Începe proba gratuită

Regulament 2021/1916 · CELEX 32021R1916

Regulamentul (UE) 2021/1916 al Comisiei din 3 noiembrie 2021 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește includerea substanței acid 4-amino-5-(3-(izopropilamino)-2,2-dimetil-3oxopropoxi)-2-metilchinolin-3-carboxilic în lista Uniunii cu substanțe aromatizante (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
03.11.2021
Intrare in vigoare
24.11.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_389_R_0007
Status
In vigoare
alimente arome autorizație de vânzare etichetare protecția consumatorului siguranță alimentară

Recitale

(1) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 stabilește o listă a Uniunii de arome și materiale-sursă aprobate pentru utilizarea în și pe produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora.

(2) Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 872/2012 al Comisiei (3), a fost adoptată lista cu substanțe aromatizante care a fost introdusă în partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.

(3) Lista respectivă poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună la care se face referire la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri depuse de un stat membru sau de o parte interesată.

(4) La 24 februarie 2015, a fost transmisă Comisiei o cerere de autorizare a utilizării substanței acid 4-amino-5-(3-(izopropilamino)-2,2-dimetil-3oxopropoxi)-2-metilchinolin-3-carboxilic (nr. FL 16.130) și a uneia dintre sărurile sale, și anume sarea hemisulfat monohidrat, ca substanțe aromatizante în diverse produse alimentare care se încadrează, în esență, în mai multe categorii de produse alimentare menționate în lista Uniunii de arome și materiale-sursă. Potrivit cererii, numai substanța respectivă și sarea sa hemisulfat monohidrat, dar nu și alte săruri ale acestei substanțe, sunt destinate să fie adăugate în produsele alimentare ca arome. Comisia a notificat cererea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) și a solicitat avizul acesteia. Comisia a pus, de asemenea, cererea la dispoziția statelor membre în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008.

(5) Autoritatea, în avizul său (4) adoptat la 30 noiembrie 2016, a evaluat siguranța substanței și a sării sale hemisulfat monohidrat, ambele cu nr. FL 16.130. Ea a remarcat că această substanță este o substanță cu proprietăți de modificare a aromei și a concluzionat că utilizarea sa, precum și utilizarea doar a sării sale hemisulfat monohidrat, nu ridică probleme de siguranță atunci când sunt utilizate la nivelurile estimate ale aportului alimentar.

(6) Având în vedere avizul autorității, este oportun să se autorizeze utilizarea substanței cu nr. FL 16.130 și a sării sale hemisulfat monohidrat ca substanțe aromatizante în condițiile de utilizare specificate, deoarece utilizarea lor în aceste condiții nu ridică probleme de siguranță și nu este de așteptat să inducă în eroare consumatorul. Având în vedere faptul că numai sarea hemisulfat monohidrat a substanței în cauză este destinată, de asemenea, să fie adăugată în produsele alimentare ca aromă, este, de asemenea, oportun, din motive de claritate, să se indice în mod explicit că partea A secțiunea 2 nota 1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 nu se aplică acestei substanțe.

(7) Prin urmare, partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 trebuie să fie modificată în consecință.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.