Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2017/2226 instituie Sistemul de intrare/ieșire în vederea înregistrării și a stocării datei, a orei și a locului intrării și ieșirii resortisanților țărilor terțe admiși pe teritoriul statelor membre pentru o ședere pe termen scurt sau a căror ședere pe termen scurt este refuzată și care calculează durata șederii autorizate a acestora.
(2) Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție, instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1077/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (2) (eu-LISA) este responsabilă cu dezvoltarea și gestionarea operațională a Sistemului de intrare/ieșire.
(3) Decizia de punere în aplicare C(2019) 1230 a Comisiei stabilește specificațiile și condițiile pentru operarea serviciului web prevăzut la articolul 13 din Regulamentul (UE) 2017/2226, inclusiv dispoziții specifice privind protecția datelor și securitatea. Specificațiile și condițiile respective trebuie adaptate luând în considerare călătorii exonerați de obligația de a deține viză în sensul articolului 45 din Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(4) Articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/2226 prevede obligația operatorilor de transport de a utiliza serviciul web pentru a verifica dacă resortisanții țărilor terțe care dețin o viză de scurtă ședere eliberată pentru una sau două intrări au utilizat deja numărul de intrări autorizate de viza acestora.
(5) Pentru a permite operatorilor de transport să își îndeplinească obligația de a verifica utilizarea vizei cu o singură intrare și cu două intrări, aceștia ar trebui să aibă acces la serviciul web. Operatorii de transport ar trebui să acceseze serviciul web prin intermediul unui sistem de autentificare și să poată trimite și primi mesaje într-un format care urmează să fie stabilit de eu-LISA.
(6) Ar trebui stabilite norme tehnice privind formatul mesajelor și sistemul de autentificare pentru a permite operatorilor de transport să se conecteze la serviciul web și să utilizeze serviciul web care trebuie specificat în orientările tehnice ce fac parte din specificațiile tehnice menționate la articolul 37 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2226, specificații care urmează să fie adoptate de eu-LISA.
(7) Operatorii de transport ar trebui să poată indica faptul că pasagerii nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2017/2226 și, în acest caz, operatorii de transport ar trebui să primească în mod automat un răspuns „Nu se aplică” din partea serviciului web, fără a interoga baza de date care poate fi doar citită (Read Only Database) și fără a fi necesar să țină evidențe în acest sens.
(8) Comisia, eu-LISA și statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a-i informa pe toți operatorii de transport cunoscuți cu privire la modul și momentul în care se pot înregistra. După finalizarea cu succes a procedurii de înregistrare, precum și, după caz, după finalizarea cu succes a testării, eu-LISA ar trebui să conecteze operatorii de transport la interfața pentru operatorii de transport.
(9) Operatorii de transport autentificați ar trebui să acorde acces la serviciul web numai personalului autorizat în mod corespunzător.
(10) Prezentul regulament ar trebui să prevadă norme privind protecția datelor și securitatea aplicabile sistemului de autentificare.
(11) Pentru a se asigura că interogarea de verificare se bazează pe informații cât mai actualizate posibil, interogările ar trebui să fie introduse cel mai devreme cu 48 de ore înainte de ora de plecare programată.
(12) Prezentul regulament ar trebui să se aplice operatorilor de transport aerian, operatorilor de transport maritim și operatorilor de transport internațional care transportă grupuri cu autocarul pe cale terestră, care intră pe teritoriul statelor membre. Anterior îmbarcării, pot avea loc verificări la frontieră pentru intrarea pe teritoriul statelor membre. În astfel de cazuri, operatorii de transport ar trebui scutiți de obligația de a verifica statutul autorizației de călătorie a călătorilor.
(13) Operatorii de transport ar trebui să aibă acces la un formular online pe un site web public care să le permită să solicite asistență. Atunci când solicită asistență, operatorii de transport ar trebui să primească o confirmare de primire care să conțină numărul tichetului. eu-LISA sau unitatea centrală a ETIAS pot contacta operatorii de transport care au primit un tichet prin orice mijloace necesare, inclusiv prin telefon, pentru a le oferi un răspuns adecvat.
(14) Având în vedere necesitatea de a limita, în măsura posibilului, sarcina administrativă asupra călătoriilor pasagerilor și a operatorilor de transport prin integrarea cu Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile și, prin urmare, prin adaptarea condițiilor de operare a serviciului web menționate la articolul 13 din Regulamentul (UE) 2017/2226 la adoptarea Regulamentului (UE) 2018/1240, ar trebui să se aplice dispozițiile privind asistența acordată operatorilor de transport și privind procedurile care trebuie urmate în cazul imposibilității tehnice, proceduri stabilite pentru Regulamentul (UE) 2018/1240.
(15) Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
(16) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu a participat la adoptarea Regulamentului (UE) 2017/2226, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Cu toate acestea, având în vedere faptul că Regulamentul (UE) 2017/2226 se întemeiază pe acquis-ul Schengen, Danemarca, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, a notificat la data de 30 mai 2018 decizia sa de a transpune Regulamentul (UE) 2017/2226 în legislația sa națională. Prin urmare, Danemarca are obligația, în temeiul dreptului internațional, să pună în aplicare prezentul regulament.
(17) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă (5). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(18) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (6), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (7).
(19) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (9).
(20) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (11).
(21) În ceea ce privește Bulgaria și România, întrucât verificarea în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile a fost finalizată cu succes, astfel cum s-a confirmat în Concluziile Consiliului din 9 iunie 2011, dispozițiile acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informații Schengen (SIS) au fost puse în aplicare prin Decizia (UE) 2018/934 a Consiliului (12) privind punerea în aplicare a dispozițiilor rămase ale acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informații Schengen în Republica Bulgaria și în România, iar dispozițiile acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informații privind vizele au fost puse în aplicare prin Decizia (UE) 2017/1908 a Consiliului (13) privind punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informații privind vizele în Republica Bulgaria și în România, sunt îndeplinite toate condițiile de funcționare a Sistemului de intrare/ieșire prevăzute la articolul 66 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/2226 și, prin urmare, statele membre respective ar trebui să opereze Sistemul de intrare/ieșire din momentul punerii sale în funcțiune, astfel cum s-a decis în conformitate cu articolul 66 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2226.
(22) În ceea ce privește Ciprul și Croația, operarea Sistemului de intrare/ieșire necesită acordarea accesului pasiv la Sistemul de informații privind vizele și punerea în aplicare, în conformitate cu deciziile relevante ale Consiliului, a tuturor dispozițiilor acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informații privind vizele. Aceste condiții pot fi considerate îndeplinite numai odată ce a fost finalizată cu succes verificarea care se efectuează în conformitate cu procedura de evaluare Schengen aplicabilă. Prin urmare, Sistemul de intrare/ieșire ar trebui să fie operat numai de către statele membre care îndeplinesc condițiile respective în momentul punerii în funcțiune a Sistemului de intrare/ieșire. Statele membre care nu operează Sistemul de intrare/ieșire din momentul punerii în funcțiune a sistemului ar trebui să fie conectate la Sistemul de intrare/ieșire, în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/2226, de îndată ce îndeplinesc toate condițiile specificate.
(23) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (14) și a emis un aviz la 29 aprilie 2021.
(24) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru frontiere inteligente (EES),