Începe proba gratuită

Decizie 2017/1908 · CELEX 32017D1908

Decizia (UE) 2017/1908 a Consiliului din 12 octombrie 2017 privind punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informații privind vizele în Republica Bulgaria și în România

Data act
12.10.2017
Intrare in vigoare
12.10.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_269_R_0012
Status
In vigoare
Acordul Schengen Bulgaria control de frontieră frontiera externă a UE furnizare de informații Politica UE în domeniul vizelor România schimb de informații sistem de informații

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) primul paragraf din Actul de aderare din 2005, dispozițiile acquis-ului Schengen, altele decât cele menționate în anexa II la respectivul act, la care aderă Bulgaria și România după aderare, urmează să se aplice în Bulgaria și în România în temeiul unei decizii a Consiliului în acest sens, după verificarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru aplicarea tuturor părților acquis-ului Schengen.

(2) La 9 iunie 2011, Consiliul a concluzionat, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile, că Bulgaria și România au îndeplinit condițiile în toate domeniile acquis-ului Schengen referitoare la frontierele aeriene, frontierele terestre, cooperarea polițienească, protecția datelor, Sistemul de informații Schengen, frontierele maritime și vize.

(3) În conformitate cu Decizia nr. 565/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), s-a introdus un regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe. Regimul respectiv se bazează pe recunoașterea unilaterală de către Bulgaria, Croația, Cipru și România a anumitor documente, în special a vizelor Schengen, ca fiind echivalente cu vizele lor naționale pentru tranzit sau pentru șederea preconizată pe teritoriile lor care nu depășește 90 de zile în orice interval de 180 de zile.

(4) Este oportun ca, începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, să se permită Bulgariei și României să consulte, într-un mod care permite numai citirea, datele din Sistemul de informații privind vizele (VIS) fără drept de a introduce, modifica sau șterge date din VIS. Aceasta are drept scop facilitarea procedurii de solicitare a vizelor lor naționale în vederea prevenirii fraudei și a oricărui abuz în materie de vize Schengen prin verificarea valabilității și autenticității lor în raport cu datele stocate în VIS, facilitarea – în ceea ce privește resortisanții țărilor terțe care dețin o viză Schengen – controalelor la punctele de trecere a frontierei la frontierele externe și de pe teritoriul statelor membre, facilitarea stabilirii statului membru responsabil pentru cererile de protecție internațională, facilitarea examinării unor astfel de cereri și sporirea nivelului de securitate internă pe teritoriul statelor membre prin facilitarea luptei împotriva criminalității grave și a terorismului. Accesul pentru consultarea și utilizarea datelor din VIS ar trebui, de asemenea, să ajute la identificarea tuturor persoanelor care ar putea să nu îndeplinească sau să nu mai îndeplinească condițiile de intrare sau de ședere pe teritoriul statelor membre în cauză.

(5) Prin urmare, este de dorit să se adopte o decizie de punere în aplicare a dispozițiilor corespunzătoare ale VIS, astfel cum sunt menționate în anexă, precum și a tuturor evoluțiilor ulterioare ale dispozițiilor respective. Punerea în aplicare a unor astfel de dispoziții ar trebui să fie limitată, în măsura în care acestea sunt legate de accesul pentru consultarea datelor din VIS într-un format care permite numai citirea. Prin urmare, Bulgaria și România ar trebui să fie autorizate să acceseze datele din VIS pentru consultare și în conformitate cu procedurile și condițiile specificate în dispozițiile care sunt puse în aplicare. Anexa ar trebui să conțină acquis-ul relevant legat de accesul pentru consultare a datelor din VIS. Cu toate acestea, Regulamentul (UE) nr. 1077/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (3), Decizia 2004/512/CE a Consiliului (4) și Decizia 2006/648/CE a Comisiei (5) se aplică deja Bulgariei și României. Prin urmare, acestea nu sunt incluse în anexă.

(6) De asemenea, este de dorit să se stabilească o dată de la care dispozițiile menționate ale acquis-ului Schengen cu privire la VIS ar trebui să se aplice, astfel cum s-a stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (6) în ceea ce privește Bulgaria și România. Aceasta ar trebui să se întâmple imediat ce Bulgaria și România au notificat Comisia că toate testele cuprinzătoare aferente care urmează să fie efectuate de eu-LISA s-au finalizat cu succes.

(7) Eliminarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre în cauză și participarea lor deplină la acquis-ul Schengen aferent politicii comune în materie de vize ar trebui să facă obiectul unei decizii separate a Consiliului, adoptată în unanimitate, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005. Până la adoptarea respectivei decizii, care va pune în aplicare dispozițiile aplicabile în domeniul vizelor de scurtă ședere, altele decât cele enumerate în anexa la prezenta decizie în ceea ce privește Bulgaria și România, și care includ în special Codul de vize (7) și dispozițiile adoptate în sensul punerii în aplicare a acestuia, Bulgaria și România nu sunt autorizate să elibereze vize Schengen și urmează să continue să elibereze vize de scurtă ședere în temeiul dreptului lor intern. Până la data stabilită în respectiva decizie, restricțiile privind utilizarea VIS care decurg din prezenta decizie, în special cele referitoare la dreptul de a introduce date relevante în sistem, ar trebui menținute.

(8) Cu toate acestea, este de dorit să se acorde autorităților competente în domeniul vizelor din Bulgaria și România, pe parcursul acestei perioade de tranziție, acces pentru consultarea datelor VIS într-un format care permite numai citirea cu scopul examinării cererilor de viză de scurtă ședere eliberate de acestea în conformitate cu dreptul lor intern și a hotărârilor aferente cererilor respective. Acestea includ hotărârile de anulare, retragere, prelungire sau reducere a duratei de valabilitate a vizei luate în conformitate cu dispozițiile lor naționale relevante.

(9) Întrucât verificarea în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile privind Bulgaria și România a fost deja încheiată în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005, verificarea în temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului (8) nu va fi efectuată cu privire la statele membre menționate. Cu toate acestea, în urma adoptării prezentei decizii, dispozițiile enumerate în anexă ar trebui să intre în vigoare numai după ce Bulgaria și/sau România au trecut cu succes testele cuprinzătoare efectuate de eu-LISA și au notificat Comisia în consecință. În plus, este de dorit ca Bulgaria și România să invite experți din statele membre și de la Comisie pentru a efectua analize privind aplicarea dispozițiilor respective.

(10) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), incluse în domeniul de aplicare menționat la articolul 1 literele B și G din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (10).

(11) În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (11), incluse în domeniul de aplicare menționat la articolul 1 literele B și G din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (12).

(12) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein cu privire la aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (13), incluse în domeniul de aplicare menționat la articolul 1 literele B și G din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (14),

Articolul 1

(1) Dispozițiile acquis-ului Schengen referitoare la VIS, astfel cum sunt menționate în anexă, se aplică Republicii Bulgaria și României între ele și în raporturile lor cu Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Ungaria, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda și Regatul Suediei, precum și cu Republica Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană. Dispozițiile respective se aplică în urma încheierii cu succes a tuturor testelor cuprinzătoare aferente dispozițiilor enumerate în anexă care urmează să fie efectuate de eu-LISA, Bulgaria și România și Comisia fiind notificate că testele respective s-au încheiat cu succes. În plus, Bulgaria și România pot invita experți din statele membre și de la Comisie pentru a efectua analize privind aplicarea dispozițiilor respective. (2) Până la adoptarea deciziei Consiliului de eliminare a controalelor la frontierele interne ale statelor membre, autoritățile competente în domeniul vizelor din Bulgaria și România pot avea acces la VIS pentru consultare într-un format care permite numai citirea, cu scopul: (a) examinării cererilor de vize de scurtă ședere care urmează să fie eliberate de Bulgaria și de România în temeiul dreptului lor intern; (b) luării hotărârii cu privire la cererile respective, inclusiv a hotărârilor de anulare, retragere, prelungire sau reducere a duratei de valabilitate a vizei eliberate în conformitate cu dispozițiile lor naționale relevante.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. Se aplică de la data, care urmează să fie stabilită de Comisie, la care Bulgaria și România notifică Comisiei că testele cuprinzătoare menționate la articolul 1 alineatul (1) s-au încheiat cu succes.

Articolul 3

Prezenta decizie se aplică în conformitate cu tratatele.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.