Recitale
(1) Fondul european de dezvoltare regională („FEDR”) sprijină obiectivul de cooperare teritorială europeană în beneficiul cooperării transfrontaliere în anumite regiuni care corespund nivelului 3 din nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică („regiuni de nivel NUTS 3”) instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și în beneficiul cooperării transnaționale în toate regiunile care nivelului 2 din nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică („regiuni de nivel NUTS 2”). Prin urmare, este necesar să se stabilească o listă a acestor regiuni.
(2) În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2021/1059, programele Interreg transfrontaliere externe trebuie să fie clasificate drept „Programe Interreg A CTF-IPA III” (CTF-IPA III) sau drept „Programe Interreg A NEXT” (CTF-IVCDCI).
(3) În conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/1059, regiunile țărilor sau teritoriilor terțe sau partenere din afara Uniunii care nu beneficiază de sprijin din partea FEDR sau a unui instrument de finanțare externă al Uniunii sau care contribuie la bugetul Uniunii prin venituri alocate externe trebuie, de asemenea, să fie menționate în lista zonelor vizate de programele Interreg.
(4) În conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (UE) 2021/1059, pentru cooperarea transnațională, regiunile care urmează să fie sprijinite de FEDR sunt regiunile de nivel NUTS 2 ale Uniunii sau, în absența unei clasificări NUTS, zone echivalente. Acestea pot include regiuni ultraperiferice, care acoperă teritorii transnaționale mai mari și ținându-se seama, după caz, de strategiile macroregionale sau de strategiile pentru bazinele maritime. Cooperarea transnațională poate viza, de asemenea, regiuni care trebuie să fie regiuni de nivel NUTS 2 sau, în absența unei clasificări NUTS, zone echivalente din Islanda, Norvegia, Elveția, Regatul Unit, precum și Andorra, Insulele Feroe, Liechtenstein, Monaco și San Marino, țări și teritorii de peste mări (TTPM) și regiunile țărilor partenere din cadrul Instrumentului de asistență pentru preaderare III („IPA III”) sau al Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – „Europa globală” („IVCDCI”).
(5) În conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) 2021/1059, pentru cooperarea interregională, sprijinul din partea FEDR trebuie să acopere întregul teritoriu al Uniunii, inclusiv regiunile ultraperiferice. Programele de cooperare interregională pot viza, de asemenea, întregul teritoriu al țărilor terțe, al țărilor partenere din cadrul IPA III sau al IVCDCI și al altor teritorii, sau părți ale acestora, sau TTPM, indiferent dacă sunt sau nu sprijinite de instrumentele de finanțare externă ale Uniunii. Prin urmare, nu este necesar să se stabilească zona vizată de programele de cooperare interregională.
(6) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (UE) 2021/1059, pentru cooperarea regiunilor ultraperiferice, sprijinul din partea FEDR trebuie să acopere toate regiunile menționate la articolul 349 primul paragraf din TFUE. Programele Interreg care privesc regiunile ultraperiferice pot viza, de asemenea, țările partenere sau părți ale teritoriului acestora, sprijinite de IVCDCI, sau TTPM sprijinite de Programul privind țările și teritoriile de peste mări (PTTPM), sau ambele.
(7) În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/1059, lista regiunilor pentru cooperarea transfrontalieră ar trebui să precizeze, de asemenea, regiunile de nivel NUTS 3 ale Uniunii luate în considerare pentru alocarea FEDR pentru cooperarea transfrontalieră la toate frontierele interne și la frontierele externe acoperite de instrumentele de finanțare externă ale Uniunii. Lista regiunilor de nivel NUTS 3 pentru zonele vizate de programele de cooperare transfrontalieră ar trebui să fie stabilită pe baza Regulamentului (CE) nr. 1059/2003, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul delegat (UE) 2019/1755 al Comisiei (4). Cu toate acestea, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/1059, regiunile de nivel NUTS 3 luate în considerare pentru alocarea FEDR se bazează pe Regulamentul (CE) nr. 1059/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2016/2066 al Comisiei (5).
(8) Prin urmare, este necesar să se stabilească listele zonelor vizate de programele Interreg care urmează să beneficieze de sprijin, defalcate pe componente și pe programe Interreg,