Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 instituie un nomenclator comun al unităților teritoriale care să permită colectarea, compilarea și diseminarea unor date statistice regionale armonizate în Uniune.
(2) Anexele la Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 conțin unitățile teritoriale care trebuie utilizate pentru statistici.
(3) În conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1059/2003, modificările nomenclatorului NUTS trebuie să fie adoptate în cel de al doilea semestru al anului calendaristic, de obicei cu o frecvență de cel puțin trei ani.
(4) Nomenclatorul NUTS a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2016/2066 al Comisiei (2).
(5) Conform informațiilor furnizate Comisiei de către statele membre, diviziunea teritorială a mai multor state membre s-a schimbat de la ultima modificare a nomenclatorului NUTS.
(6) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 ar trebui modificat în consecință,