen de șase luni de la data aplicării prezentei decizii, ar trebui să fie efectuate vizite de evaluare în Irlanda pentru a verifica dacă SIS funcționează în mod adecvat și dacă Decizia 2007/533/JAI este aplicată corect. În termen de 12 luni de la data aplicării prezentei decizii, ar trebui trimise chestionare de evaluare și ar trebui efectuate vizite de evaluare în Irlanda, după caz, pentru a evalua aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen în ceea ce privește cooperarea judiciară, cooperarea în materie de droguri, cooperarea polițienească și articolul 26 din Convenția Schengen pentru a demonstra că au fost îndeplinite cerințele privind întreaga legislație relevantă și activitățile operaționale relevante.
(14) Având în vedere importanța coerenței în aplicarea acquis-ului Schengen și importanța SIS ca măsură compensatorie în spațiul de libertate, securitate și justiție și având în vedere faptul că unele din dispozițiile acquis-ului Schengen la care Irlanda participă ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu, evaluările fiind efectuate numai într-o etapă ulterioară, ar trebui instituit un mecanism de retragere a accesului operațional al Irlandei la SIS (denumit în continuare „mecanismul de retragere a accesului operațional al Irlandei la SIS”), în cazul în care evaluările respective concluzionează că Irlanda nu a îndeplinit condițiile de aplicare a dispozițiilor referitoare la funcționarea SIS. Același mecanism ar trebui să se aplice și în cazul în care evaluările concluzionează că Irlanda nu a îndeplinit condițiile pentru aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen referitoare la cooperarea judiciară, cooperarea în materie de droguri, cooperarea polițienească și articolul 26 din Convenția Schengen, necesare pentru buna funcționare a SIS. În ambele cazuri, Irlanda ar trebui să nu mai aibă dreptul de acces operațional la SIS. În acest sens, Consiliul ar trebui să stabilească, prin intermediul unei decizii de punere în aplicare, o dată de la care dispozițiile referitoare la funcționarea SIS să nu se mai aplice Irlandei și să adopte dispozițiile tranzitorii necesare pentru schimbul de informații suplimentare privind alertele emise în SIS înainte de data respectivă. eu-LISA ar trebui să ia măsurile necesare pentru a deconecta Irlanda de la SIS.
(15) Prezenta decizie ar trebui, prin urmare, să pună în aplicare cu titlu provizoriu dispozițiile referitoare la funcționarea SIS și celelalte dispoziții menționate la articolul 1 din Decizia 2002/192/CE, cu excepția articolului 27 din Convenția Schengen, precum și a Deciziilor 2008/149/JAI și 2011/349/UE și a Deciziei Comitetului executiv din 22 decembrie 1994, care ar trebui puse în aplicare cu titlu provizoriu într-o etapă ulterioară. După încheierea cu succes a evaluărilor privind dispozițiile care sunt puse în aplicare cu titlu provizoriu și fără a aduce atingere mecanismului de retragere a accesului operațional al Irlandei la SIS, Consiliul ar trebui, în termen de 24 de luni de la data aplicării prezentei decizii, să examineze situația în vederea adoptării, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2002/192/CE citit în coroborare cu articolul 4 din Protocolul nr. 19, a unei decizii de punere în aplicare care să stabilească data de punere în aplicare definitivă a acestora.
(16) În ceea ce privește articolul 27 din Convenția Schengen, precum și Deciziile 2008/149/JAI și 2011/349/UE, Irlanda ar trebui să le pună în aplicare cu titlu provizoriu, cel târziu de la 1 ianuarie 2022. În ceea ce privește Decizia Comitetului executiv din 22 decembrie 1994, Irlanda ar trebui să o pună în aplicare cu titlu provizoriu, cel târziu de la 1 iulie 2022. Irlanda ar trebui să notifice Consiliului data de la care va începe aplicarea dispozițiilor respective în mod corespunzător.
(17) Regulamentul (UE) 2016/94 al Parlamentului European și al Consiliului (12) a abrogat mai multe decizii ale Comitetului executiv care aparțin acquis-ului Schengen și sunt menționate la articolul 1 litera (c) din Decizia 2002/192/CE deoarece acestea au devenit caduce. Prin urmare, Irlanda trebuie să nu pună în aplicare deciziile respective. Este cazul Deciziilor Comitetului executiv SCH/Com-ex (93) 14 (de îmbunătățire a cooperării practice între autoritățile judiciare în vederea combaterii traficului de droguri), SCH/Com-ex (98) 52 (manual privind cooperarea transfrontalieră între organele de poliție) și SCH/Com-ex (99) 11 rev. 2 (acord de cooperare în cadrul procedurilor referitoare la infracțiunile rutiere).
(18) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (13), care se află sub incidența articolului 1 litera G din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (14).
(19) În conformitate cu articolul 2 din Acordul încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind instituirea de drepturi și obligații în raporturile dintre Irlanda și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de o parte, și Republica Islanda și Regatul Norvegiei, pe de altă parte, în sectoarele acquis-ului Schengen aplicabile acestor state (15), Comitetul mixt, înființat în temeiul articolului 3 din Acordul încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, a fost consultat în conformitate cu articolul 4 din acest din urmă acord cu privire la elaborarea prezentei decizii.
(20) În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (16), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 literele G, H și I din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (17).
(21) În conformitate cu articolul 5 din Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, Comitetul mixt instituit în temeiul articolului 3 din acord a fost informat cu privire la pregătirea prezentei decizii.
(22) În ceea ce privește Liechtenstein, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (18), care se află sub incidența articolului 1 literele G, H și I din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (19),