Începe proba gratuită

Regulament 2021/1938 · CELEX 32021R1938

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1938 al Comisiei din 9 noiembrie 2021 de stabilire a modelului de document de identificare pentru circulația necomercială a păsărilor de companie într-un stat membru dintr-un teritoriu sau o țară terță și de abrogare a Deciziei 2007/25/CE (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
09.11.2021
Intrare in vigoare
30.11.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_396_R_0007
Status
Inactiv
animal domestic bolile animalelor certificat sanitar inspecție veterinară păsări riscuri de sănătate țări ale UE țări terțe transport animale

Recitale

(1) Regulamentul (UE) nr. 576/2013 stabilește cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie, inclusiv a păsărilor de companie menționate în anexa I partea B (păsări de companie) într-un stat membru, dintr-un teritoriu sau o țară terță, inclusiv normele pentru controalele documentare și de identitate pentru circulația necomercială.

(2) Articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 576/2013 prevede că păsările de companie care circulă într-un stat membru dintr-un teritoriu sau o țară terță trebuie să fie însoțite de un document de identificare. Articolul 30 din respectivul Regulament prevede, de asemenea, adoptarea, de către Comisie prin intermediul unui act de punere în aplicare, a unui model de document de identificare care include o declarație scrisă semnată de proprietar sau de persoana autorizată prin care se confirmă faptul că circulația păsării de companie în Uniune este de natură necomercială (declarație scrisă). În consecință, este necesar ca prezentul regulament să stabilească respectivul model de document de identificare, care este necesar să constea într-un certificat veterinar și declarația scrisă.

(3) Cerințele privind sănătatea animalelor pentru circulația necomercială a păsărilor de companie într-un stat membru dintr-un teritoriu sau o țară terță sunt stabilite în Regulamentul delegat (UE) 2021/1933 al Comisiei (2), care se aplică de la 1 ianuarie 2022. Prin urmare, modelul de document de identificare trebuie să țină seama de normele stabilite în respectivul regulament delegat.

(4) Actualele norme de certificare pentru circulația necomercială a păsărilor de companie într-un stat membru dintr-un teritoriu sau o țară terță sunt stabilite în Decizia 2007/25/CE a Comisiei (3). Deoarece normele stabilite în respectiva decizie vor fi înlocuite prin normele stabilite în Regulamentul Delegat (UE) 2021/1933 și în prezentul regulament, Decizia 2007/25/CE trebuie abrogată și orice referințe la respectiva decizie trebuie să constituie referințe la prezentul regulament și la Regulamentul delegat (UE) 2021/1933.

(5) Pentru a evita orice perturbare în legătură cu introducerea de păsări de companie în Uniune, este necesar ca utilizarea certificatului veterinar și a unei declarații în conformitate cu normele stabilite în Decizia 2007/25/CE să fie autorizată în anumite condiții pentru o perioadă de tranziție de trei luni de la data de aplicare a prezentului regulament.

(6) Deoarece normele stabilite în prezentul regulament se aplică concomitent cu normele stabilite în Regulamentul delegat (UE) 2021/1933, prezentul regulament se aplică, de asemenea, de la 1 ianuarie 2022.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Model de document de identificare

(1) Modelul pentru documentul de identificare menționat în articolul 1 este stabilit în anexă și constă din următoarele: (a) certificatul veterinar stabilit în partea 1 din anexă (b) declarația scrisă care trebuie semnată de proprietar sau de o persoană autorizată, stabilită în partea 2 din anexă. (2) Certificatul veterinar menționat la alineatul (1) litera (a) respectă următoarele cerințe: (a) trebuie completat în conformitate cu notele din partea II din certificatul veterinar; (b) trebuie eliberat de un medic veterinar oficial din teritoriul sau din țara terță de expediere sau de către un medic veterinar autorizat, iar certificarea respectivă a fost ulterior aprobată de autoritatea competentă din teritoriul sau din țara terță în cauză în conformitate cu cerințele privind eliberarea certificatelor veterinare stabilite în partea 3 din anexă. (3) Declarația scrisă menționată la alineatul (1) litera (b) se completează de către proprietar sau de persoana autorizată în conformitate cu cerințele privind emiterea declarației scrise stabilite în partea 4 din anexă.

Articolul 4

Măsuri de tranziție

Pentru o perioadă de tranziție până la 31 martie 2022, statele membre continuă să autorizeze circulația necomercială în Uniune a păsărilor de companie însoțite de un certificat veterinar emis până la 15 martie 2022 inclusiv, în conformitate cu modelul de certificat veterinar stabilit în anexa II la Decizia 2007/25/CE și cu declarația stabilită în anexa III la respectiva decizie.

Articolul 5

Intrare în vigoare și aplicabilitate

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2022.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.